amistui v [At: DA / Pzi: amistui, ~esc / E: a² + mistui] (Înv) A mistui.

†AMISTUI... 1 = MISTUI... ¶ 2 fig. A (se) ascunde: nu le știe unde le-au fost trimis giupîneasa lui să le amistuească (N. COST.): s’a amistuit undeva cu altele (R.-COD.) ¶ 3 A rămînea ascuns; a nu se îndeplini: orînduiala de la Dumnezeu nu se poate să se amistuească (M. COST.) ¶ 4 fig. A-și ~ capul, a-și scăpa capul, viața.

AMISTUI vb. v. mistui.

amistuĭésc, V. mistuĭesc.

místuĭ și -ĭésc v. tr. (din maĭ vechiu a amistui, d. ung. emészteni). Digerez, aleg din mîncare părțile nutritive: stomahu mistuĭe ușor laptele. Consum, nimicesc: soba mistuĭe lemne, focu a mistuit casa și (fig.) boala l-a mistuit. Ascund, fac să dispară: a mistui un dosar. Fig. A nu putea să mistuĭ pe cineva saŭ ceva, a nu-țĭ plăcea, a-țĭ fi antipatic: nicĭ un popor nu-ĭ mistuĭe pe Jidanĭ. V. refl. Mă digerez; laptele se mistuĭe ușor. Mă consum, mă trec, mă nimicesc: lemnele se mistuĭe în sobă și (fig.), el s’a mistuit încet-încet de întristare. Mă ascund, dispar: eĭ s’aŭ mistuit pin munțĭ.

mistui (ind. prez. 1 sg. mistui, 3 sg. și pl. mistuie)

amistui, amistuiesc, v.r. (reg.) A se liniști, a se calma, a se potoli. – Var. veche a lui mistui, cu a- (protetic).

amistui, amistuiesc, vb. refl. – (reg.) A se liniști, a se calma, a se potoli. – Var. veche a lui mistui (< magh. emészteni „a se consuma, a se mistui”).