arăstui vt [At: DA / Pzi: ~esc / E: mg ereszteni] (Îrg) A vesti cununia a doi tineri la biserică.

arăstui, arăstuiesc, v.t.r. (reg.) 1. A se prezenta, a se arăta: „Zițălu n-are cu ce-l hrăni, / La stăpână n-are cu ce s-arăstui” (Papahagi, 1925: 280). 2. A lăsa (cuiva): „Această sfântă carte (...) de să va strica, s-o arăstuiască la cine a mărădui din elu, ca să o togmească” (Bârlea, 1909: 88). – Din magh. ereszteni „a lăsa, a da drumul” (MDA).

arăstui, arăstuiesc, vb. refl. – (reg.) A se prezenta, a se arăta: „Zițălu n-are cu ce-l hrăni, / La stăpână n-are cu ce s-arăstui” (Papahagi, 1925: 280). – Din magh. ereszteni „a lăsa, a da drumul” (MDA).

arăstui, arăstuiesc, vb. refl. – A se prezenta, a se arăta: „Zițălu n-are cu ce-l hrăni, / La stăpână n-are cu ce s-arăstui” (Papahagi 1925: 280). – Din magh. ereszteni (MDA).