anemofilie sf [At: DEX² / Pl: ~ii / E: fr anémophilie] Polenizare prin intermediul vântului.

ANEMOFILIE s.f. Polenizare prin intermediul vîntului; anemogamie. [Gen. -iei. / < fr. anémophilie, cf. gr. anemos – vînt, philos – prieten].

ANEMOFILIE s. f. polenizare a plantelor anemofile; anemogamie. (< fr. anémophilie)

ANEMOFILIE f. Polenizare cu ajutorul vântului. /<fr. anémophilie

anemofilie s. f., art. anemofilia, g.-d. anemofilii, art. anemofiliei

anemofilie s. f., art. anemofilia, g.-d. anemofilii, art. anemofiliei

anemofilie s. f., art. anemofilia, g.-d. anemofilii, art. anemofiliei

ANEMO- „vînt, curent de aer, eolian”. ◊ gr. anemos „vînt” > fr. anémo-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. anemo-. □ ~core ( ~chore) (v. -cor), adj., s. f. pl., (plante) ale căror semințe sau fructe sînt răspîndite prin intermediul vîntului; ~corie (~chorie) (v. -corie₂), s. f., împrăștiere a sporilor, semințelor sau fructelor cu ajutorul vîntului; ~entomofilie (v. entomo-, v. -filie₁), s. f., polenizare prin intermediul vîntului și al insectelor; ~file (v. -fil₁) adj., s. f. pl., (plante) ale căror flori se polenizează prin intermediul vîntului; sin. anemogame; ~filie (v. -filie₁), s. f., polenizare realizată prin intermediul vîntului; sin. anemogamie; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante ale căror flori se polenizează cu ajutorul vîntului; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de curenții de aer; ~game (v. -gam), adj., s. f. pl., anemofile*; ~gamie (v. -gamie), s. f., anemofilie*; ~gen (v. -gen₁), adj., care este produs de vînt; ~graf (v. -graf), s. n., anemometru înregistrator; ~grafie (v. -grafie), s. f., disciplină care se ocupă cu descrierea vînturilor; ~gramă (v. -gramă), s. f., diagramă realizată la anemograf; ~hidrocor (v. hidro-₁, v. -cor), adj., care se răspîndește prin intermediul vîntului și al apei; ~lit (v. -lit₁), s. n., formație concreționară deviată din galeriile subterane; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., știință care studiază măsurarea vitezei curenților de aer sau a gazelor în conducte; ~metru (v. -metru₁), s. n., 1. Instrument pentru măsurarea vitezei, a puterii și a direcției vînturilor. 2. Aparat care servește la măsurarea vitezei fluidelor gazoase în conducte; ~mirmecocor (v. mirmeco-, v. -cor), adj., care se răspîndește prin intermediul vîntului și al furnicilor; ~morfie (v. -morfie), s. f., conformație specială a plantelor de a se apăra împotriva acțiunii vînturilor; sin. anemomorfoză; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., anemomorfie*; ~scop (v. -scop), s. n., instrument care indică direcția vîntului; sin. giruetă; ~spore (v. -spor), s. f. pl., plante ale căror semințe sînt răspîndite cu ajutorul vîntului; ~stat (v. -stat), s. n., aparat utilizat la difuzarea aerului în încăperi înzestrate cu calorifere; ~taxie (v. -taxie), s. f., mișcare de apărare a plantelor împotriva curenților de aer; ~trop (v. -trop), s. n., motor eolian; ~tropic (v. -tropic), adj., referitor la curbarea organelor vegetale sub acțiunea curenților de aer; ~zoocor (v. zoo-, v. -cor), adj., care se răspîndește prin intermediul vîntului și al animalelor.