ANGLICANISM s. n. Religie de stat a Angliei, cu caracter reformat (o formă de protestantism). – Din fr. anglicanisme.

anglicanism sn [At: DA / E: fr anglicanisme] Formă a protestantismului devenită religie de stat a Angliei.

*ANGLICANISM sbst. ⛪ Religiunea oficială a Angliei (👉 P. IST.) [fr.].

ANGLICANISM s. n. Religie de stat a Angliei (o formă de protestantism). – Din fr. anglicanisme.

ANGLICANISM s. n. Religia de stat a Angliei (o formă de protestantism).

ANGLICANISM s. n. Religia de stat a Angliei (o formă de protestantism). – Fr. anglicanisme.

ANGLICANISM s.n. Religia de stat a Angliei, cu caracter reformat, constituită oficial în 1562, sub Elisabeta I. [< fr. anglicanisme].

ANGLICANISM s. n. religie de stat a Angliei, cu caracter reformat, constituită oficial în 1562 sub Elisabeta I. (< fr. anglicanisme)

ANGLICANISM n. 1) Religia de stat a Angliei. /<fr. anglicanisme

anglicanism n. religiune protestantă a Angliei, coprinzând 3 secte: metodistă, evangelistă și calvinistă. Ea conservă în mare parte dogmele calvinismului, dar susține încă instituțiunea divină a episcopilor și ierarhia sacerdoțiului, având în cap pe rege.

*anglicanízm n., pl. e. Regiunea protestantă a Angliiĭ, care cuprinde treĭ secte: metodiștiĭ, evangheliștiĭ și calviniștiĭ.

anglicanism s. n.

anglicanism s. n.

anglicanism s. n.

anglicanism (biserica anglicană), calvinismul moderat, care a devenit religia oficială a Angliei cu începere din timpul domniei reginei Elisabeta I (1652), stabilită prin schisma față de Roma în timpul lui Henric VIII și printr-o încercare de revenire la catolicism cu Maria Tudor (1553-1558). Neputându-și păstra mult timp unitatea, Bis. anglicană s-a divizat în Bis. episcopală și Bis. prezbiteriană, iar în sec. 18 i s-a mai adăugat și secta metodistă. Păstrând multe forme rituale catolice și predicând învățături protestante, ea este guvernată de episcopi, în frunte cu arhiepiscopul de Canterbury. Se mai numește și Bis. episcopală. – Din fr. anglicanisme.