arânda v vz arenda

ARENDĂ, arende, s. f. 1. Cedare temporară a dreptului de exploatare a unor bunuri agricole, în schimbul unei plăți; folosire, exploatare a unui bun astfel cedat. 2. Sumă plătită de arendaș proprietarului pentru arendarea unui bun. [Pl. și: arenzi] – Din rus., pol. arenda.

arândă sf vz arendă

arenda vt [At: (a. 1834) URICARIUL V, 356/3 / V: (îrg) arân- / Pzi: ~dez / E: arendă] 1 A da în arendă (1). 2 A lua în arendă (1) Si: (rar) a subarenda, (înv) a arendălui, a arendui, a arândălui.

arendă sf [At: (a. 1776) IORGA, S. D. XII, 93 / V: (îrg) arân~, arin~ / Pl: ~nzi, -de / E: rs аренда, pn arenda, mg arenda] 1 Cedare a dreptului de folosință a unui bun, de obicei teren agricol, pe un timp determinat, în schimbul unei plăți. 2 Folosire a unui bun astfel cedat. 3 (Pex) Sumă plătită proprietarului pentru arendare (2).

arendui vt [At: POLIZU / Pzi: ~esc / E: arenda + -ui] (Înv) 1-2 A arenda (1-2).

ARENDA (-dez) vb. tr. ⚚ A da sau a lua în arendă.

ARENDĂ (-enzi) sf. ⚚ Învoială pe care o face cineva, în anumite condițiuni, dînd altuia, în schimbul unei sume cuvenite, și pe un termen hotărît de ani, să exploateze o moșie, să se folosească de veniturile unei case, unui teatru, unui hotel: a da, a lua, a ținea în ~ ¶ 2 Suma pe care o dă sau o primește cineva dintr’o asemenea învoială [rus.].

‡ARENDUI (-duesc)... = ARENDA...

❍ARINDA... = ARENDA...

❍ARÎNDĂ... 👉 ARENDĂ...

ARENDĂ, arenzi, s. f. 1. Cedare temporară a dreptului de exploatare a unor bunuri, în schimbul unei plăți; folosire, exploatare a unui bun astfel cedat. 2. Sumă plătită de arendaș proprietarului pentru arendarea unui bun. – Din rus., pol. arenda.

ARENDA, arendez, vb. I. Tranz. (În orînduirile bazate pe exploatare) A da sau a lua în arendă. E ultimul an cînd îți mai arendez moșia. DUMITRIU, B. F. 52. Dintre proprietarii mari și chiar dintre cei mijlocii, foarte puțini își cultivă singuri domeniile; cei mai mulți, foarte mulți, și le arendează în bloc la cine dă mai mult. CARAGIALE, O. III 181.

ARENDĂ, arenzi, s. f. (În orînduirile bazate pe exploatare) 1. (De obicei în construcție cu verbele «a da», «a lua», «a ține» și cu prep. «în», «cu») Cedare a dreptului de exploatare a unor bunuri (pămînturi, pășuni, bălți, imobile, terenuri petrolifere, mine etc.) pe un timp determinat, în schimbul unei plăți. Concurența arendașilor a ridicat și ridică necontenit prețul arenzilor, lucru ce convine proprietarilor, și din aceasta, firește, rezultă crescînda îngreunare pentru mulțimea plugarilor. CARAGIALE, O. III 182. 2. Sumă care se plătește proprietarului la termene fixe pentru arendarea unui bun și care reprezintă o parte a plusvalorii rezultate din exploatarea acelui bun. Pentru baltă n-aș putea să împlinesc singur arenda. DAVIDOGLU, O. 16. [Boierii] preferă să tragă venituri grase și să le risipească în petreceri. Locul lor l-a luat arendașul, care stoarce arenda pentru boier și alta, mai bună, pentru el însuși. REBREANU, R. I 36. – Variantă: (regional) arîndă (ȚICHINDEAL, F. 203) s. f.

ARÎNDĂ S. f. v. arendă.

ARENDA, arendez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în arendă. – Din arendă.

ARENDĂ, arenzi, s. f. (În orînduirile bazate pe exploatare) 1. Cedare a dreptului de exploatare a unor bunuri pe un timp determinat, în schimbul unei plăți. 2. Sumă care se plătește, la termene fixe, proprietarului pentru arendarea unui bun. – Rus., pol. arenda.

A ARENDA ~ez tranz. (bunuri materiale) 1) A da în arendă. 2) A lua în arendă. /Din arendă

ARENDĂ ~zi f. 1) Exploatare a unui bun material (imobil, teren etc.) pe un timp determinat în schimbul unei plăți. 2) Suma plătită de arendaș proprietarului pentru folosirea acestui bun. A plăti ~da. [G.-D. arenzii; Pl. și arende] /<pol., rus. arenda

arendà v. a da în arendă.

arendă f. 1. contract prin care un proprietar închiriază un pământ, o moșie; 2. moșie arendată. [Rus. ARENDA (v. orândă și posèsie)].

aréndă f., pl. e (rut. rus. pol. bg. arénda, rut. și orénda, ung. árenda d. mlat. arrenda, din lat. ad-réndita care vine d. rédditus, réddita, restituit, réddere, a reda; it. réndita, pv. sp. renta, fr. rente, germ. rente. V. orîndă 2). Închiriere de moșie saŭ de farmacie: a da, a lua, a ținea în (saŭ cu) arendă. Baniĭ (cîștu) dațĭ orĭ primițĭ p. asta. – Maĭ vechĭ (și azĭ în Trans.) arîndă).

arendéz v. tr. (d. arendă). Daŭ cu arendă. – În Trans. arîndez.

arenda (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. arendez, 3 arendează; conj. prez. 1 sg. să arendez, 3 să arendeze

arendă s. f., g.-d. art. arendei; pl. arende

arenda (a ~) vb., ind. prez. 3 arendează

!arendă s. f., g.-d. art. arendei; pl. arende

arenda vb., ind. prez. 1 sg. arendez, 3 sg. și pl. arendează

arendă s. f., g.-d. art. arenzii / arendei; pl. arenzi / arende

arendă, pl. arenzi

arendă, -zi.

arendez.

ARENDA vb. (înv. și pop.) a năimi, (înv., în Mold.) a împosesui. (~ un teren agricol.)

ARENDĂ s. (ieșit din uz) posesiune, (înv. și reg.) năimeală, orândă, simbrie. (A luat moșia în ~.)

ARENDA vb. (înv. și pop.) a năimi, (înv., în Mold.) a împosesui. (~ un teren agricol.)

ARENDĂ s. (ieșit din uz) posesiune, (înv. și reg.) năimeală, orîndă, simbrie. (A luat moșia în ~.)

arendă (-de), s. f. – Cedare temporară a dreptului de exploatare a unor bunuri. – Var. (Trans.) arîndă, (Olt.) arindă, (Mold., Trans.) orîndă. Lat. med. arenda, intrat tîrziu, probabil în sec. XVIII, și pe mai multe căi în același timp; (cf. mag. árenda, bg., sb., pol., rus. arenda, rut. arenda, oranda). Cf. Cihac, II, 3; Hasdeu 1540; Berneker 30, care pornesc de la etimoane sl.; Sanzewitsch 197, care se bazează pe rusă; Gáldi, Dict., 83, care pleacă de la mag. Densusianu, Hlr., 148 și Pușcariu 121 considerau că arîndă derivă direct din lat. *arrendare (sard. arrendare, sp. arrendar), ipoteză puțin probabilă; -î- pare mai curînd, ca în orîndă, prin analogie cu cel din rînd și (o)rîndui. Var. moldovenească orîndă, care reproduce fonetismul rut. (cf. Miklosich, Fremdw., 75), a ajuns să însemne „cîrciumă”, deoarece în trecut cîrciumile și hanurile din localități erau date în arendă de către marii proprietari și producători. Der. arenda, vb. (a da sau a lua în arendă); arendaș, s. m. (persoană care ia în arendă, fermier); arendășesc, adj. (propriu unui arendaș); arendăși, vb. (a arenda); arendășie, s. f. (arendare; ocupație de arendaș); arendășiță, s. f. (nevastă de arendaș); arendășoaică, s. f. (nevastă de arendaș); arendator, s. m. (arendaș); orîndar, s. m. (cîrciumar); orîndărie, s. f. (arendare).

arândă, arânde, s.f. (pop.) Arendă; cedare temporară a dreptului de exploatare a unor bunuri, în schimbul unei plăți: „Batori a dat în arândă minele din Groapa Mare baronului Herberstein...” (Dariu Pop, 1938: 15). – Var. a lui arendă, intrat târziu în rom., probabil sec. XVIII, prin mai multe căi (< ucr., rus., pol., magh. arenda < lat. med. arenda < lat. ad-rendita < redditus, reddita „restituit”) (Scriban, DER, MDA).

arândă, arânde, s.f. – (pop.) Arendă. Cedare temporară a dreptului de exploatare a unor bunuri, în schimbul unei plăți: „Batori a dat în arândă minele din Groapa Mare baronului Herberstein...” (Dariu Pop, 1938: 15). – Var. a lui arendă, intrat târziu în rom, probabil sec. XVIII, prin mai multe căi (< ucr., rus., pol., magh. arenda < lat. med. arenda < lat. ad-rendita < redditus, reddita „restituit”) (Scriban, DER, MDA).

arândă, -e, s.f. – (pop.) Arendă. Cedare temporară a dreptului de exploatare a unor bunuri, în schimbul unei plăți: „Batori a dat în arândă minele din Groapa Mare baronului Herberstein...” (Dariu Pop 1938: 15). – Din rus. arenda.