22 de definiții pentru orbalț (boală)
din care- explicative (14)
- morfologice (3)
- relaționale (2)
- etimologice (1)
- specializate (2)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
ORBALȚ, (1) orbalțuri, s. n., (2) orbalți, s. m. 1. S. n. (Înv. și pop.) Erizipel. 2. S. m. Numele a două plante erbacee folosite în medicina populară: a) plantă veninoasă, cu tulpina subțire, cu frunze mari și cu flori mici, albe-gălbui (Actaea spicata); b) silnică. – Din magh. orbánc.
orbalț sn [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 74v/1 / V: (reg) ~anț, ur~, olbaț, olb~, ~lanț, ar~ / Pl: (rar) ~uri și (îvr) ~ure / E: mg orbánc] 1 (Îvp) Erizipel. 2 (Reg) Durere de cap. 3 (Reg) Durere de urechi. 4 (Reg) Durere de picioare. 5 (Reg) Reumatism. 6 (Îvr) Glaucom. 7 (Șîs Iarbă de orbanț, iarba ~ului, buruiană de ~) Plantă erbacee veninoasă, din familia ranunculaceelor, cu tulpina subțire, cu frunze mari și cu flori mici albe-gălbui, care crește în regiuni muntoase și este utilizată în medicina populară Si: (reg) iarba-tâlharului, iarba sfântului-Cristofor (Actaea spicata). 8 (Șîs iarba ~ului) Plantă erbacee folosită în medicina populară (Glechoma Bederacea) Si: (pop) silnică.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ORBALȚ, (1) orbalțuri, s. n., (2) orbalți, s. m. (Înv. și pop.) 1. S. n. Erizipel, brâncă. 2. S. m. Numele a două plante erbacee întrebuințate în medicina populară: a) plantă veninoasă, cu tulpina subțire, cu frunze mari și flori mici, albe-gălbui (Actaea spicata); b) silnică. – Din magh. orbánc.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de romac
- acțiuni
ORBALȚ s. n. (Regional) Erizipel, brîncă. Domnul era bolnav de frică și de orbalț. IORGA, L. I 350. Se vindecă cei ce au orbalț. MARIAN, INS. 176.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ORBALȚ1 ~uri n. pop. Boală infecțioasă manifestată prin inflamarea și înroșirea pielii, prin dureri și stare febrilă; brâncă; erizipel. /<ung. orbanc
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
ORBALȚ s.n. (Mold., Ban., Trans. SV) Erizipel. A: Bolind cumplita dureare ... cu grea îmflătură de orbalȚ. DOSOFTEI, VS. C: Orbancz. AC, 358. De orbalț. PL, 148r. Variante: orbanț (AC, 358). Etimologie: magh. orbánc. Vezi și orbălcit.
- sursa: DLRLV (1987)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
orbalț (orbanț) n. Mold. și Tr. 1. brăncă: descântec de orbalț; 2. plantă veninoasă cu florile alb-gălbui, crește prin pădurile umbroase dela munte (Actaea spicata). [Ung. ORBÁNCZ].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
orbálț și orbánț n., pl. urĭ (ung. orbanc, a. î. [d. numele propriŭ Orbán, Urban], de unde și bg. orbáles). Brîncă, erizipel. O plantă ranunculacee de la munte (actáea spicáta), numită maĭ des ĭarbă de orbalț.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
arbalț sn vz orbalț
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
olbalț sn vz orbalț
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
olbaț sn vz orbalț
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
orbanț sn vz orbalț
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
orbonț[1] sn vz orbalț
- Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ORBANȚ s. n. v. orbalț.
- sursa: DLRLV (1987)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
orbalț1 (erizipel) (înv., pop.) s. n., pl. orbalțuri
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
orbalț2 (erizipel) (înv., pop.) s. n., pl. orbalțuri
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
orbalț (erizipel) s. n., pl. orbalțuri
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
ORBALȚ s. v. erizipel, reumatism, silnic.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
orbalț s. v. ERIZIPEL. REUMATISM. SILNIC.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
orbalț (orbalțuri), s. n. – 1. Erizipel. – 2. Boz (Actaea spicata). – Var. (Banat) orbanț. Mag. orbáncz (Cihac, II, 519; Gáldi, Dict., 148). – În Trans. și Bucov. – Der. orbalțit, adj. (umflat de erizipel).
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
orbalț, orbalțuri, (urbalț), s.n. – 1. (med.) Boală infecțioasă; erizipel, brâncă: „Orbalț prin dedeochi, / Orbalț prin vânt, / Orbalț prin cărare, / Orbalț prin țipătura cea mare” (Bârlea, 1924: 389); „Năjită cu urbalț” (Țiplea, 1906: 510). 2. (bot.) Plantă erbacee (Actaea spicata); boz, buruiană de orbalț, cristofor. ♦ (med. pop.) Era folosită, în trecut, ca plantă de leac contra ciumei, a bolilor de piele (Borza, 1968: 11); Termen consemnat în loc. Vad (Maramureșul istoric) pentru planta numită barba-popii (Aruncus vulgaris) (Borza, 1968: 25). (Trans., Maram., Bucov.). – Din magh. orbáncz „erizipel” (Scriban, Șăineanu; Cihac, Galdi, cf. DER; DEX) < num. prop. Orban, Urban (Scriban).
- sursa: DRAM 2015 (2015)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
orbalț, -uri, s.n. – 1. Erizipel, brâncă: „Orbalț prin dedeochi, / Orbalț prin vânt, / Orbalț prin cărare, / Orbalț prin țipătura cea mare” (Bârlea 1924: 389). 2. (bot.) Plantă erbacee (Actaea spicata); boz, buruiană de orbalț, cristofor. Era folosită în trecut ca plantă de leac contra ciumei, a bolilor de piele (Borza 1968: 11). – Din magh. orbánc.
- sursa: DRAM (2011)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
substantiv neutru (N24) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv neutru (N24) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv neutru (N24) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
orbalț, orbalțurisubstantiv neutru
- 1. Boală infecțioasă manifestată prin inflamarea și înroșirea pielii, prin dureri și stare febrilă. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
- Domnul era bolnav de frică și de orbalț. IORGA, L. I 350. DLRLC
- Se vindecă cei ce au orbalț. MARIAN, INS. 176. DLRLC
-
etimologie:
- orbánc DEX '09 DEX '98 NODEX