APARENT, -Ă, aparenți, -te, adj. 1. Care este altfel decât pare la prima vedere, care este doar în aparență așa cum se arată. Liniște aparentă. ♦ (Adverbial) În aparență. 2. (Franțuzism) Care apare cu claritate (privirii, minții). ◊ Cărămidă aparentă = cărămidă specială destinată zidirii unor fațade care nu se acoperă cu tencuială. – Din fr. apparent, lat. apparens, -ntis.

aparent, ~ă [At: CULIANU, C. 164 / V: (înv) ~rinte / Pl: ~nți, ~e / E: fr apparent] 1 a Care se vede. 2 a (Îs) Cărămidă ~ă Cărămidă specială destinată decorării interioare a pereților sau zidirii unor fațade care nu se acoperă cu tencuială. 3 a (Spc; jur; îs) Servitute ~ Servitute care se arată (de la prima vedere) prin locuri vizibile (uși, ferestre etc.). 4 a Care este altfel decât apare la prima vedere. 5 av În aparență.

aparență sf [At: VARLAAM, C. II, 58 / V: (înv) ~rință / Pl: ~țe / E: fr apparence] 1-2 Fel în care cineva sau ceva se arată în exterior sau pe dinafară Si: înfățișare, față. 3 (Îe) A salva ~țele A nu lăsa să se (între)vadă nimic, din cele ce ar putea dezvălui un rău. 4 Înfățișare înșelătoare, care ascunde adevărata natură (a lucrurilor sau a persoanelor). 5 (Îlav) În ~ Pe cât pare la prima vedere, la o cercetare superficială.

aparinte a vz aparent corectat(ă)

aparință sf vz aparență

*APARENT adj. 1 Ce se arată subt o înfățișare care nu e adevărată, care nu e astfel după cum se arată, părut, închipuit, înșelător: mișcarea ~ă a soarelui; moarte ~ă ¶ 2 Ce iese mai bine la iveală: în Iași agitațiunea era mai ~ă (I.-GH.) [fr. < lat.].

*APARENȚĂ (pl. -ențe) sf. 1 Felul de a fi al unui lucru, al cuiva, înfățișare: o damă în vîrstă bine îmbrăcată, de o ~ respectabilă (I.-GH.) ¶ 2 Spec. înfățișare înșelătoare: nu trebue să judeci pe cineva după ~ (sau după aparențe) ¶ 3 A salva aparențele, a căuta să ascunză prin fel de fel de mijloace, prin tertipuri, ceva neplăcut, rău, spre a nu da lumii vre-o pricină de vorbă ¶ 4 În ~, după înfățișare, după cum se arată, după cum se pare: în ~ ai crede că este omul cel mai bun [fr.].

APARENT, -Ă, aparenți, -te, adj. 1. Care este altfel decât pare la prima vedere, care este doar în aparență așa cum se arată. Liniște aparentă. ♦ (Adverbial) în aparență. 2. (Franțuzism) Care apare cu claritate (privirii, minții). ◊ Cărămidă aparentă = cărămidă specială destinată zidirii unor fațade care nu se acoperă cu tencuială. – Din fr. apparent, lat. apparens, -ntis.

APARENT, -Ă, aparenți, -te, adj. 1. (în opoziție cu real) Nereal, imaginar. V. înșelător, fals. Liniște aparentă. ◊ (Adverbial) În aparență. Aparent, ai dreptate. 2. (În opoziție cu ascuns, invizibil) Care apare, se vede, iese la iveală; evident, vizibil. Afecțiunile cardiace nu sînt întotdeauna aparente. ◊ În Iași... agitațiunea era mai aparentă, se lucra mai pe față. GHICA, S. 153. ◊ Cărămidă aparentă = cărămidă fină, de culoare uniformă, care rămîne netencuită și se întrebuințează la zidăriile fațadelor.

APARENȚĂ, aparențe, s. f. Manifestarea esenței obiectelor și a fenomenelor în caracterele accesibile în mod nemijlocit percepției senzoriale; partea exterioară, vizibilă, a unui lucru, a unei ființe sau a unui fenomen; înfățișare, față. Aparențele înșală adeseori. ◊ Loc. adv. În aparență = judecînd după exterior. ◊ Expr. A salva aparențele = a da unui lucru, unei situații etc. o înfățișare care să ascundă un rău lăuntric. Deși era mîniat pe el, îi zîmbea, căutînd să salveze aparențele.

APARENT, -Ă, aparenți, -te, adj. 1. Nereal, imaginar. Liniște aparentă. ♦ (Adverbial) În aparență. 2. (Rar) Care se vede; vădit, vizibil, evident. În Iași [în 1848]... agitațiunea era mai aparentă (GHICA). ◊ Cărămidă aparentă = cărămidă de calitate superioară, care nu este tencuită sau acoperită cu alt material la alcătuirea unei zidării. – Fr. apparent (lat. lit. apparens, -ntis).

APARENȚĂ, aparențe, s. f. Înfățișare exterioară, vizibilă și adeseori înșelătoare a unui lucru, a unei ființe sau a unui fenomen. ◊ Loc. adv. În aparență = judecînd după exterior, la prima vedere. ◊ Expr. A salva aparențele = a da unui lucru, unei situații etc. o înfățișare care să ascundă un rău lăuntric. – Fr. apparence (lat. lit. apparentia).

APARENT adj. 1. Nereal, imaginar; fals. 2. Evident, vizibil. ◊ Cărămidă aparentă = cărămidă fină, de culoare uniformă, care rămîne netencuită și este folosită la fațade. // adv. În aparență. [Cf. fr. apparent, lat. apparens].

APARENȚĂ s.f. Ceea ce pare pe din afară; înfățișare, manifestare exterioară evidentă a lucrurilor. ◊ În aparență = judecînd după exterior; a salva aparențele = a da (unui lucru, unei situații) o înfățișare care să ascundă o defecțiune internă. [Var. (înv.) aparință s.f. / cf. fr. apparence, it. apparenza, lat. t. apparentia].

APARINȚĂ s.f. v. aparență.

APARENT, -Ă I. adj. 1. nereal, imaginar; fals. 2. evident, vizibil. II. adv. în aparență. (< fr. apparent, lat. apparens)

APARENȚĂ s. f. înfățișare, manifestare exterioară evidentă, uneori înșelătoare. ♦ în ~ = la prima vedere. (< fr. apparence, lat. apparentia)

APARENT² ~tă (~ți, ~te) Care pare altfel decât este în realitate. /<fr. apparent, lat. apparens, ~ntis

APARENT¹ adv. În aparență. /<fr. apparent, lat. apparens, ~ntis

APARENȚĂ ~e f. Înfățișare exterioară înșelătoare a unui lucru. ◊ În ~ judecând după exterior. A salva ~ele a da unei situații un aspect agreabil pentru a ascunde esența neplăcută. După toate ~ele după cum pare. [G.-D. aparenței] /<fr. apparence, lat. apparentia

aparent a. 1. ce apare, ce bate la ochi: vizibil, evident; 2. care nu e real: mișcarea aparentă â soarelui.

aparență f. ceea ce-i aparent: aparențele sunt înșelătoare; în aparență, judecând după exterior.

*aparént, -ă adj. (lat. appárrens, -éntis; fr. apparent. V. trans-parent). Care apare, vizibil, care ĭese la iveală: persoană aparentă. Ireal, care pare fără să fie: mișcarea aparentă a soarelui.

*aparénță f., pl. e (lat. apparentia, fr. apparence). Înfățișare, calitatea de a fi aparent (distins): om cu aparență, om fără aparență. Înfățișare falsă, părere, irealitate: toate acestea-s numaĭ aparențe. A salva aparențele, a acoperi față de lume ceĭa ce nu vreĭ să apară. În aparență, după cum se pare, după înfățișare: lucru ușor în aparență, dar greŭ în realitate.

aparent adj. m., pl. aparenți; f. aparentă, pl. aparente

aparență s. f., g.-d. art. aparenței; pl. aparențe

aparent adj. m., pl. aparenți; f. aparentă, pl. aparente

aparență s. f., g.-d. art. aparenței; pl. aparențe

aparent adj. m., pl. aparenți; f. sg. aparentă, pl. aparente

aparență s. f., g.-d. art. aparenței; pl. aparențe

APARENT adj. (rar) părelnic, (înv. și reg.) părut. (Liniște ~.)

APARENȚĂ s. (înv.) părere, părut. (Ceea ce vezi e doar o ~.)

APARENT adj. (rar) părelnic, (înv. și reg.) părut. (Liniște ~.)

APARENȚĂ s. (înv.) părere, părut. (Ceea ce vezi e doar o ~.)

Aparent ≠ real

DECIPIMUR SPECIE RECTI (lat.) aparența frumoasă înșală – Horațiu, „Ars poetica”, 25.

II ne faut point juger des gens sur l’apparence (fr. „Nu trebuie să judeci oamenii după aparență”) – așa începe fabula Țăranul de la Dunăre de La Fontaine (cartea XI, fab. 7). E vorba de un om simplu, de pe malul Dunării, un om cu înfățișare sălbatică de urs. Revoltat impotriva cotropitorilor romani care au ocupat și prădat plaiurile germanice, el rostește un discurs furibund, demn de un mare orator. Cine ar fi putut bănui că într-un asemenea țăran incult se ascunde atîta elocință, atîta bun simț, în stare să ofere un model de cuvîntare? Concluzia: aparențele sînt înșelătoare, să nu judecăm omul după aspectul său exterior. LIT.