amină sf [At: IONESCU-MUSCEL, FIL. 406 / E: fr amine] (Chm) 1 Derivat organic al amoniacului obținut prin înlocuirea atomilor de hidrogen cu radicali carbonici, care se întrebuințează în industria coloranților și în cea farmaceutică. 2 (D. un corp, o substanță etc.; îc) Amino-acid Compus dintr-o amină și un radical acid.

AMINĂ, amine, s. f. Derivat al amoniacului, în care atomii de hidrogen sînt înlocuiți cu radicali organici.

AMINĂ, amine, s. f. Compus organic derivat al amoniacului. – Fr. amine.

AMINĂ s.f. 1. Substanță cu proprietățile amoniacului, care face parte dintr-un grup de baze azotate. 2. Combustibil folosit la avioanele reactoare. [< fr. amine].

AMINĂ s. f. compus organic din amoniac, prin substituirea atomilor de hidrogen cu radicali organici. (< fr. amine)

AMINĂ ~e f. 1) Substanță cu proprietăți de amoniac (care este folosită în industria coloranților, a maselor plastice etc.). 2) Combustibil folosit la avioanele cu reacție. /<fr. amine

*amínă f., pl. e. Chim. Corp care rezultă din înlocuirea unuĭa saŭ tuturor atomilor de idrogen din amoniac saŭ idrat de amoniŭ pin radicaliĭ mono- saŭ polivalențĭ aĭ idrocarburilor. Aminele-s lichide la temperatura ordinară și foarte volatile.

amină (substanță) s. f., g.-d. art. aminei; pl. amine

amină s. f., g.-d. art. aminei; pl. amine

amină s. f., g.-d. art. aminei; pl. amine

AMINĂ compus organic, derivat al amoniacului, folosit drept combustibil la avioanele reactoare.