11 definiții pentru anevoință

ANEVOÍNȚĂ, anevoințe, s. f. (Înv.) Dificultate, greutate. – Anevoie + suf. -ință.

ANEVOÍNȚĂ, anevoințe, s. f. (Înv.) Dificultate, greutate. – Anevoie + suf. -ință.

ANEVOÍNȚĂ, anevoințe, s. f. (Învechit) Dificultate, greutate. Era... peste putință a opri intrarea turcilor in țară, din anevoința d-a străjui toate hotarele. BĂLCESCU, O. II 84. ◊ Loc. adv. Cu (mare) anevoință = cu (mare) greutate, cu greu, anevoie. Cu mare anevoință se dezlipi calul de stăpînul său. ISPIRESCU, L. 162.

ANEVOÍNȚĂ, anevoințe, s. f. (Înv.) Dificultate, greutate. – Din anevoie + suf. -ință.

anevoínță (înv.) s. f., g.-d. art. anevoínței; pl. anevoínțe

anevoínță s. f. → nevoință

anevoínță sf [At: BĂLCESCU, M. V. 109 / P: -vo-iu / Pl: -țe, (înv) -ți / E: anevoie + -ință cf nevoință] (Înv) 1 Greutate. 2 Necaz.

ANEVOÍNȚĂ s. v. dificultate, greutate, impas, impediment, inconvenient, neajuns, nevoie, obstacol, opreliște, piedică, stavilă.

anevoínță f., pl. e (d. anevoĭe). Greutate, dificultate: mergea cu anevoință.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

anevoínță s. v. DIFICULTATE. GREUTATE. IMPAS. IMPEDIMENT. INCONVENIENT. NEAJUNS. NEVOIE. OBSTACOL. OPRELIȘTE. PIEDICĂ. STAVILĂ.

Intrare: anevoință
anevoință substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular anevoință anevoința
plural anevoințe anevoințele
genitiv-dativ singular anevoințe anevoinței
plural anevoințe anevoințelor
vocativ singular
plural