aprins², ~ă [At: MINEIUL (1776), 110¹/1 / Pl: ~nși, ~e / E: aprinde] 1 a Care arde. 2 a Încins. 3 a Incandescent. 4 a (Fig) Îndrăgostit. 5-6 av, a (într-un mod) pasionat. 7 a (Fig; d. ochi) Strălucitor Si: (lor) ardent. 8 a (Despre cereale, faină etc.) Încins. 9 a (Fig) Uscat. 10 a Febril. 11 a (Pop; d. animale) Care a făcut pneumonie. 12 a Îmbujorat. 13 a Înroșit. 14 a (D. culori) Strălucitor. 15 a (Înv; îs) galben ~ Galben ca focul. 16 a (D. surse de lumină) Care luminează. 17 a (D. aparate electronice) Pus în funcțiune. corectat(ă)

aprins¹ sn [At: ANON. CAR. / Pl: (rar) ~uri / E: aprinde] 1 Aprindere (1). 2 (Îe) (Pe) la (sau în) -ul lumânărilor Seara. 3 Incendiere. 4 (La animale) Pneumonie.

APRINS I. adj. 1 p. APRINDE: cărbuni aprinși ¶¶ contr. NEAPRINS ¶ 2 familiar Foarte viu (vorb. de culori): roșu ~ ¶ 3 fig. Încălzit, roșu la față (în atingere cu căldura, în urma unei emoțiuni): toată fața-i era ~ă ¶ 4 fig. Stăpînit de o emoțiune puternică: ~ de mînie ¶ 5 fig. Înflăcărat, nestăpînit, fără măsură: discuțiune ~ă; imaginațiune ~ă; dragoste ~ă; mînie ~ă; sete ~ă ¶ 6 Încins, stricat: făină ~ă. II. sbst. 1 Faptul de a (se) aprinde; pe la (sau în) ~ul lumînărilor, spre seară ¶ 2 🐕 Boală la cai și vite cornute pricinuită din fuga mare sau de prea multă muncă.

APRINS¹ s. n. Acțiunea de a (se) aprinde. ◊ Expr. La (sau pe la, în, după) aprinsul lumînărilor = la căderea nopții. Domnu-inginer al nostru... trimisese răspuns că va intra la dumnealui acasă la un ceas după aprinsul lumînărilor. SADOVEANU, N. F. 96. Seara, în aprinsul luminărilor, un car plin... cu vulpi și cu iepuri venea cu vînătorii după dînsul. GHICA, S. 284.

APRINS², -Ă, aprinși, -se, adj. 1. (Despre foc) În stare de ardere; arzînd. 2. (Despre obiecte sau aparate de iluminat) Care arde dînd lumină. Un frînar... cu un felinar mic, aprins fără rost, în mină, trecu prin vagon. DUMITRIU, B. F. 8. Stelele... Luceau ca niște candeli aprinse p-un mormînt. ALEXANDRESCU, P. 140. ♦ Luminat. Iată lacul. Luna plină, Poleindu-l, îl străbate,; El, aprins de-a ei lumină, Simte-a lui singurătate. EMINESCU, O. I 210. ◊ Fig. (Despre ochi) Strălucitor, învăpăiat (de o stare psihică sau fizică neobișnuită). Copilul... îi urmărea cu ochi aprinși. SAHIA, N. 101. Zărind Frumoasa jucărie, Aprinșii-i ochi mai mult s-aprind. COȘBUC, P. I 68. 3. Încins, înfierbîntat, ars. Pînă-n aprinse nisipuri, O liberă lume începe s-apară. BANUȘ, B. 113. Viața va ieși în cale Să bea cu buzele aprinse Din cupa dăruirii tale. TOMA, C. V. 127. ◊ Fig. Și-n capul lui aprins și fără odihnă mișuiesc noroade de gînduri răzvrătite. VLAHUȚĂ, O. A. 153. Aprinși de curiozitate, ne acățarăm ca mîțile pe o scară. ALECSANDRI, C. 26. 4. Fig. Roșu la față, îmbujorat. Ea îl fixa așteptîndu-i răspunsul, roșie, cu obrajii aprinși. BART, E. 350. Noul chiriaș era [un] om... cu ochii bulbucați și fața buhăită și aprinsă de beție. ARDELEANU, D. 18. Iat-o veselă și-aprinsă; Joacă hora! COȘBUC, P. I 97. ♦ Înroșit (de un aflux de sînge). Caii... cu coame răsfirate, Cu nările aprinse... La sunete de luptă pe cîmp își luau zborul. ALEXANDRESCU, P. 144. ◊ (Despre culori) Puternic, violent, bătător la ochi; p. ext. (despre obiecte) de o culoare vie. Roșu-aprins. ◊ Vom desfunda înaltul Tăriilor aprins ca un bujor. BENIUC, V. 45. 5. Fig. Pasionat, înflăcărat. Aprinsul cîntec s-a-nălțat. BANUȘ, B. 112. La popotă, la sfîrșitul mesei, era discuție aprinsă. BRĂESCU, V. A. 32. ♦ (Adverbial) Ea-nalță pruncul slab... Și-apoi... aprins, sălbatic – îl sărută. TOMA, C. V. 146. Vorbește aprins, împiedicîndu-se. SAHIA, N. 40. Jocul se-ncinge sălbatic și-aprins. COȘBUC, P. I 143. 6. (Despre grîne, alimente etc.) Încins, stricat (printr-un început de fermentație). Jămle (= jimble) făcute cu făină aprinsă. ALECSANDRI, T. 1355.

APRINS¹ s. n. Faptul de a (se) aprinde. ◊ Expr. (Pe) la aprinsul lumînărilor = la căderea nopții.

APRINS², -Ă, aprinși, -se, adj. 1. (Despre foc) În stare de ardere; arzînd. 2. Care arde dînd lumină. ♦ Fig. Strălucitor, învăpăiat. Copilul... îi urmărea cu ochi aprinși (SAHIA). 3. Încins, înfierbîntat, ars. 4. Fig. Roșu la față, îmbujorat. ♦ (Despre culori) Puternic, violent; p. ext. (despre obiecte) de o culoare vie. 5. Fig. Pasionat, înflăcărat. 6. (Despre fîn, cereale etc.) Încins; stricat (printr-un început de fermentație). – V. aprinde.

APRINS¹ n.: La (sau pe la) ~ul lumânărilor pe înserate. La ~ul zorilor spre ziuă. /v. a (se) aprinde

APRINS² ~să (~și, ~se) 1) v. A APRINDE și A SE APRINDE. 2) (despre o sursă de lumină) Care luminează. 3) (despre culori) Care are o nuanță vie. Roșu ~. [Sil. a-prins] /v. a (se) aprinde

aprins a. 1. gata de a arde, începând a arde: cărbune aprins; 2. fig. înfocat, înflăcărat: inimă aprinsă spre lucruri vitejești. ║ n. 1. aprindere (materială): pe la aprinsul lumânărilor; 2. aprinderea plămânilor (la vite).

2) apríns n., pl. urĭ. Acțiunea de a aprinde obișnuit: pe la aprinsu lumînărilor (pe înserate).

1) apríns, -ă adj. Care arde. Fig. Pornit, înflăcărat: caracter aprins spre arme. Adv. Pornit: nu vorbi așa de aprins.

APRINDE, aprind, vb. III. 1. Tranz. A face să ardă focul sau un material combustibil; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-și aprinde paie în cap = a-și crea singur o neplăcere; a o păți cu cineva, a nu putea scăpa de cineva. ♦ Refl. A începe să ardă, a lua foc. 2. Tranz. (Înv.) A face să ia foc o armă. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlănțui. 4. Tranz. și refl. A face sau a începe să lumineze. A aprins lampa. 5. Refl. Fig. (Despre oameni) A se înflăcăra, a se pasiona; a-și ieși din fire. ♦ A se înroși, a se îmbujora (la față). 6. Refl. (Despre fân, cereale, făină etc.) A se încinge¹; a se altera. – Lat. appre[he]ndere.

aprinde [At: COD. VOR. 97/1 / Pzi: aprind, (reg) aprinz / E: lat appre(he)ndere] 1-3 vtri (D. foc) A face (ceva) să înceapă să ardă Vz a ațâța, a cuprinde, a încinge. 4 vr (D. foc) A se porni. 5 vtf A face (foc). 6-7 vtr (Focul e instrumentul aprinderii) A face să înceapă să ardă. 8 vt (Subiectul este omul; d. orice corp combustibil) A face să ardă. 9 vt A da foc. 10 vt A pune foc (cu intenția de a produce un incendiu). 11 vr A lua foc. 12 vr (Fam; îe) A i se ~ cuiva călcâiele (după cineva) A se îndrăgosti tare de cineva. 13 vr (Fig; d. revolte etc.) A izbucni. 14 vr (Îe) A-și ~ paie-n cap A provoca iritarea neașteptată a cuiva, printr-o vorbă spusă (sau o faptă făcută) fără intenție rea Si: (pfm) a o păți. 15 vt(a) (Spc; vân) A împușca. 16 vr A lua foc. 17 vr (D. corpuri incandescente) A lua foc (de la sine). 18 vtr (D. obiecte ce servesc pentru luminat) A face să lumineze. 19-20 vtr(a) (D. lumina electrică) A lumina. 21 vr (D. chibrituri) A lua foc. 22 vr (Fig) A scăpăra. 23 vr (D. ochi) A începe să strălucească datorită unei stări sufletești intense. 24-25 vtr A încălzi (cuptorul) printr-un foc mare. 26 vr (D. var) A intra în efervescență Cf arde. 27 vr (D. fân, semințe, bucate, făină etc.) A se strica în urma unui început de fermentare Si: a se încinge. 28 vr (Înv; pat) A se inflama. 29-30 vtr A se face roșu ca focul. 31 A se înroși la față (de plăcere, rușine, mânie etc.). 32 vr (Fig; d. sentimente vii, pasiuni sau manifestări ale lor) A izbucni. 33 vtr A face să se ivească (în mod impetuos), a deștepta. 34 vr (Fig; d. oameni, construit cu prepoziția de sau absol) A se înflăcăra. 35 vr (Îe) A se ~ foc A se înfuria foarte tare. 36 vr (Îe) A se ~ lesne A se înfuria ușor. 37 vr (Înv) A râvni.

APRINDE (aprind, aprinz, perf. aprinsei, part. aprins) I. vb. tr. 1 A face să ardă, a da foc: aprinde focul ¶ 2 ‡A arde: mai grase dobitoace junghia și aprindea pe jertfelnio (N. COST.) ¶ 3 fig. A încălzi, a face roșu (în atingere cu căldura, în urma unei emoțiuni): Domnul fața-și aprindea (ALECS., P.) ¶ 4 fig. A înflăcăra, a pune în mișcare un sentiment, a ațîța o patimă: Dragostele te-amețesc Și te-aprind, te scot din minte (ALECS., P.) ¶ 5 proverb: A-și ~ paie în cap, a-și atrage singur o neplăcere, necazuri, a se băga singur într’o primejdie. II. vb. refl. 1 A lua foc, a începe să ardă pentru a da căldură, lumină, etc.: chibriturile fiind umede, nu s’au aprins ¶ 2 Pr. ext.: stelele s’au aprins iarăși pe cer ¶ 3 fig. Un fulger se aprinde în ochii lui pe loc (ALECS.) ¶ 4 familiar A începe să strălucească, a scînteia: ochii lui se aprindeau de dorul răzbunării (I.-GH.) ¶ 5 fig. A se încălzi, a se înfierbînta (în urma unei emoțiuni); s’a aprins sîngele în el ¶ 6 fig. A se face roșu (în atingere cu căldura, în urma unei emoțiuni): i s’a aprins fața stînd atîta la foc; s’a aprins de mînie ¶ 7 fig. A se înflăcăra: se aprinde prea mult în discuțiune ¶ 8 fig. A se pune în mișcare, a se ațîța, a crește în putere (în spec. o stare sufletească): pofta de răzbunare s’a aprins în el; a se ~ de dragoste ¶ 9 A se ~ foc, a se mînia, a se necăji deodată ¶ 10 fig. familiar A i se ~ cuiva călcîiele după cineva, a se îndrăgosti nebun de cineva ¶ 11 A se încinge, a se strica în urma căldurii produse de umezeală: făina, grîul, fînul s’a aprins [lat. appre(he)ndĕre].

APRINDE, aprind, vb. III. 1. Tranz. A face să ardă focul sau un material combustibil; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-și aprinde paie în cap = a-și crea singur o neplăcere; a o păți cu cineva, a nu putea scăpa de cineva. ♦ Refl. A începe să ardă, a lua foc. 2. Tranz. (Înv.) A face să ia foc o armă. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlănțui. 4. Tranz. și refl. A face sau a începe să lumineze. A aprins lampa. 5. Refl. Fig. (Despre oameni) A se înflăcăra, a se pasiona; a-și ieși din fire. ♦ A se înroși, a se îmbujora (la față). 6. Refl. (Despre fân, cereale, făină etc.) A se încinge¹; a se altera. – Lat. appre[he]ndere.

APRINDE, aprind, vb. III. 1. Tranz. (Cu privire la foc) A face să ardă. V. ațîța. Învățat-ai să aprinzi foc pe vînt și ploaie? SADOVEANU, N. F. 77. În amurg copila-n tindă Foc în vatră vrea s-aprindă. COȘBUC, P. I 95. De cu ziua mătur casa, Aprind focul, gătesc masa. ALECSANDRI, P. P. 308. ♦ (Cu privire la obiecte) A da foc, a pune foc. Își aprinse o țigară, trăgînd cu sete fumul pînă în fundul plămînilor. BART, E. 253. Moș Nichifor își aprinde luleaua. CREANGĂ, P. 131. ◊ Expr. A-și aprinde paie-n cap = a-și atrage o neplăcere, a se băga singur în belea. Mărica se oprește îndată, de teamă să nu-și aprindă paie în cap din partea bătrînului și schimbă vorba înadins. SP, POPESCU, M. G. 25. Văzînd eu că mi-am aprins paie-n cap cu asta, am șterpelit-o de-acasă. CREANGĂ, A. 41. ◊ (Poetic). amiezii a aprins cîmpurile verzi, dealurile, pădurile. STANCU, U.R.S.S. 171. Ultimele raze roșiatice ale soarelui mai aprindeau vîrfurile copacilor din zarea dealului din față și se răsfrîngeau asupra satului, ca flacăra unor luminări de ceară pe un mormînt uriaș. BUJOR, S. 129. ♦ Refl. A începe să ardă, a lua foc. S-a aprins hîrtia. ◊ Fig. Pe drumul de la Săcele Vine dorul mîndrei mele; Ș-așa vine de fierbinte, D-aș sta-n drumu-i, m-aș aprinde. ANT. LIT. POP. I 130. Dragostea cu multă jele, Ca și focul de surcele, S-aprinde și bobotește, Da-n casă nu se-ncălzește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 156. ◊ Expr. (Familiar) A i se aprinde (cuiva) călcîile (după cineva) = a se îndrăgosti tare (de cineva); a-i sfîrîi călcîiele, v. sfirîi. Nu cumva ți s-au aprins călcîiele? SADOVEANU, N. F. 71. Cînd ți s-or aprinde călcîiele, însoară-te pînă a nu îmbătrini. NEGRUZZI, S. I 251. ♦ A incendia. Decît să mă dezbar de ea, Mai bine-aprind tot satul. COȘBUC, P. I, 119. ◊ Refl. Unde mi-ți începu a face o gălăgie, de credeai că s-a aprins tîrgul. ISPIRESCU, L. 374. 2. Refl. Fig. (Despre o mișcare populară, o revoluție, o răscoală etc.) A izbucni. Răscoala, după ce-a părut înăbușită, s-a aprins iar. SADOVEANU, N. F. 108. 3. Tranz. (Învechit și arhaizant; cu privire la arme de foc) A face să ia foc. (Absol.) Beizade Alecu rămase cu pistolul înălțat, fără a putea aprinde. SADOVEANU, Z. C. 198. ♦ Refl. (Despre arme) A se descărca, a lua foc. Pistoalele-ntindea, Dar nici unul s-aprindea. ALECSANDRI, P. P. 131. 4. Tranz. (Cu privire la corpuri sau aparate capabile să producă lumină) A face să lumineze. O lumină pîlpîi la ferestrele mici cît o palmă de om: cineva aprindea lampa. DUMITRIU, N. 213. Cînd s-a-nnoptat bine, au aprins lumînările. CARAGIALE, O. III 63. Ivan atunci... aprinde lumînarea și începe a căuta prin casă. CREANGĂ, P. 302. ◊ Refl. Încep să s-aprindă luminile pe la case și stelele pe cer. VLAHUȚĂ, O. A. 160. Deodată s-aprinde un rînd întreg de lumini electrice, apoi altul, apoi altul și-ncing tot teatrul, pe dinaintea celor trei rînduri de loji, cu trei brîuri de lumini orbitoare. SP. POPESCU, M. G. 87. ◊ Refl. (Despre corpuri incandescente) A lumina, a străluci. Peste liniștea din ce în ce mai deplină se aprinseră sus, ca niște chibrituri, stelele. SADOVEANU, O. III 104. Un soare de s-ar stinge-n cer. S-aprinde iarăși soare. EMINESCU, O. I 178. «Cobori în jos, luceafăr blînd... Și viața-mi luminează!» El asculta tremurător, Se aprindea mai tare Și s-arunca fulgerător, Se cufunda în mare. EMINESCU, O. I 168. ◊ (Poetic) [în grădină] se frînge umbra-n duioșată pe-alocuri unde trandafirii S-aprind prin crengi. ANGHEL, Î. G. 33. ◊ Fig. Ochii... în care se aprindea necontenit sufletul ei neliniștit. IBRĂILEANU, A. 53. Ochii pașei mari s-aprind. COȘBUC, P. I 109. Pe cer S-aprind și pier Rubine. MACEDONSKI, O. I 35. 5. Refl. (Adesea determinat prin «la față») A se înroși (în urma unei emoții). ◊ Tranz. (Rar; subiectul este persoana care se roșește) Domnul fața-și aprindea... Curtenii cu toți sărea, Poarta curții închidea. ALECSANDRI, P. P. 91. 6. Refl. Fig. (Despre sentimente, pasiuni sau alte noțiuni abstracte) A izbucni, a se produce. Pasiunile se aprind. ◊ Tranz. A provoca, a face să se ivească (în mod impetuos). Gingașa frumuseță... Aprinde dulce dor. ALECSANDRI, P. I 130. 7. Refl. (Despre oameni) A se înflăcăra, a se întărîtă, a-și ieși din fire. Nicoriță urmașul a simțit că vodă se aprinde. SADOVEANU, O. VII 18. Slobod la scris condeiul, dar făr-a-i lăsa frîul, Nu mă leneșe a șterge de scriu puțin mai mult. Nu mă aprind, ci caut să fie cu bun simț. NEGRUZZI, S. II 270. ◊ (Cu determinări introduse prin prep. «de» sau, neobișnuit, «în») Cai năzdrăvanii... în foc și pară Vă aprindeți! BENIUC, V. 14. Oricine o videa De dor mare s-aprindea. ALECSANDRI, O. 102. ◊ Tranz. (Rar; cu privire la oameni) [Pe Aeneas] îl aprinse mînia și, vînăt cu totul, Geme grozav. COȘBUC, AE. 252. Tot ce-mi place mă aprinde. ALEXANDRESCU, P. 48. 8. Refl. (Despre fîn, cereale, făină etc.) A se strica, în urma unui început de fermentare; a se încinge. Sămînța poate să se aprindă și să mucegăiască cînd e ținută la umezeală. - Prez. ind. și: (regional) aprinz.

APRINDE, aprind, vb. III. 1. Tranz. A face să ardă focul; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-și aprinde paie-n cap = a-și atrage o neplăcere, a se băga singur într-o încurcătură. ♦ Refl. A începe să ardă, a lua foc. ◊ Expr. A i se aprinde (cuiva) călcîiele (după cineva) = a se îndrăgosti tare (de cineva). 2. Tranz. (Înv.) A face să ia foc o armă. ♦ Refl. (Despre arme de foc) A se descărca. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlănțui; a se produce. Răscoala... s-a aprins iar (SADOVEANU). 4. Tranz. A face să lumineze un corp sau un aparat. A aprins lumini în odaie (CARAGIALE). ♦ Refl. A începe să lumineze; a lumina, a străluci. 5. Refl. Fig. A se înflăcăra, a se pasiona; a-și ieși din fire. ♦ A se înroși la față (în urma unei emoții). 6. Refl. (Despre fîn, cereale, făină etc.) A se încinge, a se strica (în urma unui început de fermentație). – Lat. appre[he]ndere.

A APRINDE aprind tranz. 1) A face să ardă. ~ focul. ◊ A-și ~ paie în cap a-și pricinui singur neplăceri. 2) înv. (arme de foc) A face să ia foc. 3) (surse de lumină) A face să lumineze. ~ lanterna. 4) și fig. A face să se aprindă. [Sil. a-prin-] /<lat. apprehendere

A SE APRINDE mă aprind intranz. 1) A începe să ardă; a lua foc. Paiele s-au aprins. 2) fig. (despre persoane) A manifesta o activitate sporită; a se înfierbânta; a se înflăcăra; a se înfoca; a se întărâta. 3) fig. (despre persoane) A se înroși la față (din cauza unei emoții). 4) fig. A începe brusc și cu violență; a se stârni; a se declanșa; a izbucni. 5) (despre cereale, plante furajere, făină etc.) A-și pierde calitățile inițiale (din cauza umezelii, a îngrămădirii etc.), căpătând gust neplăcut; a se încinge. /<lat. apprehendere

aprinde v. 1. a da foc, a începe a arde; 2. a lua foc; 3. a se înflăcăra, a se întărâta (V. paie și rogojină). [Lat. APPREHENDERE, a apuca, a lua (cf. a lua foc)].

aprínd, apríns, a aprínde v. tr. (lat. apprehéndere, pop. appréndere; it. appréndere, pv. aprendre, fr. apprendre, sp. pg. aprender. V. prind). Daŭ foc: a aprinde lampa. Fig. Înflăcărez. V. refl. S’a aprins casa. Fig. A te aprinde în discusiune.

aprins (desp. a-prins) s. n.

aprins (a-prins) s. n.

aprins s. n. (sil. -prins)

aprinde (a ~) (desp. a-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprind, 2 sg. aprinzi, 3 sg. aprinde, perf. s. 1 sg. aprinsei, 1 pl. aprinserăm, m.m.c.p. 1 pl. aprinseserăm; conj. prez. 1 sg. să aprind, 3 să aprindă; ger. aprinzând; part. aprins

aprinde (a ~) (a-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprind, 1 pl. aprindem, 2 pl. aprindeți, perf. s. 1 sg. aprinsei, 1 pl. aprinserăm; conj. prez. 3 să aprindă; imper. 2 sg. aprinde; ger. aprinzând; part. aprins

aprinde vb. (sil. -prin-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprind, perf. s. 1 sg. aprinsei, 1 pl. aprinserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. aprindă, part. aprins

aprind, -rindă 3 conj., -rinsei 1 aor.

APRINS adj. 1. v. incendiat. 2. (rar) înflăcărat. (Pădure ~.) 3. v. încins.

APRINS adj. v. aprig, avântat, congestionat, disputat, dârz, entuziasmat, entuziast, fervent, focos, furtunos, impetuos, impulsiv, intens, iute, îmbujorat, împurpurat, îndârjit, înflăcărat, înfocat, înroșit, însuflețit, înverșunat, mare, năvalnic, nedomolit, nepotolit, nestăpânit, nestăvilit, pasionat, puternic, roșu, rumen, rumenit, sălbatic, strălucitor, tare, tumultuos, vehement, violent, viu.

APRINS adj. 1. incendiat. (Imobil ~.) 2. (rar) înflăcărat. (Pădure ~.) 3. încins. (Fîn, grîu ~.)

aprins adj. v. APRIG. AVÎNTAT. CONGESTIONAT. DISPUTAT. DÎRZ. ENTUZIASMAT. ENTUZIAST. FERVENT. FOCOS. FURTUNOS. IMPETUOS. IMPULSIV. INTENS. IUTE. ÎMBUJORAT. ÎMPURPURAT. ÎNDÎRJIT. ÎNFLĂCĂRAT. ÎNFOCAT. ÎNROȘIT. ÎNSUFLEȚIT. ÎNVERȘUNAT. MARE. NĂVALNIC. NEDOMOLIT. NEPOTOLIT. NESTĂPÎNIT. NESTĂVILIT. PASIONAT. PUTERNIC. ROȘU. RUMEN. RUMENIT. SĂLBATIC. STRĂLUCITOR. TARE. TUMULTUOS. VEHEMENT. VIOLENT. VIU.

Aprins ≠ pal, palid, spălăcit, stăpînit, șters, stins, veștet

APRINDE vb. v. antrena, congestiona, declanșa, dezlănțui, entuziasma, intensifica, isca, izbucni, îmbujora, împurpura, înflăcăra, înfoca, înroși, însufleți, înteți, pasiona, porni, roși, rumeni, stârni.

APRINDE vb. 1. a ațâța, a face. (Aprinde focul.) 2. v. incendia. 3. v. încinge.

aprinde vb. v. ANTRENA. CONGESTIONA. DECLANȘA. DEZLĂNȚUI. ENTUZIASMA. INTENSIFICA. ISCA. IZBUCNI. ÎMBUJORA. ÎMPURPURA. ÎNFLĂCĂRA. ÎNFOCA. ÎNROȘI. ÎNSUFLEȚI. ÎNTEȚI. PASIONA. PORNI. ROȘI. RUMENI. STÎRNI.

APRINDE vb. 1. a ațîța, a face. (~ focul.) 2. a incendia. (~ un imobil.) 3. a fermenta, a se încinge, (reg.) a se izgorî, (înv.) a se scoace. (Fînul se ~.)

A (se) aprinde ≠ a (se) stinge

A se aprinde ≠ a (se) potoli

aprinde (aprind, aprins), vb. – 1. A arde, a se propaga focul. – 2. A da foc. – 3. A face lumină. – 4. A se înflăcăra, a se roși la față. – 5. A încinge, a ațîța. – 6. A se înflăcăra, a se pasiona, a se însufleți. – 7. A face febră. – Mr. aprindu, megl. prind, istr. aprindu. Lat. apprĕndĕre, de la apprĕnhĕndĕre (Șeineanu, Semasiol., 181; Pușcariu 100; Candrea-Dens., 1448; REW 554; DAR), de unde provin, cu sensuri diferite, și it. apprendere, prov. aprendre, fr. apprendre, sp., port. aprender. Totuși, sensul rom. este deja romanic, cf. fr. prendre cu funcție intranzitivă (le feu a pris), it. il fuoco é appreso, sp. prender. Trăsături ale sensului romanic al lui apprendere (a aprinde) sînt atestate la Grégoire de Tours (cf. Densusianu, HLr., 186), în v. fr. apprendre și în it. apprendersi d’amore (paralel cu fr. s’éprendre). Der. aprinjor, s. n. (Trans., chibrit); aprinjoară, s. f. (Trans., chibrit); aprinsură, s. f. (Trans., inflamație); aprinzăcios, adj. (inflamabil); aprinzătoare, s. f. (brichetă; sul de hîrtie aprins cu care se fac glume proaste în cazărmi și licee, punîndu-l între degetele celor care dorm); aprinzător, adj. (inflamabil).