O definiție pentru amphiaraus

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Amphiaraus, vestit prezicător și erou grec care a domnit în Argos. Era fiul lui Oecleus și al Hypermnestrei. A participat la vînătoarea mistrețului din Calydon și la expediția argonauților. S-a căsătorit cu Eriphyle, sora lui Adrastus (v. și Adrastus), cu care a avut patru copii: pe Alcmaeon, Amphilochus, Eurydice și Demonassa. Îndemnat de Eriphyle, căreia Polynices îi cîștigase complicitatea dăruindu-i colierul Harmoniei, Amphiaraus îl însoțește pe cumnatul său Adrastus în expediția organizată de acesta împotriva cetății Thebae, deși cunoștea dinainte sfîrșitul ei tragic și faptul că-i va aduce moartea. La plecare, îi cere însă fiului său Alcmaeon să-l răzbune, ucigînd-o pe Eriphyle de îndată ce-i va sosi vestea morții lui (v. și Alcmaeon). În luptele de la porțile cetății Thebae Amphiaraus săvîrșește minuni de curaj, dar nu poate schimba voia soartei. Urmărit de Periclymenus, el încearcă să scape fugind. Cînd e gata să fie însă ajuns din urmă, dispare din ochii dușmanului său, fiind înghițit, împreună cu car, cai și vizitiu, de pămîntul care se deschisese înaintea lui. După moarte, Amphiaraus a fost onorat ca un erou. Se spunea că Zeus i-ar fi dăruit nemurirea. I s-a ridicat un templu și i s-a instituit un oracol în Attica, la Oropos.

Intrare: amphiaraus
amphiaraus
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.