arcuș [At: GHICA, ap. HEM 1504 / Pl: ~uri, (înv) ~e / E: arc + -uș] 1 sn Vergea între capetele căreia sunt întinse fire de păr de cal, care servește la producerea sunetelor la instrumentele muzicale (cu coarde). 2 sn (Pop; îe) A trage din ~ (sau cu) ~ul A cânta din vioară. 3 sms (Fig; rar) Artist care cântă la un instrument cu coarde.

ARCUȘ (pl. -ușe, -ușuri) sn. 🎼 Vargă (altădată în formă de arc) de lemn sau de metal pe care se întind, între cele două capete, fire subțiri de păr de cal, și cu ajutorul căreia se cîntă pe instrumentele cu coarde; părțile arcușului sînt: bagheta, părul, capra, scaunul, șurubul și vîrful (🖼 192): trăgea Dinică cu ~ul, de te ardea la inimă (I.-GH.).

ARCUȘ, arcușuri, s. n. Vergea de lemn între capetele căreia sînt întinse fire subțiri de păr de cal și cu ajutorul căreia se cîntă la instrumente cu coarde. Măi arcușe, frățioare, Ia întoarce struna, Pentru dorul ce ne doare Să-i mai zicem una! DEȘLIU, G. 17. Tănase se încovoia mai tare pe scripcă și degetele-i tremurau pe strune, pe cînd cu dreapta suia și cobora încet arcușul. SADOVEANU, O. VI 178. Un băiet de țigan o schingiuia [vioara] c-un arcuș ce rămăsese în cîteva fire de păr. EMINESCU, N. 34. ◊ Expr. A trage din arcuș (sau cu arcușul) = a cînta din vioară. Trăgea Dinică cu arcușul de te ardea la inimă. GHICA, S. 170.

ARCUȘ, arcușuri, s. n. Vergea de lemn între capetele căreia se întind fire de păr de cal și cu care se cîntă la instrumente cu coarde. – Din arc + suf. -uș.

ARCUȘ ~uri n. Vergea de lemn, între capetele căreia sunt întinse fire de păr de cal și cu care se cântă la instrumentele cu coarde. /arc + suf. ~uș

arcuș n. vargă cu capetele încovoiate, unite prin peri de cal, cu care se cântă pe vioară sau pe alt instrument cu coarde.

arcúș n., pl. e și urĭ. (d. arc. D. rom. vine rut. árkuš, pol. arkusz). Vargă ale căreĭ capete-s unite cu păr de cal, și cu care se cîntă din vioară orĭ din alt instrument cu coarde.

ARC (pl. arcuri, †arce) sn. 1 📐 Porțiune a unei circonferențe, a unei curbe (🖼 176): ~ de cerc; ~ de elipsă ¶ 2 ⚔️ Armă primitivă alcătuită dintr’o bucată mai subțire de lemn sau de metal îndoită și între capetele căreia se întinde un fir cu ajutorul căruia se aruncă săgeata (🖼 178): cînd s’au apucat să facă mănăstirea Putna, au tras cu ~ul Ștefan-Vodă dintr’un vîrf de munte (NEC.); proverb: a avea multe coarde la ~, a avea multe alte mijloace de a face ceva ¶ 3 Pr. ext. Orice are o formă încovoiată: ~ul sprîncenelor; avea dureri nesuferite în ~urile coastelor (VLAH.) ¶ 4 💒 Construcțiune în formă de arc, încovoietură a unei bolți; ~ de triumf, monument în formă de poartă ridicat în amintirea unei biruințe, a vre-unui eveniment însemnat, sau simplă construcțiune provizorie ridicată pe locul pe unde are să treacă un personaj de distincțiune la o sărbătoare, etc. (🖼179) ¶ 5 🔧 Unul din cei doi drugi de fier îndoiți în formă de arc pe care se razimă partea de sus, unde se stă, a unei trăsuri, căruțe, etc.: trăsură pe ~uri (🖼 180¹) ¶ 6 🔧 Bucată de fier, de aramă, de oțel, etc. făcută și așezată astfel ca să vie iar la locul ei, la starea dintîiu, cînd nu se mai apasă asupră-i, resort (🖼180^2,3); ~ul ceasornicului, zimberec; ~ul spiral al ceasornicului (🖼 180⁴) ¶ 7 Olten. Băn. (HASD.) 🎼 = ARCUȘ ¶ 8 📖 📰🎼 = ACOLADĂ2 ¶ 9 ⚡ ~ voltaic, lumină puternică care țîșnește între două bucăți de cărbune legate cu cei doi poli ai unui generator electric: lampă cu ~ (voltaic) (🖼 177) [lat. arcus].

*BAGHETĂ (pl. -ete) sf. 1 Nuia, bețișor; ~ magică, bețișorul pe care-l țin scamatorii în mînă și căruia îi atribue puterea de a produce scamatoriile lor ¶ 2 ⚔️ Varga de la pușcă care slujește să dea afară tuburile care n’au putut fi scoase din țeavă de extractor ¶ 3 🎼 Vergeaua arcușului pe care stă întins părul (👉 ARCUȘ) ¶ 4 💒 Ciubucel (de var sau de ipsos) rotund, în formă de toiag (🖼 294) ¶ 5 🎼 Vargă ușoară și nu prea lungă (50-60 de cm.) care servește șefilor de orchestră sau de cor pentru a bate măsura și a conduce execuția unui ansamblu ¶ 6 🎼 Fie-care din cele două bastonașe cu care se bate toba mică și triangulul [fr. baguette].

arcuș s. n., pl. arcușuri

arcuș s. n., pl. arcușuri

arcuș s. n., pl. arcușuri

arcuș, -șe.

ARCUȘ s. (MUZ.) (reg.) arc. (~ la vioară.)

ARCUȘ s. (MUZ.) (reg.)arc. (~ la vioară.)

arcuș (it. arco, archetto; fr. archet; germ. Bogen; engl. bow), accesoriu al unor instrumente (cordofone cu a.), cu ajutorul căruia sunt acționate coardele. Forma inițială era probabil aceea a arcului. La perfecționarea a., au contribuit Corelli, Tartini, Viotti ș.a. Forma de azi, o baghetă (1) ușor curbată cu diametrul care se subțiază spre vârf se datorește lui Fr. Tourte. Între cele două capete (talon (1) și vârf) este întinsă o suviță de păr de cal, ce se impregnează cu colofoniu* pentru o mai bună aderare la coarde. Un șurub montat pe talon reglează gradul de întindere a părului. Lungimea a. este în funcție de instr. Cel mai lung a. este cel de violină (75 cm), având o greutate de 55-60 gr.

trăsătură de arcuș, orice activitate a mâinii drepte la instrumentele cu arcuș. De calitatea și suplețea tehnicii în conducerea și mânuirea arcușului depind: emisia sunetului, paleta de culoare (timbrală), precum și toate specialitățile care asigură articularea* discursului muzical: détaché, legato*, spiccato*, staccato*, ricochet*.

arcuș, arcușuri s. n. (er.) penis