2 intrări
37 de definiții
din care- explicative (23)
- morfologice (6)
- relaționale (6)
- etimologice (1)
- enciclopedice (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
APROBARE, aprobări, s. f. Faptul de a aproba; (concr.) act prin care se aprobă ceva. – V. aproba.
APROBARE, aprobări, s. f. Faptul de a aproba; (concr.) act prin care se aprobă ceva. – V. aproba.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de cata
- acțiuni
aprobare sf [At: Antonescu D. / Pl: -bări / E: aproba] 1 Încuviințare a ceva. S: consimțire, (rar) aprobat2 (1), (înv) aprobație (1), aprobațiune (1), aprobăluire (1). 2 (Spc) Răspuns favorabil și oficial la o cerere, la o propunere etc. Si: (rar) aprobat2 (2), (înv) aprobație (2), aprobațiune (2), aprobăluire (3). 3 Autoapreciere pozitivă. Cf. aproba (3).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
*APROBARE sf. 1 Faptul de a aproba ¶ 2 Împărtășire a acelorași idei; întărire a unei cereri, încuviințare, etc. ¶¶ contr. NEAPROBARE.
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
APROBARE, aprobări, s. f. Faptul de a aproba; încuviințare, consimțire. Proiectul va fi supus aprobării colectivului. ▭ Mulțimea se tălăzui în strigăte de aprobare. SAHIA, N. 36. Față de murmurul de aprobare dimprejur, Talabă întrebă aspru... REBREANU, R. I 193.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
APROBARE, aprobări, s. f. Faptul de a aproba; (concr.) act prin care se aprobă ceva.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
APROBARE s.f. Faptul de a aproba; încuviințare; consimțire; permisiune. ♦ Act, document prin care se permite, se aprobă ceva. [< aproba].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
APROBARE s. f. 1. faptul de a aproba. 2. act prin care se aprobă ceva. (< aproba)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
APROBARE ~ări f. 1) v. A APROBA. 2) Act prin care se aprobă ceva. [G.-D. aprobării] /v. a aproba
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
aprobare f. 1. încuviințare, consimțire; 2. judecată sau mărturie favorabilă dată meritelor cuiva.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
APROBA, aprob, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. – Din lat. approbare.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
aproba [At: STAMATI, D. / Pzi: aprob / E: lat approbare] 1 vt(a) A fi de acord cu ceva Si: a consimți, a încuviința, (înv) a aprobălui (1). 2 vt (Spc) A rezolva favorabil și oficial cererea, propunerea cuiva Si: (înv) a aprobălui (2). 3 vr (Înv) A socoti ca bună propria purtare, propria faptă.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
*APROBA (-ob) vb. tr. 1 A împărtăși ce crede, ce spune, ce face cineva: aprob toate părerile tale ¶ 2 A da întărire unei dispozițiuni, unei cereri, a încuviința: ți-a aprobat petiția ¶ 3 A găsi că cineva îndeplinește un lucru cum se cuvine, potrivit ideilor, sentimentelor sale și ale altora: aprob atitudinea hotărîtă pe care ai avut-o [lat.].
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
*APROBAT adj. 1 p. APROBA ¶¶ contr. NEAPROBAT ¶ 2 ⚚ Bun și ~ pentru suma de..., formulă cu care acceptantul confirmă într’o poliță primirea unei sume sau unei valori ¶ 3 ⚖️ 👉 BUN10.
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
*APROBAȚIUNE, *APROBAȚIE sf. = APROBARE [fr. < lat.].
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
APROBA, aprob, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. – Din lat. approbare.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de RACAI
- acțiuni
APROBA, aprob, vb. 1. Tranz. (Cu privire la o acțiune, la o părere exprimată, p. ext. la o persoană) A socoti bun, a încuviința; a fi de acord, de aceeași părere cu..., a consimți la... Culai, tu grăiești ca un bărbat cuminte, l-a aprobat tovarășa noastră. SADOVEANU, N. F. 118. Fie cum zice Marțial în privința pasării! dar cît despre iepure, să mă ierte domnia-lui; eu... nu aprob zisele poetului. ODOBESCU, S. III 25. Refl. pas. Întrebările... s-au aprobat de toată adunarea. NEGRUZZI, S. I 12. ◊ Intranz. Toți aprobară din cap. REBREANU, R. I 133. ♦ A da consimțămîntul oficial la ceva printr-un act autentic. Ministerul i-a aprobat cererea. ◊ Refl. pas. Se aprobă, formulă, de obicei scrisă, prin care o autoritate rezolvă favorabil o cerere, un deviz etc.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
APROBA, aprob, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere etc.; a fi de acord, de aceeași părere cu cineva. ♦ A consimți în mod oficial la ceva printr-un act autentic. Ministerul i-a aprobat cererea. ◊ Expr. (Refl.) Se aprobă, formulă (scrisă) prin care o autoritate rezolvă favorabil o cerere etc. – Lat. lit. approbare.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
APROBA vb. I. tr. A încuviința o părere etc.; a-și da consimțămîntul, a fi de acord. ♦ A consimți în mod oficial la ceva printr-un act autentic. [P.i. aprob. / < lat. approbare].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
APROBA vb. tr. a încuviința o acțiune, o părere etc.; a-și da consimțământul, a fi de acord. ◊ a rezolva favorabil. (< lat. approbare)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
A APROBA aprob tranz. 1) (păreri, propuneri etc.) A susține, exprimându-și acordul; a consimți; a încuviința. 2) (cereri, propuneri) A soluționa în mod favorabil. 3) (proiecte, manuscrise etc.) A consimți în mod oficial printr-un act autentic. [Sil. a-pro-] /<lat. approbare
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
aprobà v. 1. a consimți, a încuviința; 2. a judeca demn de laudă.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
*aprób, a -á v. tr. (lat. áprobo, -áre. V. probez). Consimt, admit: a aproba un credit. Îmĭ place, apreciez favorabil: a aproba o faptă.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
*aprobațiúne f. (lat. approbátio, -ónis). Acțiunea de a aproba. – Și -áție, dar ob. -áre.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
aprobare (încuviințare) (desp. a-pro-) s. f., g.-d. art. aprobării; pl. aprobări
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
aprobare (încuviințare) (a-pro-) s. f., g.-d. art. aprobării; pl. aprobări
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
aprobare s. f. (sil. -pro-), g.-d. art. aprobării; pl. aprobări
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
aproba (a ~) (a încuviința) (desp. a-pro-) vb., ind. prez. 1 sg. aprob, 3 aprobă; conj. prez. 1 sg. să aprob, 3 să aprobe
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
aproba (a ~) (a încuviința) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aprobă
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
aproba vb. (sil. -pro-), ind. prez. 1 sg. aprob, 3 sg. și pl. aprobă; 1 pl. aprobăm
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
APROBARE s. 1. acceptare, admitere, consimțire, încuviințare. (~ scoaterii la concurs a unui post vacant.) 2. (fig.) lumină verde, undă verde. (A primit ~ pentru...) 3. v. încuviințare. 4. v. agrement.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
APROBARE s. 1. acceptare, admitere, consimțire, încuviințare. (~ scoaterii la concurs a unui post vacant.) 2. acord, asentiment, aviz, consimțămînt, consimțire, încuviințare, îngăduință, învoială, învoire, permisiune, voie, voință, vrere, (înv. și reg.) poslușanie, slobozenie, (Mold. și Bucov.) pozvolenie, (înv.) concurs, pozvol, sfat, volnicie. (Cu sau fără ~ cuiva.) 3. (POLITICĂ) agrement, consimțămînt. (~ acordată unui diplomat străin.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Aprobare ≠ dezaprobare, respingere
- sursa: Antonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
APROBA vb. a accepta, a admite, a consimți, a încuviința, a se îndupleca, a îngădui, a se învoi, a lăsa, a permite, a primi, (livr.) a concede, (fig.) a subscrie, (înv. și pop.) a se prinde, (înv. și reg.) a se pleca, (Mold. și Bucov.) a pozvoli, (înv.) a aprobălui, a mulțumi, a ogodi. (A ~ să se scoată postul vacant la concurs.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
APROBA vb. a accepta, a admite, a consimți, a încuviința, a se îndupleca, a îngădui, a se învoi, a lăsa, a permite, a primi, (livr.) a concede, (înv. și pop.) a se prinde, (înv. și reg.) a se pleca, (Mold. și Bucov.) a pozvoli, (înv.) a aprobălui, a mulțumi, a ogodi. (A ~ să se scoată postul vacant la concurs.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
A aproba ≠ a dezaproba, a reproba, a refuza, a respinge
- sursa: Antonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
aproba (aprob, aprobat), vb. – A încuviința ceva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. Lat., it. approbare (sec. XIX). – Der. (din fr.) aprobativ, adj.; aprobator, adj.; dezaproba, vb.
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
VIDEO MELIORA PROBOQUE, DETERIORA SEQUOR (lat.) văd pe cele bune și le aprob, dar urmez pe cele rele – Ovidiu, „Metamorphoseon libri”, VII, 20-21. Mărturisirea Medeii, care, deși înțelege rațional ce cale trebuie să urmeze, se lasă împinsă de pasiuni în direcția contrară.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
- silabație: a-pro-
substantiv feminin (F113) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
- silabație: a-pro-ba
verb (VT1) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
aprobare, aprobărisubstantiv feminin
- 1. Faptul de a aproba. DEX '09 DEX '98 DLRLC DNsinonime: consimțire permisiune încuviințare antonime: dezaprobare respingere
- Proiectul va fi supus aprobării colectivului. DLRLC
- Mulțimea se tălăzui în strigăte de aprobare. SAHIA, N. 36. DLRLC
- Față de murmurul de aprobare dimprejur, Talabă întrebă aspru... REBREANU, R. I 193. DLRLC
- 1.1. Act prin care se aprobă ceva. DEX '09 DEX '98 DN
-
etimologie:
- aproba DEX '09 DEX '98 DN
aproba, aprobverb
- 1. A încuviința o acțiune, o părere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
- Culai, tu grăiești ca un bărbat cuminte, l-a aprobat tovarășa noastră. SADOVEANU, N. F. 118. DLRLC
- Fie cum zice Marțial în privința pasării! dar cît despre iepure, să mă ierte domnia-lui; eu... nu aprob zisele poetului. ODOBESCU, S. III 25. DLRLC
- Întrebările... s-au aprobat de toată adunarea. NEGRUZZI, S. I 12. DLRLC
- Toți aprobară din cap. REBREANU, R. I 133. DLRLC
- 1.1. A da consimțământul oficial la ceva printr-un act autentic. DLRLC DNsinonime: consimți
- Ministerul i-a aprobat cererea. DLRLC
- Se aprobă, formulă, de obicei scrisă, prin care o autoritate rezolvă favorabil o cerere, un deviz etc. DLRLC
-
-
etimologie:
- approbare DEX '09 DEX '98 DN