ANOMIE s. f. Absența normelor sau valorilor sociale la nivelul individului ori al societății; dezordine, dezorganizare; p. ext. haos. – Din fr. anomie.

anomie sf [At: DEX² / Pl: ~ii / E: fr anomie] (Rar) 1 Dezordine într-o societate dată. 2 (Pex) Haos.

ANOMIE s. f. (Rar) Dezordine, dezorganizare (într-o societate dată); p. ext. haos. – Din fr. anomie.

ANOMIE¹ s.f. Lipsă a autorității sau a normelor referitoare la valorile morale; dezorganizare, lipsă de legi. [< fr. anomie, cf. gr. a – fără, nomos – lege].

ANOMIE² s.f. Neputința de a evoca nume de persoane, de localități etc. [< fr. anomie, cf. gr. an – fără, onoma – nume].

ANOMIE² s. f. neputința de a evoca nume de persoane, localități etc. (< fr. anomie)

ANOMIE¹ s. f. stare de dezorganizare a societății, caracterizată prin lipsa de legi, de norme. (< fr. anomie)

ANOMIE f. Stare a societății caracterizată prin lipsă de legi sau prin existența unor norme contradictorii care fac dificilă orientarea individului în colectivitate. /<fr. anomie

anomie s. f., art. anomia, g.-d. anomii, art. anomiei

anomie s. f., art. anomia, g.-d. anomii, art. anomiei

anomie s. f., art. anomia, g.-d. art. anomiei; pl. anomii