2 intrări

24 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ARCUIRE, arcuiri, s. f. Faptul de a (se) arcui; încovoiere elastică a unei piese lungi; (concr.) formă arcuită. – V. arcui.

ARCUIRE, arcuiri, s. f. Faptul de a (se) arcui; încovoiere elastică a unei piese lungi; (concr.) formă arcuită. – V. arcui.

arcuire sf [At: ARDELEANU, D. 43 / Pl: ~ri / E: arcui] 1 îndoire în formă de arc (1). 2 încovoiere. 3 (D. bârne, tavane etc.) Deformare. 4 (Ccr) Formă arcuită (1).

ARCUIRE, arcuiri, s. f. Faptul de a (se) arcui; (concretizat) formă arcuită, arc. Numai ochii, căzuți în fundul a două gropi, sub arcuirea sprintenelor crescute, abia de se mișcau, privind la cei ce intrau în casă. ARDEI. EANU, D. 43.

ARCUIRE, arcuiri, s. f. Faptul de a (se) arcui; încovoiere elastică a unei piese lungi; (concr.) formă arcuită, arc.

ARCUI, arcuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) îndoi în formă de arc; a (se) încovoia. ♦ Tranz. Fig. A bate; a pedepsi. – Arc + suf. -ui.

ARCUI, arcuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) îndoi în formă de arc; a (se) încovoia. ♦ Tranz. Fig. A bate; a pedepsi. – Arc + suf. -ui.

arcui [At: POENARU, ap. DA / Pzi: ~esc / E: arc + -ui] 1-2 vtr A (se) îndoi în formă de arc (1). 3-4 vtr A (se) încovoia. 5 vr (Înv; d. bârne, tavane etc.) A se deforma la mijloc. 6 vt (Pfm; fig; rar) A bate. 7 vt (Pfm; fig; rar) A pedepsi.

ARCUI (-uesc) I. vb. tr. A face, a îndoi în formă de arc. II. vb. refl. A se îndoi, a se încovoia ca un arc: Trotușul... se arcuește fugind (IRG.).

ARCUIT adj. 1 p. ARCUI 2 În formă de arc: avea niște sprîncene bine ~e de pare că erau scrise (ISP.).

ARCUI, arcuiesc, vb. IV. Refl. A se îndoi în formă de arc; a se încovoia. Îl văd deodată apărînd cu ochii scînteietori arcuindu-se la picioarele țîțacăi și frecîndu-se de rochia dumnisale de tafta. SADOVEANU, N. F. 34. Sprîncenele se lăsau în jos, arcuindu-se pe deasupra ochilor și subțiindu-se din ce în ce. SADOVEANU, O. VI 117. Șira spinării îi era mlădioasă încă pentru a se arcui. ANGHEL, PR. 52. ◊ Intranz. (Rar) Mîna dreaptă intra, se umplea în semănătoarea atîrnată de gît, brațul drept se întindea, arcuiri frumos, și din mînă picurau pe pămînt boabele de orz bălan, ca niște mărgele. SANDU-ALDEA, D. N. 287. ♦ Tranz. A construi în formă de arc. Pod alb ați arcuit peste abise, Podind și hăul dintre fapt și vise. TOMA, C. V. 362.

ARCUI, arcuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) îndoi în formă de arc; a (se) încovoia. – Din arc.

A ARCUI ~iesc tranz. A face să se arcuiască; a curba; a coroia; a încovoia; a cambra; a curba. /arc + suf. ~ui

A SE ARCUI mă ~iesc intranz. A căpăta formă de arc; a se curba; a se coroia; a se încovoia; a se cambra. /arc + suf. ~ui

arcuĭésc v. tr. Îndoĭ în formă de arc. V. refl. Rîu se arcuĭește, face coturĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

arcuire s. f., g.-d. art. arcuirii; pl. arcuiri

arcuire s. f., g.-d. art. arcuirii; pl. arcuiri

arcuire s. f., g.-d. art. arcuirii; pl. arcuiri

arcui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arcuiesc, 3 sg. arcuiește, imperf. 1 arcuiam; conj. prez. 1 sg. să arcuiesc, 3 să arcuiască

arcui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arcuiesc, imperf. 3 sg. arcuia; conj. prez. 3 să arcuiască

arcui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arcuiesc, imperf. 3 sg. arcuia; conj. prez. 3 sg. și pl. arcuiască

arcuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp., -uii aor.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ARCUIRE s. 1. v. încovoiere. 2. v. flexiune. 3. v. curbură.

ARCUIRE s. 1.. curbare, încovoiere, îndoire, (rar) flexiune, (înv. și reg.) încujbare. (~ unei bare.) 2. curbare, flexiune, încovoiere, îndoire. (Mișcări de ~, în gimnastică.) 3. (concr.) curbură, încovoială, încovoietură, îndoitură. (Tavanul formează o ușoară ~.)

ARCUI vb. 1. v. încovoia. 2. a se bolti. (Tavanul se ~ elegant.)

ARCUI vb. 1. a (se) curba, a (se) încovoia, a (se) îndoi, (livr.) a (se) cambra, a (se) recurba, (înv. și reg.) a (se) încujba, a (se) scovîrda. (~ o bară metalică.) 2. a se bolti. (Tavanul se ~ elegant.)

Intrare: arcuire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • arcuire
  • arcuirea
plural
  • arcuiri
  • arcuirile
genitiv-dativ singular
  • arcuiri
  • arcuirii
plural
  • arcuiri
  • arcuirilor
vocativ singular
plural
Intrare: arcui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • arcui
  • arcuire
  • arcuit
  • arcuitu‑
  • arcuind
  • arcuindu‑
singular plural
  • arcuiește
  • arcuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • arcuiesc
(să)
  • arcuiesc
  • arcuiam
  • arcuii
  • arcuisem
a II-a (tu)
  • arcuiești
(să)
  • arcuiești
  • arcuiai
  • arcuiși
  • arcuiseși
a III-a (el, ea)
  • arcuiește
(să)
  • arcuiască
  • arcuia
  • arcui
  • arcuise
plural I (noi)
  • arcuim
(să)
  • arcuim
  • arcuiam
  • arcuirăm
  • arcuiserăm
  • arcuisem
a II-a (voi)
  • arcuiți
(să)
  • arcuiți
  • arcuiați
  • arcuirăți
  • arcuiserăți
  • arcuiseți
a III-a (ei, ele)
  • arcuiesc
(să)
  • arcuiască
  • arcuiau
  • arcui
  • arcuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

arcuire, arcuirisubstantiv feminin

  • 1. Faptul de a (se) arcui; încovoiere elastică a unei piese lungi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. concretizat Formă arcuită. DEX '09 DLRLC
      sinonime: arc
      • format_quote Numai ochii, căzuți în fundul a două gropi, sub arcuirea sprîncenelor crescute, abia de se mișcau, privind la cei ce intrau în casă. ARDELEANU, D. 43. DLRLC
etimologie:
  • vezi arcui DEX '98 DEX '09

arcui, arcuiescverb

  • 1. A (se) îndoi în formă de arc; a (se) încovoia. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Îl văd deodată apărînd cu ochii scînteietori arcuindu-se la picioarele țîțacăi și frecîndu-se de rochia dumnisale de tafta. SADOVEANU, N. F. 34. DLRLC
    • format_quote Sprîncenele se lăsau în jos, arcuindu-se pe deasupra ochilor și subțiindu-se din ce în ce. SADOVEANU, O. VI 117. DLRLC
    • format_quote Șira spinării îi era mlădioasă încă pentru a se arcui. ANGHEL, PR. 52. DLRLC
    • format_quote intranzitiv rar Mîna dreaptă intra, se umplea în semănătoarea atîrnată de gît, brațul drept se întindea, arcuia frumos, și din mînă picurau pe pămînt boabele de orz bălan, ca niște mărgele. SANDU-ALDEA, D. N. 287. DLRLC
    • 1.1. tranzitiv A construi în formă de arc. DLRLC
      • format_quote Pod alb ați arcuit peste abise, Podind și hăul dintre fapt și vise. TOMA, C. V. 362. DLRLC
    • 1.2. tranzitiv figurat Bate, pedepsi. DEX '09 DEX '98
etimologie:
  • Arc + sufix -ui. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.