3 intrări

Articole pe această temă:

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

antícă sf [At: DN3 / Pl: ~ice / E: fr antique] Obiect de artă din Antichitate.

ANTÍCĂ, antice, s. f. (Învechit) Obiect de artă din antichitate. Cabinetul imperial de antice din Viena. ODOBESCU, S. II 192. Aci vede cinevași feliurime de izvoade de zidiri... încît poate zice omul că fieșcare casă este o bucată de antică, pentru care aleargă oamenii prin țări spre a le găsi și a le vedea în odăi. GOLESCU, Î. 112.

ANTÍCĂ, antice, s. f. (Înv.) Obiect de artă din antichitate. – Fr. antique.

ANTÍCĂ s.f. Obiect de artă din antichitate. [< fr. antique].

antică f. 1. rămășiță curioasă din antichitate (arme, medalii, statue, vase, etc.); Muzeu de antice; 2. totalitatea operelor de artă din Grecia și Italia: a desena după antică.

antíc, ~ă [At: ALEXANDRESCU, M. 161 / A: ántic / Pl: ~ici, ~ice / E: fr antique, lat antiquus] 1 a Care a existat în trecutul îndepărtat. 2 a Care datează din trecutul îndepărtat. 3 a Care aparține popoarelor antice. 4 a Care este caracteristic civilizației și culturii antice. 5 a În genul creațiilor artistice antice. 6 smf Persoană aparținând popoarelor din Antichitate. 7 sf (Înv) Obiect de artă din Antichitate. 8 a Care are perfecțiunea unei opere de artă din Antichitate

ÁNTIC, -Ă, antici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care a existat în trecutul îndepărtat sau datează de atunci. ♦ Care aparține popoarelor din Antichitate sau este caracteristic diferitelor aspecte ale culturii sau ale civilizației lor. 2. În genul creațiilor din Antichitate. Stil antic. II. S. m. și f. Persoană aparținând popoarelor din Antichitate. III. S. f. (Înv.) Obiect de artă din Antichitate. [Acc. și: antíc] – Din fr. antique, lat. antiquus.

ANTÍC, -Ă, antici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care a existat în trecutul îndepărtat sau datează de atunci. ♦ Care aparține popoarelor din antichitate sau este caracteristic diferitelor aspecte ale culturii sau ale civilizației lor. 2. În genul creațiilor din antichitate. Stil antic. II. S. m. și f. Persoană aparținând popoarelor din antichitate. III. S. f. (Înv.) Obiect de artă din antichitate. [Acc. și: ántic] – Din fr. antique, lat. antiquus.

ANTÍC2, -Ă, antici, -e, s. m. și f. (Rar, mai ales la pl.) Persoană aparținînd popoarelor din antichitate (în special elin sau roman). – Accentuat și: ántic.

ANTÍC1, -Ă, antici, -e, adj. 1. Care a existat în trecutul îndepărtat, care a apărut în epocile istorice cele mai vechi. În vale se află, pe sub pămînt, ruinile unui castel antic. ODOBESCU, S. III 628. Pe antice monumente am văzut ades sculptate Acvila... zimbrul. ALEXANDRESCU, P. 165. ♦ Aparținînd popoarelor din antichitate sau caracteristic diferitelor aspecte ale culturii sau civilizației lor. Odă în metru antic [titlu]. EMINESCU. 2. În genul creațiilor din antichitate. ◊ (Prin exagerare) Am trecut prin... Nicolsburg, cu multe binale vechi, cu o curte antică, dar lăcuită. KOGĂLNICEANU, S. 10. ♦ Fig. Clasic. Maistrul Ruben era un bătrîn de o antică frumuseță. EMINESCU, N. 52. – Accentuat și: ántic.

ANTÍC, -Ă, antici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care a existat în trecutul îndepărtat sau datează de atunci. Ruinile unui castel antic (ODOBESCU). ♦ Care aparține popoarelor din antichitate sau caracteristic diferitelor aspecte ale culturii sau civilizației lor. Odă în metru antic (EMINESCU). 2. În genul creațiilor din antichitate. Stil antic. II. S. m. și f. Persoană aparținând popoarelor din antichitate. [Acc. și: ántic] – Fr. antique (lat. lit. antiquus).

ÁNTIC, -Ă adj. 1. Din trecutul îndepărtat; străvechi. ♦ Care aparține popoarelor, culturii și civilizației din antichitate. 2. În genul creațiilor din antichitate. ♦ (Fig.) Clasic. // s.m. și f. Cel care aparține popoarelor din antichitate. [< fr. antique, it. antico, < lat. antiquus – vechi].

ANTÍC, -Ă I. adj. 1. care aparține antichității; străvechi. 2. în genul creațiilor din antichitate. ◊ (fig.) clasic. II. s. m. f. cel care aparține popoarelor din antichitate. (< fr. antique, lat. antiquus)

ANTÍC1 ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de antichitate; propriu antichității. 2) Care ține de istoria și cultura popoarelor din antichitate. Istorie antică. /<fr. antique, lat. antiquus

antic a. 1. foarte vechiu: Memfis colo ’n depărtatare cu zidirile-i antice EM.; 2. ieșit din modă; vestmânt antic; 3. având caracterul producțiunilor antichității: operă de o simplitate antică.

*antíc, -ă adj., pl. f. e (lat. antiquus). Foarte vechĭ: la Pompeji se văd ruine antice. Fig. Care are calitățile lucrurilor de acelașĭ fel la ceĭ vechĭ: simplicitate antică. S. m. pl. Ceĭ vechĭ (maĭ ales Greciĭ și Romaniĭ). S. f., pl. ĭ și e. Obĭect vechĭ (maĭ ales monetă) de sute saŭ miĭ de ani. Fig. Iron. Persoană bătrînă saŭ cu obiceĭurĭ învechite. – Fals ántic.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ántic / antíc adj. m., pl. ántici / antíci; f. ántică / antícă, pl. ántice / antíce

antíc adj. m., s. m., pl. antíci; f. sg. antícă, pl. antíce

arată toate definițiile

Intrare: antică (obiect)
  • pronunție: antică, anti
substantiv feminin (F4)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • antică
  • antica
plural
  • antice
  • anticele
genitiv-dativ singular
  • antice
  • anticei
plural
  • antice
  • anticelor
vocativ singular
plural
Intrare: antică (persoană)
  • pronunție: antică, anti
substantiv feminin (F4)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • antică
  • antica
plural
  • antice
  • anticele
genitiv-dativ singular
  • antice
  • anticei
plural
  • antice
  • anticelor
vocativ singular
plural
Intrare: antic (adj.)
antic1 (adj.) adjectiv
  • pronunție: antic, antic
adjectiv (A10)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • antic
  • anticul
  • anticu‑
  • antică
  • antica
plural
  • antici
  • anticii
  • antice
  • anticele
genitiv-dativ singular
  • antic
  • anticului
  • antice
  • anticei
plural
  • antici
  • anticilor
  • antice
  • anticelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

antică (obiect)

  • 1. învechit Obiect de artă din Antichitate.
    surse: DEX '09 DLRLC DN 2 exemple
    exemple
    • Cabinetul imperial de antice din Viena. ODOBESCU, S. II 192.
      surse: DLRLC
    • Aci vede cinevași feliurime de izvoade de zidiri... încît poate zice omul că fieșcare casă este o bucată de antică, pentru care aleargă oamenii prin țări spre a le găsi și a le vedea în odăi. GOLESCU, Î. 112.
      surse: DLRLC

etimologie:

antic (adj.)

  • 1. Care a existat în trecutul îndepărtat sau datează de atunci.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: străvechi vechi 2 exemple
    exemple
    • În vale se află, pe sub pămînt, ruinile unui castel antic. ODOBESCU, S. III 628.
      surse: DLRLC
    • Pe antice monumente am văzut ades sculptate Acvila... zimbrul. ALEXANDRESCU, P. 165.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Care aparține popoarelor din Antichitate sau este caracteristic diferitelor aspecte ale culturii sau ale civilizației lor.
      surse: DEX '09 DLRLC DN un exemplu
      exemple
      • Odă în metru antic [titlu]. EMINESCU.
        surse: DLRLC
  • 2. În genul creațiilor din Antichitate.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 2 exemple
    exemple
    • Stil antic.
      surse: DEX '09 DEX '98
    • prin exagerare Am trecut prin... Nicolsburg, cu multe binale vechi, cu o curte antică, dar lăcuită. KOGĂLNICEANU, S. 10.
      surse: DLRLC
    • surse: DLRLC DN un exemplu
      exemple
      • Maistrul Ruben era un bătrîn de o antică frumuseță. EMINESCU, N. 52.
        surse: DLRLC

etimologie:

antic, -ă (persoană) antic antică

  • 1. Persoană aparținând popoarelor din Antichitate.
    surse: DEX '09 DLRLC DN

etimologie: