2 intrări

7 definiții

aratóriu adj. m., f. aratórie, pl. m. și f. aratórii

aratóriu, -ie a [At: I. IONESCU, D. 134 / V: arăto-1 / Pl: ~ii / E: fr (instruments) aratoire] (Îvr) 1 (D. unelte) De arat1 (1). 2 Referitor la agricultură.

ARATÓRIU, -IE adj. (Liv.) Care servește la arat; referitor la agricultură. [Pron. -riu. / cf. fr. aratoire, lat. aratorius].

ARĂTÓRIU, -IE, arătorii, adj. (Învechit, despre unelte). Care servește la arat sau la alte munci agricole. Specimene de instrumente arătorii. ODOBESCU, S. I 480.

ARĂTÓRIU, -IE, arătorii, adj. (Înv., despre unelte) Care servește la arat sau la alte munci agricole. – După fr. aratoire.

arătóriu1, -ie a vz aratoriu

arătoriu2, -ie a, sm vz arător

Intrare: aratoriu
aratoriu adjectiv
adjectiv (A109)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular aratoriu aratoriul aratorie aratoria
plural aratorii aratoriii aratorii aratoriile
genitiv-dativ singular aratoriu aratoriului aratorii aratoriei
plural aratorii aratoriilor aratorii aratoriilor
vocativ singular
plural
Intrare: arătoriu
arătoriu
adjectiv (A109) masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular arătoriu arătoriul arătorie arătoria
plural arătorii arătoriii arătorii arătoriile
genitiv-dativ singular arătoriu arătoriului arătorii arătoriei
plural arătorii arătoriilor arătorii arătoriilor
vocativ singular
plural