7 definiții pentru apelațiune
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
apelațiune sf vz apelație
*APELAȚIUNE, *APELAȚIE sf. ⚖️ Apel judecătoresc: părțile interesate au dreptul de apelațiune în contra hotărîrilor date de tribunal (COD.-CIV.) [fr. < lat.].
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
APELAȚIUNE s.f. (rar) 1. (Franțuzism) Denumire, calificare, nume. 2. (Jur.) Apel. ♦ Adresare (însoțită de o cerere, de o rugăminte). [Var. apelație s.f. / cf. fr. appellation, lat. appellatio].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
APELAȚIUNE s. f. 1. denumire, calificare, nume. 2. (jur.) apel. ◊ adresare (însoțită de o cerere, de o rugăminte). (< fr. appellation, lat. appellatio)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
*apelațiúne f. (lat. appellátio, -ónis). Rar. Acțiunea de a apela. – Și -áție și -áre, dar ob. apel.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
apelație sf [At: PRAV. (1814), 13 / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr appelation] 1 (Frm; rar) Chemare. 2 Numire. 3 (Jur; înv) Apel (7). 4 (Pex) Adresarea unei reclamații (către cineva).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
APELAȚIE s.f. v. apelațiune.
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
substantiv feminin (F107) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv feminin (F135) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |