22 de definiții pentru orbalț (boală)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ORBALȚ, (1) orbalțuri, s. n., (2) orbalți, s. m. 1. S. n. (Înv. și pop.) Erizipel. 2. S. m. Numele a două plante erbacee folosite în medicina populară: a) plantă veninoasă, cu tulpina subțire, cu frunze mari și cu flori mici, albe-gălbui (Actaea spicata); b) silnică. – Din magh. orbánc.

orba sn [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 74v/1 / V: (reg) ~anț, ur~, olbaț, olb~, ~lanț, ar~ / Pl: (rar) ~uri și (îvr) ~ure / E: mg orbánc] 1 (Îvp) Erizipel. 2 (Reg) Durere de cap. 3 (Reg) Durere de urechi. 4 (Reg) Durere de picioare. 5 (Reg) Reumatism. 6 (Îvr) Glaucom. 7 (Șîs Iarbă de orbanț, iarba ~ului, buruiană de ~) Plantă erbacee veninoasă, din familia ranunculaceelor, cu tulpina subțire, cu frunze mari și cu flori mici albe-gălbui, care crește în regiuni muntoase și este utilizată în medicina populară Si: (reg) iarba-tâlharului, iarba sfântului-Cristofor (Actaea spicata). 8 (Șîs iarba ~ului) Plantă erbacee folosită în medicina populară (Glechoma Bederacea) Si: (pop) silnică.

ORBALȚ, (1) orbalțuri, s. n., (2) orbalți, s. m. (Înv. și pop.) 1. S. n. Erizipel, brâncă. 2. S. m. Numele a două plante erbacee întrebuințate în medicina populară: a) plantă veninoasă, cu tulpina subțire, cu frunze mari și flori mici, albe-gălbui (Actaea spicata); b) silnică. – Din magh. orbánc.

ORBA s. n. (Regional) Erizipel, brîncă. Domnul era bolnav de frică și de orbalț. IORGA, L. I 350. Se vindecă cei ce au orbalț. MARIAN, INS. 176.

ORBA1 ~uri n. pop. Boală infecțioasă manifestată prin inflamarea și înroșirea pielii, prin dureri și stare febrilă; brâncă; erizipel. /<ung. orbanc

ORBALȚ s.n. (Mold., Ban., Trans. SV) Erizipel. A: Bolind cumplita dureare ... cu grea îmflătură de orbalȚ. DOSOFTEI, VS. C: Orbancz. AC, 358. De orbalț. PL, 148r. Variante: orbanț (AC, 358). Etimologie: magh. orbánc. Vezi și orbălcit.

orbalț (orbanț) n. Mold. și Tr. 1. brăncă: descântec de orbalț; 2. plantă veninoasă cu florile alb-gălbui, crește prin pădurile umbroase dela munte (Actaea spicata). [Ung. ORBÁNCZ].

orbálț și orbánț n., pl. urĭ (ung. orbanc, a. î. [d. numele propriŭ Orbán, Urban], de unde și bg. orbáles). Brîncă, erizipel. O plantă ranunculacee de la munte (actáea spicáta), numită maĭ des ĭarbă de orbalț.

orbo[1] sn vz orbalț

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

orba1 (erizipel) (înv., pop.) s. n., pl. orbalțuri

orba2 (erizipel) (înv., pop.) s. n., pl. orbalțuri

orba (erizipel) s. n., pl. orbalțuri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ORBA s. v. erizipel, reumatism, silnic.

orba s. v. ERIZIPEL. REUMATISM. SILNIC.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

orbalț (orbalțuri), s. n.1. Erizipel. – 2. Boz (Actaea spicata). – Var. (Banat) orbanț. Mag. orbáncz (Cihac, II, 519; Gáldi, Dict., 148). – În Trans. și Bucov.Der. orbalțit, adj. (umflat de erizipel).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

orbalț, orbalțuri, (urbalț), s.n. – 1. (med.) Boală infecțioasă; erizipel, brâncă: „Orbalț prin dedeochi, / Orbalț prin vânt, / Orbalț prin cărare, / Orbalț prin țipătura cea mare” (Bârlea, 1924: 389); „Năjită cu urbalț” (Țiplea, 1906: 510). 2. (bot.) Plantă erbacee (Actaea spicata); boz, buruiană de orbalț, cristofor. ♦ (med. pop.) Era folosită, în trecut, ca plantă de leac contra ciumei, a bolilor de piele (Borza, 1968: 11); Termen consemnat în loc. Vad (Maramureșul istoric) pentru planta numită barba-popii (Aruncus vulgaris) (Borza, 1968: 25). (Trans., Maram., Bucov.). – Din magh. orbáncz „erizipel” (Scriban, Șăineanu; Cihac, Galdi, cf. DER; DEX) < num. prop. Orban, Urban (Scriban).

orbalț, -uri, s.n. – 1. Erizipel, brâncă: „Orbalț prin dedeochi, / Orbalț prin vânt, / Orbalț prin cărare, / Orbalț prin țipătura cea mare” (Bârlea 1924: 389). 2. (bot.) Plantă erbacee (Actaea spicata); boz, buruiană de orbalț, cristofor. Era folosită în trecut ca plantă de leac contra ciumei, a bolilor de piele (Borza 1968: 11). – Din magh. orbánc.

Intrare: orbalț (boală)
orbalț2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • orba
  • orbalțul
  • orbalțu‑
plural
  • orbalțuri
  • orbalțurile
genitiv-dativ singular
  • orba
  • orbalțului
plural
  • orbalțuri
  • orbalțurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • orba
  • orbanțul
  • orbanțu‑
plural
  • orbanțuri
  • orbanțurile
genitiv-dativ singular
  • orba
  • orbanțului
plural
  • orbanțuri
  • orbanțurilor
vocativ singular
plural
orbonț
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
olbalț
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
olbaț
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • arba
  • arbalțul
  • arbalțu‑
plural
  • arbalțuri
  • arbalțurile
genitiv-dativ singular
  • arba
  • arbalțului
plural
  • arbalțuri
  • arbalțurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

orba, orbalțurisubstantiv neutru

  • 1. învechit popular regional Boală infecțioasă manifestată prin inflamarea și înroșirea pielii, prin dureri și stare febrilă. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Domnul era bolnav de frică și de orbalț. IORGA, L. I 350. DLRLC
    • format_quote Se vindecă cei ce au orbalț. MARIAN, INS. 176. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.