anáftima, V. anatemă.

anáftimă sf vz anatemă

*anatémă f., pl. e (vgr. și ngr. anáthema, cu e scurt, „prinos, afurisenie”, confundat cu anathéma, cu e lung, „prinos, podoabă”; lat. anáthema și -éma; it. anátema și -éma. V. apotemă, natimă și temă). Afurisenie, excomunicare, blestem solemn din partea bisericiĭ. – Vechĭ (după vsl.), pl. ĭ (ca patimĭ), anátimă, anátemă și anáftimă. A fi anatĭma, a fi afurisit, blestemat, excomunicat.