APOCALIPS s. n. Parte din Noul Testament în care este înfățișat în chip alegoric sfârșitul lumii. ♦ P. ext. Scriere religioasă cuprinzând prorociri despre sfârșitul lumii. ♦ Sfârșitul lumii în religia creștină. [Var.: apocalipsă s. f.] – Din fr. apocalypse, lat. apocalypsis.

apocalips sns [At: BIBLIA (1688), prefață, 6/9 / V: ~ă, (înv; grm) ~is / E: fr apocalypse, lat apocalypsis] 1 Carte din Noul Testament, care cuprinde revelațiile făcute Sfântului loan, evanghelistul, în insula Pathmos. 2 (Iuz; îs) Stil de ~ Foarte greu de înțeles, obscur. 3 (Fig) Lucru care produce spaimă. 4 Cataclism. 5 Sfârșitul lumii.

*APOCALIPS (pl. -se) sn. 1 ⛪ Carte a Noului Testament care cuprinde revelațiunile pe care îngerul le-a făcut apostolului și evanghelistului loan în insula Patmos ¶ 2 fig. 📝 Stil de ~, stil întunecat ¶ 3 📝 Scriere cuprinzînd povestiri de viziuni, revelațiuni, etc. de felul căreia se găsesc în literatura apocrifă: ~ul apostolului Pavel [fr. < gr.].

APOCALIPS s. n. Parte din Noul Testament în care este înfățișat în chip alegoric sfârșitul lumii; sfârșitul lumii în religia creștină. [Var.: apocalipsă s. f.] – Din fr. apocalypse, lat. apocalypsis.

APOCALIPS s. n. Scriere cu caracter mistic, compusă la începutul erei creștine, în care este înfățișat, în chip alegoric, sfîrșitul lumii; viziune fantastică și înspăimîntătoare a sfîrșitului lumii, în concepția mistică, antiștiințifică a religiei creștine. (Poetic) Deodată, deasupra văii, între siluetele înspăimîntate ale munților, o lumină roșiatică se revarsă, umplînd noaptea cu culoarea de sînge a apocalipsului. BOGZA, C. O. 170. ◊ Loc. adj. De apocalips = apocaliptic. Tănăsică – religios și sărac cu duhul, de cînd scăpase din mîna procurorului – a avut, atunci, întîia lui viziune de apocalips. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 215.

APOCALIPS s. n. Scriere cu caracter profetic care face parte din Noul Testament și în care este înfățișat în chip alegoric sfîrșitul lumii; viziune fantastică a sfîrșitului lumii, în concepția religiei creștine. ◊ Loc. adj. De apocalips = apocaliptic. [Var.: apocalipsă s. f.] – Fr. apocalypse (lat. lit. apocalypsis).

APOCALIPS s. n. viziune mistică înspăimântătoare a sfârșitului lumii în religia creștină. ◊ scriere care înfățișează alegoric sfârșitul lumii. (< fr. apocalypse, gr. apokalypsis)

APOCALIPS n. Una dintre cărțile Noului Testament, conținând prorociri despre sfârșitul lumii și judecata de apoi. /<gr., lat. apocalypsis, fr. apocalypse

apocalips n. 1. carte simbolică și mistică a Noului Testament care conține revelațiunile făcute sfântului Ioan Evangelistul în insula Patmos; 2. orice producțiune analoagă (în genere apocrifă): apocalipsul apostolului Pavel.

apocalíps n., pl. urĭ (ngr. și vgr. apokálypsis, revelațiune, d. apo-kalýpto, revelez, descoper. V. colibă, eŭcalipt). O carte simbolică și mistică a nouluĭ testament care cuprinde revelațiunile făcute sfîntuluĭ Ion Evanghelistu în insula Patmos. Carte tot de acest fel, în general apocrifă: apocalipsu apostoluluĭ Pavel. – Ca neol., e maĭ bine -psă, f., pl. e (ca și sintaxă, teză ș. a.).

apocalipsă sfs vz apocalips corectat(ă)

†APOCALIPSIS = APOCALIPS [ngr. άποχάλυφις].

apocalips / apocalipsă (sfârșitul lumii) s. n. / s. f.

apocalips (viziune fantastică a sfârșitului lumii) s. n.

!Apocalipsa (parte a Noului Testament; carte apocrifă)/Apocalipsul (text apocrif) s. propriu f. art. / s. n. art., neart. Apocalipsă/Apocalips (în ~), g.-d. art. Apocalipsei/Apocalipsului (Apocalipsa Fecioarei, Apocalipsa lui Pavel; Apocalipsul Maicii Domnului)

!apocalipsă (sfârșitul lumii) s. f., g.-d. art. apocalipsei; (colocv.) pl. apocalipse

Apocalipsul v. Apocalipsa

Apocalipsa (parte a Noului Testament) s. propriu f., g.-d. Apocalipsei

apocalipsă v. apocalips

Apocalipsă (parte a Noului Testament) s. pr. f.

apocalips (-se), s. n. – Parte din Noul Testament în care este înfățișat în chip alegoric sfîrșitul lumii. – Var. apocalipsă, apocalipsis (înv.) Ngr. ἀποϰάλυψις și modern din fr. apocalypse. – Der. (din fr.) apocaliptic, adj.

apocalips s. f., s. n. 1. S. f. (În forma apocalipsă) Cartea ultimă a Noului Testament care cuprinde revelația (descoperirea) făcută sf. Ioan evanghelistul în insula Patmos prin anii 94-95 și în care, prin simboluri, metafore și alegorii, se arată lupta Bisericii în lume cu forțele întunericului și triumful ei final prin Hristos. 2. S. f. Viziune fantastică a sfârșitului lumii potrivit religiei creștine. 3. S. n. Temă iconografică, bazată pe viziunea sf. Ioan în Patmos, reprezentată frecvent în pictura murală din Transilvania sec. 14 (bis. din Homorod, Mugeni, Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului, 1738, ș.a.). [Var.: apocalipsă s. f.] – Din fr. apocalypse, lat. apocalipsis (< gr. apokalipsis).

Parler comme l’Apocalypse (fr. „A vorbit ca în Apocalips”) – Una dintre cărțile „Noului testament”, atribuită evanghelistului Ioan, „Apocalipsul” – care în grecește înseamnă „revelație” – cuprinde prorociri fantastice despre un pretins „sfîrșit al lumii” și despre „judecata de apoi”. Datorită conținutului mistic și stilului nebulos al acestei scrieri, apocalipsul a devenit echivalent cu o fantasmagorie, cu o halucinație. Deci, a vorbi ca în Apocalips înseamnă a vorbi într-un fel neinteligibil, cu exagerări greu de crezut. FOL.