2 intrări

26 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

antícă sf [At: DN3 / Pl: -ice / E: fr antique] Obiect de artă din Antichitate.

ANTÍCĂ, antice, s. f. (Învechit) Obiect de artă din antichitate. Cabinetul imperial de antice din Viena. ODOBESCU, S. II 192. Aci vede cinevași feliurime de izvoade de zidiri... incit poate zice omul că fieșcare casă este o bucată de antică, pentru care aleargă oamenii prin țări spre a le găsi și a le vedea în odăi. GOLESCU, Î. 112.

ANTÍCĂ, antice, s. f. (Înv.) Obiect de artă din antichitate. – Fr. antique.

ANTÍCĂ s.f. Obiect de artă din antichitate. [< fr. antique].

antică f. 1. rămășiță curioasă din antichitate (arme, medalii, statue, vase, etc.); Muzeu de antice; 2. totalitatea operelor de artă din Grecia și Italia: a desena după antică.

antíc, -ă [At: ALEXANDRESCU, M. 161 / A: ántic / Pl: ~ici, -ice / E: fr antique, lat antiquus] 1 a Care a existat în trecutul îndepărtat. 2 a Care datează din trecutul îndepărtat. 3 a Care aparține popoarelor antice. 4 a Care este caracteristic civilizației și culturii antice. 5 a În genul creațiilor artistice antice. 6 smf Persoană aparținând popoarelor din Antichitate. 7 sf (Înv) Obiect de artă din Antichitate. 8 a Care are perfecțiunea unei opere de artă din Antichitate

ÁNTIC, -Ă, antici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care a existat în trecutul îndepărtat sau datează de atunci. ♦ Care aparține popoarelor din Antichitate sau este caracteristic diferitelor aspecte ale culturii sau ale civilizației lor. 2. În genul creațiilor din Antichitate. Stil antic. II. S. m. și f. Persoană aparținând popoarelor din Antichitate. III. S. f. (Înv.) Obiect de artă din Antichitate. [Acc. și: antíc] – Din fr. antique, lat. antiquus.

ANTÍC, -Ă, antici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care a existat în trecutul îndepărtat sau datează de atunci. ♦ Care aparține popoarelor din antichitate sau este caracteristic diferitelor aspecte ale culturii sau ale civilizației lor. 2. În genul creațiilor din antichitate. Stil antic. II. S. m. și f. Persoană aparținând popoarelor din antichitate. III. S. f. (Înv.) Obiect de artă din antichitate. [Acc. și: ántic] – Din fr. antique, lat. antiquus.

ANTÍC2, -Ă, antici, -e, s. m. și f. (Rar, mai ales la pl.) Persoană aparținînd popoarelor din antichitate (în special elin sau roman). – Accentuat și: ántic.

ANTÍC1, -Ă, antici, -e, adj. 1. Care a existat în trecutul îndepărtat, care a apărut în epocile istorice cele mai vechi. În vale se află, pe sub pămînt, ruinile unui castel antic. ODOBESCU, S. III 628. Pe antice monumente am văzut ades sculptate Acvila... zimbrul. ALEXANDRESCU, P. 165. ♦ Aparținînd popoarelor din antichitate sau caracteristic diferitelor aspecte ale culturii sau civilizației lor. Odă în metru antic [titlu]. EMINESCU. 2. În genul creațiilor din antichitate. ◊ (Prin exagerare) Am trecut prin... Nicolsburg, cu multe binale vechi, cu o curte antică, dar lăcuită. KOGĂLNICEANU, S. 10. ♦ Fig. Clasic. Maistrul Ruben era un bătrîn de o antică frumuseță. EMINESCU, N. 52. – Accentuat și: ántic.

ANTÍC, -Ă, antici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care a existat în trecutul îndepărtat sau datează de atunci. Ruinile unui castel antic (ODOBESCU). ♦ Care aparține popoarelor din antichitate sau caracteristic diferitelor aspecte ale culturii sau civilizației lor. Odă în metru antic (EMINESCU). 2. În genul creațiilor din antichitate. Stil antic. II. S. m. și f. Persoană aparținând popoarelor din antichitate. [Acc. și: ántic] – Fr. antique (lat. lit. antiquus).

ántic / antíc adj. m., pl. ántici / antíci; f. ántică / antícă, pl. ántice / antíce

ántici / antíci s. m., pl. art. ánticii / antícii

antíc adj. m., s. m., pl. antíci; f. sg. antícă, pl. antíce

ANTÍC adj. vechi. (Cultura, lumea ~.)

ÁNTIC, -Ă adj. 1. Din trecutul îndepărtat; străvechi. ♦ Care aparține popoarelor, culturii și civilizației din antichitate. 2. În genul creațiilor din antichitate. ♦ (Fig.) Clasic. // s.m. și f. Cel care aparține popoarelor din antichitate. [< fr. antique, it. antico, < lat. antiquus – vechi].

ANTÍC, -Ă I. adj. 1. care aparține antichității; străvechi. 2. în genul creațiilor din antichitate. ◊ (fig.) clasic. II. s. m. f. cel care aparține popoarelor din antichitate. (< fr. antique, lat. antiquus)

ántic (-că), adj.1. Vechi, vetust. – 2. Care aparține antichității. Fr. antique.Der. antică, s. f. (antichitate, obiect arheologic), din it. antico, prin filieră orientală (ngr. ἀντιϰά, tc., bg., iud. sp. antika, mr., megl. antică, cf. Meyer, Neugr. St., IV, 11; Bogrea, Dacor., IV, 789); anticar, s. m. (persoană care vinde cărți vechi); anticariat, s. n. (magazin de antichități și obiecte de ocazie), ca germ. Antiquariat; anticărie, s. f. (anticariat); anticat, adj. (înv., învechit); antichitate, s. f. (vechime).

ANTÍC2 ~ci m. Persoană care a trăit în antichitate. /<fr. antique, lat. antiquus

ANTÍC1 ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de antichitate; propriu antichității. 2) Care ține de istoria și cultura popoarelor din antichitate. Istorie antică. /<fr. antique, lat. antiquus

Intrare: antic
antic
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular antic anticul anti antica
plural antici anticii antice anticele
genitiv-dativ singular antic anticului antice anticei
plural antici anticilor antice anticelor
vocativ singular
plural
Intrare: antică
antică
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular antică antica
plural
genitiv-dativ singular antici anticii
plural
vocativ singular
plural