arcá sf [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 278/17 / Pl: ~le / E: tc arca] 1 (Reg; mpl)Temelie. 2 (Înv; fig; pentru sprijinitorii domnitorilor români la înalta Poartă) Protector. 3 (Îvr) Avocat. 4 (Îvr) Mijlocitor.

arcá vb., ind. prez. 3 sg. archeáză

ARCÁ s. v. apărător, bază, fundament, fundație, ocrotitor, protector, sprijin, sprijinitor, susținător, temelie.

arcá vb. tr., refl. A (se) arcui. (< fr. arquer)

arcá (-ále), s. f. – Sprijin, reazem, protecție, ocrotire. Tc. arka (Șeineanu, III, 7; DAR). Înv. (sec. XVII). – Der. arcaliu, adj. (puternic, influent), din tc. arkali.

ARCA s. f. (Mold., ȚR) Protector, înalt demnitar al Porții, care sprijinea pe domnii români. A: [Matei-Vodă] dedesă știre și la arcalele sale, ce avea la împărăție, de sila ce-i făcea Vasilie-Vodă. M. COSTIN. B: Auzind Ștefan-Vodă de moartea arcalii lui și a nădejdii lui..., s-au întristat pînă în suflet. R. POPESCU. ♦︎ (Olt.) Avocat, mijlocitor. Sŭgla golnikĭ. Arca sau pîrîș (?) MARDARIE, 246. Hodatai (-do-). Solitoriu. Împăcătoriu. Arca. MARDARIE, 274. Etimologie: tc. arka. Cf. procator, urător.

arcá f. (turc. arka, dos, spate, sprijin, protecțiune, protector). L. V. Protector: dedese știre și la arcalele sale (Cost. I,306).

arca s. v. APĂRĂTOR. BAZĂ. FUNDAMENT. FUNDAȚIE. OCROTITOR. PROTECTOR. SPRIJIN. SPRIJINITOR. SUSȚINĂTOR. TEMELIE.