orbalț arbalț orbanț

orbalț

etimologie:

6 definiții

orbálț (orbálțuri), s. n.1. Erizipel. – 2. Boz (Actaea spicata). – Var. (Banat) orbanț. Mag. orbáncz (Cihac, II, 519; Gáldi, Dict., 148). – În Trans. și Bucov.Der. orbalțit, adj. (umflat de erizipel).

orbalț (orbanț) n. Mold. și Tr. 1. brăncă: descântec de orbalț; 2. plantă veninoasă cu florile alb-gălbui, crește prin pădurile umbroase dela munte (Actaea spicata). [Ung. ORBÁNCZ].

orbálț și orbánț n., pl. urĭ (ung. orbanc, a. î. [d. numele propriŭ Orbán, Urban], de unde și bg. orbáles). Brîncă, erizipel. O plantă ranunculacee de la munte (actáea spicáta), numită maĭ des ĭarbă de orbalț.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

orbálț, orbalțuri, (urbalț), s.n. – 1. (med.) Boală infecțioasă; erizipel, brâncă: „Orbalț prin dedeochi, / Orbalț prin vânt, / Orbalț prin cărare, / Orbalț prin țipătura cea mare” (Bârlea, 1924: 389); „Năjită cu urbalț” (Țiplea, 1906: 510). 2. (bot.) Plantă erbacee (Actaea spicata); boz, buruiană de orbalț, cristofor. ♦ (med. pop.) Era folosită, în trecut, ca plantă de leac contra ciumei, a bolilor de piele (Borza, 1968: 11); Termen consemnat în loc. Vad (Maramureșul istoric) pentru planta numită barba-popii (Aruncus vulgaris) (Borza, 1968: 25). (Trans., Maram., Bucov.). – Din magh. orbáncz „erizipel” (Scriban, Șăineanu; Cihac, Galdi, cf. DER; DEX) < num. prop. Orban, Urban (Scriban).

orbálț, -uri, s.n. – 1. Erizipel, brâncă: „Orbalț prin dedeochi, / Orbalț prin vânt, / Orbalț prin cărare, / Orbalț prin țipătura cea mare” (Bârlea 1924: 389). 2. (bot.) Plantă erbacee (Actaea spicata); boz, buruiană de orbalț, cristofor. Era folosită în trecut ca plantă de leac contra ciumei, a bolilor de piele (Borza 1968: 11). – Din magh. orbánc.

A. spicata L. Specie ce înflorește primăvara-vara. Flori mici, albe, în raceme dense, ovate, cu pedunculi lungi. Frunze penat-compuse, dințate, cu foliole alungit-eliptice sau ovate, vîrf ascuțit. Tufă înaltă pînă la 0,55 m, otrăvitoare. Tulpină păroasă în treimea superioară.

Intrare: orbalț
substantiv neutru (N24) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular arba arbalțul
plural arbalțuri arbalțurile
genitiv-dativ singular arba arbalțului
plural arbalțuri arbalțurilor
vocativ singular
plural
orbalț (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular orba orbalțul
plural orbalți orbalții
genitiv-dativ singular orba orbalțului
plural orbalți orbalților
vocativ singular
plural
orbalț (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular orba orbalțul
plural orbalțuri orbalțurile
genitiv-dativ singular orba orbalțului
plural orbalțuri orbalțurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular orba orbanțul
plural orbanțuri orbanțurile
genitiv-dativ singular orba orbanțului
plural orbanțuri orbanțurilor
vocativ singular
plural

14 definiții încorporate

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

ORBÁLȚ, (1) orbalțuri, s. n., (2) orbalți, s. m. 1. S. n. (Înv. și pop.) Erizipel. 2. S. m. Numele a două plante erbacee folosite în medicina populară: a) plantă veninoasă, cu tulpina subțire, cu frunze mari și cu flori mici, albe-gălbui (Actaea spicata); b) silnică. – Din magh. orbánc.

ORBÁLȚ, (1) orbalțuri, s. n., (2) orbalți, s. m. (Înv. și pop.) 1. S. n. Erizipel, brâncă. 2. S. m. Numele a două plante erbacee întrebuințate în medicina populară: a) plantă veninoasă, cu tulpina subțire, cu frunze mari și flori mici, albe-gălbui (Actaea spicata); b) silnică. – Din magh. orbánc.

ORBÁLȚ s. n. (Regional) Erizipel, brîncă. Domnul era bolnav de frică și de orbalț. IORGA, L. I 350. Se vindecă cei ce au orbalț. MARIAN, INS. 176.

orbálț2 (erizipel) (înv., pop.) s. n., pl. orbálțuri

orbálț1 (plantă) s. m., pl. orbálți

orbálț (erizipel) s. n., pl. orbálțuri

orbálț (bot.) s. m., pl. orbálți

ORBÁLȚ s. (BOT.; Actaea spicata) (reg.) iarba-sfântului-Cristofor, iarba-tâlharului, iarbă-de-orbalț.

ORBÁLȚ s. v. erizipel, reumatism, silnic.

ORBÁLȚ2 ~i m. Plantă erbacee veninoasă, cu tulpina erectă, subțire, și cu frunze ovale, zimțate. /<ung. orbánc

ORBÁLȚ1 ~uri n. pop. Boală infecțioasă manifestată prin inflamarea și înroșirea pielii, prin dureri și stare febrilă; brâncă; erizipel. /<ung. orbánc


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ORBÁLȚ s. (BOT.; Actaea spicata) (reg.) iarba-sfîntului-Crístofor, iarba-tîlhárului, iarbă-de-orbálț.

orbálț s. v. ERIZIPEL. REUMATISM. SILNIC.