3 intrări
52 de definiții
din care- explicative (35)
- morfologice (10)
- relaționale (3)
- etimologice (1)
- specializate (3)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
APOSTROFA, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o mustrare (violentă), a mustra pe cineva (cu ton aspru). – Din fr. apostropher.
APOSTROFA, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o mustrare (violentă), a mustra pe cineva (cu ton aspru). – Din fr. apostropher.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de RACAI
- acțiuni
apostrofa v [At: I. NEGRUZZI, S. I, 367 / Pzi: ~fez / E: fr apostropher] A vorbi cuiva pe un ton mustrător.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
*APOSTROFA (-ofez) vb. tr. A vorbi cuiva (în spec. cu ton aspru, de mustrare): mă întorc să văd cine mă apostrofează și dau cu ochii de lordul Ald (I.-GH.) [fr.].
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
APOSTROFA, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o apostrofă, o mustrare, a-i vorbi pe un ton aspru, mustrător. [Eminescu] apostrofează clasele de sus. IBRĂILEANU, SP. CR. 175. ◊ Fig. Părea că toate [broaștele] laolaltă apostrofează luna, Că fiecare broască se ceartă cu o stea. TOPÎRCEANU, S. A. 59.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
APOSTROFA, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o mustrare, a mustra pe cineva (cu ton violent). – Fr. apostropher.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
APOSTROFA vb. I. tr. A vorbi cuiva aspru, a mustra. [< fr. apostropher].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
APOSTROFA vb. tr. a adresa cuiva o mustrare, a dojeni, a critica. (< fr. apostropher)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
A APOSTROFA ~ez tranz. (persoane) A supune unei apostrofe; a întrerupe brutal făcând o observație aspră. /<fr. apostropher
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
apostrofà v. 1. a adresa vorba direct; 2. a adresa cuiva vorbe supărătoare, mustrătoare.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
APOSTROF, apostrofuri, s. n. Semn ortografic în formă de virgulă, care marchează dispariția accidentală în rostire a unor sunete. [Var.: apostrofă s. f.] – Din fr. apostrophe, lat. apostrophus.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
APOSTROFĂ1, apostrofe, s. f. 1. Imputare, mustrare adresată cuiva (pe un ton violent). 2. Figură retorică sau de stil prin care oratorul sau scriitorul, întrerupându-și brusc cursul expunerii, se adresează direct unei persoane sau unui lucru personificat. – Din fr. apostrophe, lat. apostropha.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
APOSTROFĂ2 s. f. v. apostrof.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
APOSTROFĂ2 s. f. v. apostrof.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de cata
- acțiuni
apostrof1 sn [At: NEGRUZZI, S. I. 266 / V: (după fr) ~ă (pl -e) / Pl: ~e, (rar) ~oafe, ~uri / E: fr apostrophe, lat apostrophus] (Grm) Semn ortografic de forma unei virgule, așezat în partea de sus a cuvântului, prin care se notează eliziunea unuia sau a mai multor sunete, de obicei, a unor vocale.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
apostrof2 sn vz apostrofă1
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
apostrofă1 sf [At: CANTEMIR, IST. 98 / V: (înv; prin confuzie cu apostrof’) apostrof / Pl: ~fe / E: fr apostrophe, lat apostropha] 1 Imputare. 2 Mustrare adresată cuiva (pe un ton violent). 3 Figură retorică prin care emițătorul își întrerupe expunerea adresându-se direct unei persoane sau unui lucru personificat. 4-5 (Pan) Cuvinte de imputare sau de atac, adresate cuiva pe neașteptate. modificată
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
apostrofă2 sf vz apostrof
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
*APOSTROF (pl. -ofuri) sn. 📖 Semnul ' care arată suprimarea unei litere [fr.].
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
*APOSTROFĂ (pl. -ofe) sf. 1 📖 Figură de retorică prin care ne adresăm de odată, cu ton viu, unei persoane prezente sau avem numai în vedere o persoană absentă, un lucru neînsuflețit ¶ 2 Vorbă aspră, de mustrare: apostrofa moralistului a plătit-o cu sarcasme (CAR.) [fr.].
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
APOSTROF, apostrofuri, s. n. Semn ortografic în formă de virgulă, care marchează absența accidentală în rostire a unor sunete. [Var.: apostrofă s. f.] – Din fr. apostrophe, lat. apostrophus.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de romac
- acțiuni
APOSTROFĂ1, apostrofe, s. f. 1. Imputare, mustrare adresată cuiva (pe un ton violent). 2. Figură retorică sau de stil prin care oratorul sau scriitorul, întrerupându-și brusc cursul expunerii, se adresează direct unei persoane sau unui lucru personificat. – DIn fr. apostrophe, lat. apostropha.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de cata
- acțiuni
APOSTROF, apostrofuri, s. n. Semn ortografic de forma unei virgule, care se pune în partea de sus a cuvîntului pentru a arăta absența accidentală în rostire a unor sunete. 4În «dom’le» sincopa silabei este însemnată prin apostrof. În «las’ pe mine» apostroful marchează absența sunetului «ă».
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
APOSTROFĂ, apostrofe, s. f. Figură retorică prin care vorbitorul sau scriitorul, întrerupîndu-și cursul povestirii, se adresează direct unei persoane sau unui lucru personificat. În poezia «Călin» a lui Eminescu cursul povestirii este întrerupt de următoarea apostrofă: «O, tu grai cu barba-n noduri ca și cîlții cînd nu-i perii. Tu în cap nu ai grăunțe, numai pleavă și puzderii». ♦ Cuvînt de imputare sau de reproș adresat cuiva pe un ton violent. Într-o apostrofă... își varsă tot focul, spunîndu-i o frază atît de caracteristică pentru ea, care a ridicat însă mirarea multor critici. GHEREA, ST. CR. II 260.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
APOSTROF, apostrofuri, s. n. Semn ortografic de forma unei virgule, care se pune în partea de sus a unui cuvînt, pentru a arăta absența accidentală în rostire a unor sunete. – Fr. apostrophe (lat. lit. apostrophus).
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
APOSTROFĂ, apostrofe, s. f. Imputare, mustrare adresată cuiva (pe un ton violent). ♦ Figură retorică prin care vorbitorul sau scriitorul, întrerupîndu-și cursul povestirii, se adresează direct unei persoane sau unui lucru personificat. – Fr. apostrophe (lat. lit. apostropha).
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
APOSTROF s.n. Semn ortografic în formă de virgulă (’), care marchează absența accidentală a unor sunete sau litere. [Pl. -uri. / < fr. apostrophe, cf. lat. apostrophus, gr. apostrophos].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
APOSTROFĂ s.f. Procedeu stilistic constînd în întreruperea bruscă a șirului ideilor pentru a se adresa direct unei persoane sau unui lucru. ♦ Mustrare, imputare, reproș (adresat violent cuiva). [< fr. apostrophe, lat. apostropha, gr. apostrophe – întoarcere către].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
APOSTROF s. n. semn ortografic în formă de virgulă (’) care marchează absența accidentală a unor sunete ori silabe. (< fr. apostrophe, lat. apostrophus, gr. apostrophos)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
APOSTROFĂ s. f. 1. mustrare, reproș. 2. figură retorică constând în întreruperea bruscă a șirului ideilor pentru a se adresa direct unei persoane sau unui lucru. (< fr. apostrophe, gr. apostrophe)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
APOSTROF ~uri n. Semn ortografic, în formă de virgulă, care marchează dispariția accidentală a unui sunet. [Sil. -pos-trof] /<fr. apostrophe, lat. apostrophus
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
APOSTROFĂ ~e f. 1) Figură retorică prin care un vorbitor sau un scriitor se adresează direct cuiva. 2) Cuvinte de reproș (adresate cuiva pe un ton aspru). /<fr. apostrophe, lat. apostropha
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
apostrof n. semnul omiterii unei vocale: n’am în loc de nu am.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
apostrofă f. 1. figură de retorică prin care oratorul se adresează direct la persoane, la lucruri (personificate); 2. fig. interpelare vie, atac în treacăt.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
*apóstrof n., pl. e (vgr. apóstrophos, f.). Gram. Semnu omiteriĭ (eliziuniĭ) uneĭ vocale saŭ și a uneĭ silabe, ca: n’am, n’aș, dom’le îld. nu am, nu aș, domnule. – Ob. (dar nu maĭ bine) -óf (după fr.), pl. urĭ și oafe. – Fu inventat de un erudit necunoscut la 1533 și întrebuințat întîĭa oară de tipografu Ludovic Meignet din Lyon.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
*apostrófă f., pl. e (vgr. apostrophé). Ret. Figura pin care te adresezĭ direct prezenților, viilor, morților saŭ lucrurilor: apostrofa luĭ Cicerone contra luĭ Catilina („Pînă cînd în sfîrșit, Catilina, veĭ abuza de răbdarea noastră?”)
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
*apostroféz v. tr. (d. apostrofă; fr. apostropher). Mă adresez cuĭva pe un ton aspru: l-a apostrofat în plină ședință.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
apostrofa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. apostrofez, 3 apostrofează; conj. prez. 1 sg. să apostrofez, 3 să apostrofeze
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
apostrofa (a ~) vb., ind. prez. 3 apostrofează
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
apostrofa vb., ind. prez. 1 sg. apostrofez, 3 sg. și pl. apostrofează
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
apostrof (semn ortografic) s. n., pl. apostrofuri; (semn grafic) ’
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
apostrofă (figură retorică) s. f., g.-d. art. apostrofei; pl. apostrofe
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
apostrof (semn ortografic) s. n., pl. apostrofuri; semn grafic ’
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
apostrofă (imputare) s. f., g.-d. art. apostrofei; pl. apostrofe
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
apostrof (semn ortografic) s. n., pl. apostrofuri
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
apostrofă (imputare) s. f., g.-d. art. apostrofei; pl. apostrofe
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
apostrof, -ofe.
- sursa: IVO-III (1941)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
APOSTROFA vb. v. certa.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
APOSTROFĂ s. v. apostrofare.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
APOSTROFĂ s. apostrofare. (~ la adresa cuiva.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
apostrof (-oafe), s. n. – Semn ortografic în formă de virgulă, care marchează absența accidentală în rostire a unor sunete. – Var. apostrofă. – Apostrofă, s. f. (apostrofare, mustrare). Gr. ἀποστροφή (sec. XVII, Gáldi 151); și modern din fr. apostrophe. – Der. apostrofa, vb., din fr.
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
APOSTROF s. n. (< fr. apostrophe, lat., gr. apostrophos): semn ortografic în formă de virgulă (’), care marchează apocopa sau sincopa unui sunet sau a unei silabe, fără ca prin aceasta să se formeze silabă între sunetele ajunse alăturate. De exemplu: „Las’ pe mine” (absența lui ă); „Cin’ ți-a dat-o?” (absența lui e); „Ce faci, dom’le?” (absența silabei -nu-); „Un’ s-a dus?” (absența silabei -de); „Am obosit cu trebur’le astea” (sincopa vocalei i) etc.
- sursa: DTL (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
apostrofă (gr. apostrophe „întoarcere către”), figură retorică prin care oratorul (autorul) își întrerupe, deodată, firul expunerii, pentru ca, stăpânit de un sentiment puternic, să se adreseze unei (unor) persoane prezente, absente ori moarte, unui lucru neînsuflețit, cu o întrebare, cu o exclamație ori cu o afirmație sentențioasă (P): „ Voi sunteți urmașii Romei? Niște răi și niște fameni I-e rușine omenirii să vă zică vouă oameni [...] La Paris, în lupanare de cinisme și de lene Cu femeile-i pierdute în orgiile-i obscene, Acolo v-ați pus averea, tinerețile la stos... Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?” (Eminescu)
- sursa: DFS (1995)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
APOSTROFĂ (< fr. apostrophe < lat. apostropha < gr. apostrophe, întoarcere) Procedeu stilistic, retoric, care constă în întreruperea expunerii, pentru ca vorbitorul să se adreseze direct cuiva, de față sau absent (persoane, ființe, obiecte). Folosirea interogației și exclarnației în apostrofă imprimă acesteia mai multă putere de convingere, mai multă vioiciune, iar în cuprinsul unui discurs mai multă pondere argumentației. Ex. „Ce mai poți aștepta, Catilina, dacă nici noaptea, cu întunericul ei, nu poate ascunde adunările voastre nelegiuite, dacă nici casa particulară, în care vă adunați, nu poate închide între pereți glasurile conjurației tale, dacă toate ies la lumină și izbucnesc?” (CICERO, Catilinare) Apostrofa apare și în creația poetică: Ex. Cum nu vii tu, Țepeș Doamne, ca, punînd mîna pe ei, Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei...? (M. EMINESCU, Scrisoarea III) Oltule, care-ai fost martor vitejiilor trecute, Și puternici legioane pe-a ta margine-ai privit, Cine oar' poate să fie omul care te-a-ngrozit? (GR. ALEXANDRESCU, Umbra lui Mircea. La Cozia) Apostrofa mai este numită și invocație retorică. În vorbirea obișnuită, prin extindere, apostrofa are sensul de înfruntare pe un ton violent, de unde expresia: M-a apostrofat...
- sursa: MDTL (1979)
- adăugată de Anca Alexandru
- acțiuni
verb (VT201) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
substantiv neutru (N24) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv neutru (N11) Surse flexiune: Scriban | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv neutru (N1) Surse flexiune: Scriban | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv feminin (F1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv feminin (F1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv neutru (N24) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
apostrofa, apostrofezverb
- 1. A adresa cuiva o mustrare (violentă), a mustra pe cineva (cu ton aspru). DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
- [Eminescu] apostrofează clasele de sus. IBRĂILEANU, SP. CR. 175. DLRLC
- Părea că toate [broaștele] laolaltă apostrofează luna, Că fiecare broască se ceartă cu o stea. TOPÎRCEANU, S. A. 59. DLRLC
-
etimologie:
- apostropher DEX '09 DEX '98 DN
apostrof, apostrofurisubstantiv neutru
- 1. Semn ortografic în formă de virgulă, care marchează dispariția accidentală în rostire a unor sunete. DEX '09 DLRLC DN
- În «dom’le» sincopa silabei este însemnată prin apostrof. În «las’ pe mine» apostroful marchează absența sunetului «ă». DLRLC
-
- comentariu Semn grafic: ’ DOOM 2
etimologie:
- apostrophe DEX '09 DEX '98 DLRM DN
- apostrophus DEX '09 DEX '98 DLRM DN
apostrofă, apostrofesubstantiv feminin
- 1. Imputare, mustrare adresată cuiva (pe un ton violent). DEX '09 DEX '98 DLRLC DN MDN '00sinonime: apostrofare reproș
- Într-o apostrofă... își varsă tot focul, spunîndu-i o frază atît de caracteristică pentru ea, care a ridicat însă mirarea multor critici. GHEREA, ST. CR. II 260. DLRLC
-
- 2. Figură retorică sau de stil prin care oratorul sau scriitorul, întrerupându-și brusc cursul expunerii, se adresează direct unei persoane sau unui lucru personificat. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
- În poezia «Călin» a lui Eminescu cursul povestirii este întrerupt de următoarea apostrofă: «O, tu grai cu barba-n noduri ca și cîlții cînd nu-i perii. Tu în cap nu ai grăunțe, numai pleavă și puzderii».
-
etimologie:
- apostrophe DEX '09 DLRM DN
- apostropha DEX '09 DLRM DN