apercepție sf [At: DA / V: ~iune / P: ~ii / E: ger Apperception, fr aperception] (Flz) Percepție clară, activă, însoțită de reflecție, pusă în legătură cu experiențele mai vechi ale conștiinței Si: apercepere.

APERCEPȚIE S. f. Procesul prin care intervine, în percepție, influența exercitată de experiența individuală anterioară. – Pronunțat: -ți-e.

APERCEPȚIE s. f. Procesul prin care intervine, în percepție, influența exercitată de experiența individuală anterioară. – Fr. aperception.

APERCEPȚIE s.f. Intervenție în percepția umană, a experienței cognitive anterioare a individului. ♦ (Estet.) Modalitatea conștientizării atitudinii estetice, caracterul reflexiv al percepției artistice, conștiința autodeterminării formei artistice în procesul de creație. [Gen. -iei, var. apercepțiune s.f. / cf. fr. aperception, germ. Apperzeption < lat. ad – la, perceptio – cunoaștere].

APERCEPȚIE s. f. integrare a percepției în experiența cognitivă anterioară. (< fr. aperception)

APERCEPȚIE ~i f. Integrare a percepției în experiența cognitivă anterioară. [G.-D. apercepției] /<fr. aperception

apercepțiune sf vz apercepție

*APERCEPȚIUNE, *APERCEPȚIE sf. 🦉 Facultatea de a prinde un lucru cu mintea, cu intelectul [fr.].

APERCEPȚIUNE s.f. v. apercepție.

apercepți(un)e f. Filoz. percepțiune conscientă.

*apercepțiúne f. (fr. aperception). Facultatea de a apercepe. – Și -épție și -épere.

apercepție (desp. -ți-e) s. f., art. apercepția (desp. -ți-a), g.-d. apercepții, art. apercepției

apercepție (-ți-e) s. f., art. apercepția (-ți-a), g.-d. apercepții, art. apercepției

apercepție s. f. (sil. -ți-e), art. apercepția (sil. -ți-a), g.-d. art. apercepției; pl. apercepții

apercepție