ARDEIAT, -Ă, ardeiați, -te, adj. (Despre mâncăruri) în care s-a pus (mult) ardei (sau piper, boia etc.). – V. ardeia.

ardeiat, ~ă [At: COSTINESCU / Pl: ~ați, ~e / E: ardeia] 1 a (D. mâncămri) în care s-a pus (mult) ardei (sau piper, boia etc.). 2 a (Înv; fig) Supărăcios. 3 a (Înv; fig) Irascibil. 4 a (Fig) Care este usturător și dureros. 5 a (Rar; îs) Prețuri ~e Prețuri exagerate. 6 av (Rar; îe) A vinde ~ A vinde la preț mare.

ARDEIAT adj. 1 p. ARDEIA ¶ 2 fig. Iute, mînios (POL.).

ARDEIAT, -Ă, ardeiați, -te, adj. (Despre mâncăruri) În care s-a pus (mult) ardei (sau piper, boia etc.). [Pr.: -de-iat] – V. ardeia.

ARDEIAT, -Ă, ardeiați, -te, adj. (Despre mîncări) în care s-a pus mult ardei, cu gust iute, înțepător. Merge [mustul] cu mititeii ardeiați, cu fripturile grase, cu pastrama sărată. PAS, Z. I 171.

ARDEIAT, -Ă, ardeiați, -te, adj. (Despre mîncăruri) În care s-a pus mult ardei; iute. – V. ardeia.

ardeiat a. 1. dres cu ardeiu; 2. fig. care s’aprinde lesne.

ardeĭát, -ă adj. Ĭute piperat, usturător, de gustu ardeĭuluĭ.

ARDEIA, ardeiez, vb. I. 1. Tranz. A condimenta o mâncare cu ardei iute (sau cu piper, boia etc.). 2. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A se irita, a se supăra. – Din ardei.

ardeia [At: POLIZU / P: ~de-ia / Pzi: ~iez / E: ardei] 1 vt A condimenta o mâncare cu ardei (2) iute sau cu boia. 2 vt (Pex) A pipera. 3 vi (Înv) A pișcă la limbă. 4 vr (Fam; fig; d. oameni) A se irita (lesne).

ARDEIA (-eiez) I. vb. tr. 🍽 A pune ardeiu în ceva: nu mai ardeia friptura. II. vb. refl. fig. A se iuți, a se mînia (POL.).

ARDEIA, ardeiez, vb. I. 1. Tranz. A condimenta o mâncare cu ardei iute (sau cu piper, boia etc.). 2. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A se irita, a se supăra. [Pr.: -de-ia] – Din ardei.

ARDEIA, ardeiez, vb. I. 1. Tranz. A da unei mîncări gust de ardei; a presăra cu ardei; a iuți. 2. Refl. Fig. (Despre oameni, familiar) A se irita, a se mînia, a se supăra.

ARDEIA, ardeiez, vb. I. 1. Tranz. A da unei mîncări gust de ardei; a iuți. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A se irita, a se supăra. – Din ardei.

A SE ARDEIA mă ~iez intranz. fam. (despre oameni) A deveni din ce în ce mai nervos; a se irita; a se enerva. /Din ardei

A ARDEIA ~iez tranz. (mâncăruri, alimente) A prepara cu ardei iute; a iuți. [Sil. -de-ia] /Din ardei

ardeia (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ardeiez, 3 ardeiază, 1 pl. ardeiem; conj. prez. 1 sg. să ardeiez, 3 să ardeieze; ger. ardeind

ardeia (a ~) vb., ind. prez. 3 ardeiază, 1 pl. ardeiem; conj. prez. 3 să ardeieze; ger. ardeind

ardeia vb., ind. prez. 1 sg. ardeiez, 3 sg. și pl. ardeiază, 1 pl. ardeiem; conj. prez. 3 sg. și pl. ardeieze; ger. ardeind

ardeia (ind. prez. 3 sg. și pl. ardeiază, 1 pl. ardeiem, ger. ardeind)

ARDEIA vb. a (se) iuți. (Mâncarea s-a ~.)

ARDEIA vb. v. agasa, enerva, indispune, irita, înfuria, mânia, necăji, plictisi, sâcâi, supăra.

ARDEIA vb. a (se) iuți. (Mincarea s-a ~.)

ardeia vb. v. AGASA. ENERVA. INDISPUNE. IRITA. ÎNFURIA. MÎNIA. NECĂJI. PLICTISI. SÎCÎI. SUPĂRA.