4 definiții pentru aposiopeză

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

APOSIOPÉZĂ s.f. (Liv.) Reticență; întrerupere a vorbirii. ♦ Figură de stil constând în întreruperea unei propoziții sau fraze din cauza grabei ori pentru că interlocutorul poate înțelege singur ce ar mai urma să fie spus. [Pron. -si-o-. / < fr. aposiopèse, it. aposiopesi, cf. gr. aposiopesis < aposiopao – încetez să vorbesc].

APOSIOPÉZĂ s. f. 1. reticență; întrerupere a vorbirii. 2. figură de stil constând în întreruperea unei propoziții sau fraze din cauza grabei, ori pentru că interlocutorul poate înțelege singur ce ar mai urma să se spună. (< fr. aposiopèse, gr. aposiopesis)

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

aposiopéză s. f., g.-d. art. aposiopézei

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

aposiopeză (gr. aposiopesis „trecere sub tăcere”), figură de stil care constă în întreruperea unei propoziții sau fraze, fie din impulsul grabei, fie pentru că interlocutorul (auditorul, cititorul) poate înțelege singur ce-ar mai fi de spus; în ultimul caz, figura poate exprima o amenințare (A): „Când ți-oi da vreo două...” (în limbajul vulgar). „Eu țin la madam Parigoridi, fiindcă și dumneaei ține la mine. De atâta vreme suntem buni prieteni, și nici un nor n-a venit să întunece... În sfârșit, ce să mai vorbim? îmi zice: «nene Iancule»” (I. L. Caragiale).

Intrare: aposiopeză
aposiopeză substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aposiope
  • aposiopeza
plural
genitiv-dativ singular
  • aposiopeze
  • aposiopezei
plural
vocativ singular
plural