2 intrări

19 definiții

anemiát, ~ă smf, a [At: CAMIL PETRESCU, T. II, 206 / Pl: ~ați, ~e / E: anemia] 1-2 (Om) care este slăbit de anemie (1). 3-4 (Fig) (Om) care este fără putere.

ANEMIÁT, -Ă, anemiați, -te, adj. Slăbit din cauza anemiei, bolnav de anemie. [Pr.: -mi-at] – V. anemia.

ANEMIÁT, -Ă, anemiați, -te, adj. Slăbit din cauza anemiei, bolnav de anemie. [Pr.: -mi-at] – V. anemia.

ANEMIÁT, -Ă, anemiați, -te, adj. Care prezintă caracteristicile unei persoane anemice; slăbit din cauza anemiei. V. anemic. – Pronunțat: -mi-at.

ANEMIÁT, -Ă, anemiați, -te, adj. Slăbit din cauza anemiei, bolnav de anemie. [Pr.: -mi-at] – V. anemia.

ANEMIÁT, -Ă adj. Slăbit din cauza anemiei, bolnav de anemie. [< anemia].

anemiá [At: DA / Pzi: ~iéz / E: fr (s’)anémier] 1-2 vtr (A aduce sau) a ajunge într-o stare de slăbiciune, prin anemie. 3-4 vtr (Fig) (A face sau) a ajunge fără putere.

ANEMIÁ, anemiez, vb. I. Refl. și tranz. A ajunge sau a face să ajungă în stare de slăbiciune din cauza anemiei. [Pr.: -mi-a] – Din fr. (s’)anémier.

ANEMIÁ, anemiez, vb. I. Refl. și tranz. A ajunge sau a face să ajungă în stare de slăbiciune din cauza anemiei. [Pr.: -mi-a] – Din fr. (s’)anémier.

ANEMIÁ, anemiez, vb. I. Refl. A ajunge în stare de slăbiciune din cauza anemiei; a deveni anemic. S-a anemiat din cauza bolii.Tranz. Hrana proastă anemiază organismul. - Pronunțat: -mi-a.

ANEMIÁ, anemiez, vb. I. Refl. și tranz. A ajunge sau a face să ajungă în stare de slăbiciune, din cauza anemiei. [Pr.: -mi-a] – Fr. (s’)anémier.

anemiá (a ~) (-mi-a) vb., ind. prez. 3 anemiáză, 1 pl. anemiém (-mi-em); conj. prez. 3 să anemiéze; ger. anemiínd (-mi-ind)

anemiá vb. (sil. -mi-a), ind. prez. 3 sg. și pl. anemiáză, 1 pl. anemiém (sil. -mi-em); conj. prez. 3 sg. și pl. anemiéze; ger. anemiínd (sil. -mi-ind)

ANEMIÁ vb. I tr., refl. A(-și) pierde puterile din cauza anemiei. [Pron. -mi-a, p.i. 4 -iem (pron. -mi-em), ger. -iind. / < fr. anémier].

ANEMIÁ vb. tr., refl. a (-și) pierde puterile din cauza anemiei. (< fr. /s’/anémier)

A SE ANEMIÁ mă ~éz intranz. A ajunge în stare de anemie; a deveni anemic. [Sil. -mi-a] /<fr. [s’]anémier

A ANEMIÁ ~éz tranz. A face să se anemieze. [Sil. -mi-a] /<fr. [s’]anémier

*anemiéz v. tr. (d. anemie; fr. anémier). Med. Fac anemic. V. refl. Devin anemic.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ANEMIA Sw., ANEMIA, fam. Schizaeaceae. Gen originar din regiunile tropicale ale Americii, Africa și India, pînă la 92 specii, plante cu creștere înceată, foarte pretențioase (cer multă lumină și căldură). Au rizom, de obicei, scurt. Frunze așezate dens, penate, segmentele, la bază, fertile.

Intrare: Anemia (gen de plante)
  • silabisire: -mi-a
verb (VT211)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) anemia anemiere anemiat anemiind singular plural
anemia anemiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) anemiez (să) anemiez anemiam anemiai anemiasem
a II-a (tu) anemiezi (să) anemiezi anemiai anemiași anemiaseși
a III-a (el, ea) anemia (să) anemieze anemia anemie anemiase
plural I (noi) anemiem (să) anemiem anemiam anemiarăm anemiaserăm, anemiasem*
a II-a (voi) anemiați (să) anemiați anemiați anemiarăți anemiaserăți, anemiaseți*
a III-a (ei, ele) anemia (să) anemieze anemiau anemia anemiaseră
Anemia (gen de plante)
  • silabisire: -mi-a
gen de plante (I2.1)
Intrare: anemiat
anemiat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular anemiat anemiatul anemia anemiata
plural anemiați anemiații anemiate anemiatele
genitiv-dativ singular anemiat anemiatului anemiate anemiatei
plural anemiați anemiaților anemiate anemiatelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)