Definiția cu ID-ul 546711:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Antonie de la Iezerul, sfânt preacuvios, n. într-un sat de munte din jud. Vâlcea, cunoscut ca unul din marii sihaștrii ai Carpaților. Monah la schitul Iezerul din jud. Vâlcea, în 1690 s-a retras într-o peșteră mică aproape de schit, lângă care a săpat în stâncă o bisericuță, lucrând singur cu dalta și ciocanul timp de trei ani, sfințită de episcopul Ilarion al Râmnicului. Aici a dus o aspră viață de schimnic, trăind în post și neîncetată rugăciune. Credincioșii din părțile locului și din Transilvania care veneau să-i ceară sfaturi îl numeau „sfântul Antonie sihastrul”. A murit după 28 de ani de sihăstrie, fiind înmormântat în gropnița săpată de el în piatră de lângă bisericuță. A fost canonizat la 20 iunie 1992 și este sărbătorit la 23 noiembrie.