2 intrări

20 de definiții

ARDEIÁT, -Ă, ardeiați, -te, adj. (Despre mâncăruri) în care s-a pus (mult) ardei (sau piper, boia etc.). – V. ardeia.

ARDEIÁT, -Ă, ardeiați, -te, adj. (Despre mâncăruri) În care s-a pus (mult) ardei (sau piper, boia etc.). [Pr.: -de-iat] – V. ardeia.

ARDEIÁT, -Ă, ardeiați, -te, adj. (Despre mîncări) în care s-a pus mult ardei, cu gust iute, înțepător. Merge [mustul] cu mititeii ardeiați, cu fripturile grase, cu pastrama sărată. PAS, Z. I 171.

ARDEIÁT, -Ă, ardeiați, -te, adj. (Despre mâncăruri) În care s-a pus mult ardei; iute. – V. ardeia.

ardeiát, -ă [At: COSTINESCU / Pl: ~ați, -e / E: ardeia] 1 a (D. mâncămri) în care s-a pus (mult) ardei (sau piper, boia etc.). 2 a (Înv; fig) Supărăcios. 3 a (Înv; fig) Irascibil. 4 a (Fig) Care este usturător și dureros. 5 a (Rar; îs) Prețuri -e Prețuri exagerate. 6 av (Rar; îe) A vinde ~ A vinde la preț mare.

ardeiat a. 1. dres cu ardeiu; 2. fig. care s’aprinde lesne.

ardeĭát, -ă adj. Ĭute piperat, usturător, de gustu ardeĭuluĭ.

ARDEIÁ, ardeiez, vb. I. 1. Tranz. A condimenta o mâncare cu ardei iute (sau cu piper, boia etc.). 2. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A se irita, a se supăra. – Din ardei.

ARDEIÁ, ardeiez, vb. I. 1. Tranz. A condimenta o mâncare cu ardei iute (sau cu piper, boia etc.). 2. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A se irita, a se supăra. [Pr.: -de-ia] – Din ardei.

ARDEIÁ, ardeiez, vb. I. 1. Tranz. A da unei mîncări gust de ardei; a presăra cu ardei; a iuți. 2. Refl. Fig. (Despre oameni, familiar) A se irita, a se mînia, a se supăra.

ARDEIÁ, ardeiez, vb. I. 1. Tranz. A da unei mâncări gust de ardei; a iuți. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A se irita, a se supăra. – Din ardei.

ardeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 ardeiáză, 1 pl. ardeiém; conj. prez. 3 să ardeiéze; ger. ardeínd

ardeiá vb., ind. prez. 1 sg. ardeiéz, 3 sg. și pl. ardeiáză, 1 pl. ardeiém; conj. prez. 3 sg. și pl. ardeiéze; ger. ardeínd

ardeiá [At: POLIZU / P: -de-ia / Pzi: -iéz / E: ardei] 1 vt A condimenta o mâncare cu ardei (2) iute sau cu boia. 2 vt (Pex) A pipera. 3 vi (Înv) A pișcă la limbă. 4 vr (Fam; fig; d. oameni) A se irita (lesne).

ARDEIÁ vb. a (se) iuți. (Mâncarea s-a ~.)

ARDEIÁ vb. v. agasa, enerva, indispune, irita, înfuria, mânia, necăji, plictisi, sâcâi, supăra.

A SE ARDEÍA mă ~iéz intranz. fam. (despre oameni) A deveni din ce în ce mai nervos; a se irita; a se enerva. /Din ardei

A ARDEIÁ ~iéz tranz. (mâncăruri, alimente) A prepara cu ardei iute; a iuți. [Sil. -de-ia] /Din ardei


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ardeiá vb. v. AGASA. ENERVA. INDISPUNE. IRITA. ÎNFURIA. MÎNIA. NECĂJI. PLICTISI. SÎCÎI. SUPĂRA.

ARDEIÁ vb. a (se) iuți. (Mincarea s-a ~.)

Intrare: ardeiat
ardeiat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ardeiat ardeiatul ardeia ardeiata
plural ardeiați ardeiații ardeiate ardeiatele
genitiv-dativ singular ardeiat ardeiatului ardeiate ardeiatei
plural ardeiați ardeiaților ardeiate ardeiatelor
vocativ singular
plural
Intrare: ardeia
verb (VT213)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) ardeia ardeiere ardeiat ardeind singular plural
ardeia ardeiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) ardeiez (să) ardeiez ardeiam ardeiai ardeiasem
a II-a (tu) ardeiezi (să) ardeiezi ardeiai ardeiași ardeiaseși
a III-a (el, ea) ardeia (să) ardeieze ardeia ardeie ardeiase
plural I (noi) ardeiem (să) ardeiem ardeiam ardeiarăm ardeiaserăm, ardeiasem*
a II-a (voi) ardeiați (să) ardeiați ardeiați ardeiarăți ardeiaserăți, ardeiaseți*
a III-a (ei, ele) ardeia (să) ardeieze ardeiau ardeia ardeiaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)