arete¹ sm [At: CORESI, ap. HEM 1545 / V: ~et⁴, ha~, (înv) arie~, (înv) ~eț, areate / Pl: ~eți / E: lat aries, *aretem (= arietem)] (Înv; Trs; Ban; Olt) 1 Berbec lăsat de prăsilă. 2 Berbec mare și frumos de doi ani. 3 (Pex) Cocoș lăsat de prăsilă. 4 (Lpl) Ziua de desfacere a stânei, când se separă areții (1) de oi, care se sărbătorește printr-o petrecere. 5 (Fig) Berbec. 6 (Lpl; îf ~eate) Bolovani care în luptă se aruncă în zidurile cetăților. 7 (Asl) Constelația berbecului.

❍ARETE² sm. 🐦 = ERETE1.

†ARETE¹ sm. Băn. Trans. 1 🐒 🐑 Berbece de prăsilă: Măgurile c’areții săltară (DOS.) ¶ 2 🔧 ‡Unealtă de bătut pari (BUD.) 👉 BERBECE3 ¶ 3 ⚔️ ‡Veche mașină de războiu 👉 BERBECE4: areate, un fel de bolovani cu carii bătînd, zidiurile cetăților sfărîma (CANT.) ¶ 4 💫 ‡Constelația berbecului din zodiac (CANT.) [lat. aries, -ietem].

ARETE, areți, s. m. (Învechit și popular) Berbec. Cît mi-a fost mie de drag... Să văd codrul plin de-areți Și cîrlanii cum s-alungă, Iar în amurgit, la strungă, Să mulg laptele-n găleți. COȘBUC, P. II 167.

ARETE, areți, s. m. (Reg.) Berbec. – Lat. aries, -etis.

ARETE s.m. 1. (Mold., Trans. SV) Berbec de reproducere. A: Rădica-voiu ție cu tămîie și areț, rădica-voiu ție boi cu vătui. DOSOFTEI, PS. În fruntea a tuturor areților ieși. CANTEMIR. IST.; cf. DP, 19^v; DOSOFTEI, PARIMIAR. C: Ariete, aries. MȘE, 84. // B: Țapii și areții suindu-se pre oi și pre capre. BIBLIA (1688). 2. (Mold.) Mașină de război întrebuințată odinioară la spargerea zidurilor și porților unei cetăți asediate. Areate = un fel de bolovani cu care, bătînd zidurile cetăților, sfărîmă. CANTEMIR, IST. Voi monarhia Leului cu fel de feluri de areți și mihanii a o izbi... nu v-ați săturat. CANTEMIR, IST. Variante: ariete (MȘE, 84). Etimologie: lat. aries.

aréte m. (lat. áries, aríetis, ca părete d. páries. D. rom. vine rut. arétiĭ. V. erete). Olt. Berbece (întreg). V. batal.

areate sm vz arete¹

aret⁴ sm vz arete¹

areț sm vz arete¹

ariete sm vz arete¹

harete sm vz arete

ARIETE s. m. v. arete.

ARETE s. v. berbec.

arete s. v. BERBEC.

arete (areți), s. m. – Berbec de prăsilă. – Mr. arete, areati, megl. reti, areati, istr. arete. Lat. ăries, -etem (Pușcariu 115; Candrea-Dens., 81; REW 645; DAR; Pascu, I, 38); cf. genov. aeo, prov. aret. Pentru fonetism, cf. Rosetti, I, 51. – Der. arețar, s. m. (paznic de berbeci); arățel, s. m. (plantă, Borrago officinalis) a cărei origine apare ca necunoscută în DAR, și care trebuie să fie dim. de la arete (cf. celălalt nume popular, limba mielului).

arete, areți, (areti), s.m. (înv.) Berbece (de 4 ani) de prăsilă: „Sunt mai bucuroși dacă întâiul miel e berbec: zice că-i bun de areti (de prăsilă)” (Latiș, 1993: 81). – Lat. aries, -etis „berbec” (= arietem) (DLRM, MDA). ■ Cuv. rom. > ucr. arétii (Scriban).

arete, areți, (areti), s.m. – (înv.) Berbece (de 4 ani) de prăsilă (Papahagi, 1925): „Sunt mai bucuroși dacă întâiul miel e berbec: zice că-i bun de areti (de prăsilă)” (Latiș, 1993: 81; Poienile Izei). – Lat. aries, -etis „berbec” (= arietem) (Pușcariu, CDDE, DLRM, MDA). Cuv. rom. > ucr. arétii (Scriban).

arete, areți, (areti), s.m. – Berbece (de 4 ani) de prăsilă (Papahagi 1925): „Sunt mai bucuroși dacă întâiul miel e berbec: zice că-i bun de areti (de prăsilă)” (Latiș 1993: 81; Poienile Izei). – Lat. aries, -etem (Pușcariu, DA, DER).

Arete, soția lui Alcinous și mama lui Nausicaa.