AMFIBRAH, amfibrahi, s. m. Unitate ritmică formată, în metrica antică, dintr-o silabă lungă precedată și urmată de două silabe scurte. ♦ Unitate ritmică alcătuită, în metrica modernă, dintr-o silabă accentuată precedată și urmată de două silabe neaccentuate. – Din fr. amphibraque, lat. amphibrachus.

amfibrah sm (rar) n [At: DA / Pl: ~i (sm), ~uri (sn) / V: ~brahiu / E: lat amphibrachus] 1 Unitate metrică în retorica antică, formată dintr-o silabă lungă încadrată de două silabe scurte. 2 Unitate ritmică în retorica modernă, formată dintr-o silabă accentuată încadrată de două silabe neaccentuate. 3-4 (Pex) Vers format din amfibrahi (1-2). corectat(ă)

*AMFIBRAH sm. ✒️ Picior (în metrica greacă și latină) compus dintr’o silabă lungă între două scurte [lat.].

AMFIBRAH, amfibrahi, s. m. Unitate ritmică formată, în metrică antică, dintr-o silabă lungă precedată și urmată de două silabe scurte. ♦ Unitate ritmică alcătuită, în metrică modernă, dintr-o silabă accentuată precedată și urmată de două silabe neaccentuate. – Din fr. amphibraque, lat. amphibrachus.

AMFIBRAH, amfibrahi, s. m. Unitate ritmică, picior format, în metrica greacă și latină, dintr-o silabă lungă precedată și urmată de cîte o silabă scurtă, iar în metrica modernă dintr-o silabă accentuată precedată și urmată de cîte o silabă neaccentuată (◡ – ◡). Versul lui Eminescu: «Făclie de veghe pe umezi morminte» este alcătuit din amfibrahi.

AMFIBRAH, amfibrahi, s. m. Unitate ritmică formată (în metrica antică) dintr-o silabă lungă precedată și urmată de două silabe scurte sau (în metrica modernă) dintr-o silabă accentuată precedată și urmată de două silabe neaccentuate. – Fr. amphibraque (lat. lit. amphibrachus).

AMFIBRAH s.m. Picior de vers format din trei silabe, dintre care prima și ultima sunt scurte sau neaccentuate. [Cf. fr. amphibraque, lat., gr. amphibrachys].

AMFIBRAH s. m. picior de vers format dintr-o silabă lungă (accentuată) încadrată de două scurte (neaccentuate). (< fr. amphibraque, lat. amphibrachus)

AMFIBRAH ~i m. Picior de vers format din trei silabe, prima și ultima fiind scurte (neaccentuate). /<lat. amphibrachus, fr. amphibraque

amfibrahiu sn vz amfibrah

amfibrah (desp. -fi-brah) s. m., pl. amfibrahi

amfibrah (-fi-brah) s. m., pl. amfibrahi

amfibrah s. m. (sil. -brah), pl. amfibrahi

amfibrah

amfibrah (< gr. ἀμφίβραχυς, de la ἀμφί, „de ambele părți”, și βραχύς, „scurt”), picior (1) metric format dintr-o silabă slabă lungă încadrată de două scurte. E inversul amfimacrului*. Ex. U – U. Sin. brahichoreu.

AMFIBRAH în versificație, picior* metric trisilabic, în care dispoziția silabelor accentuate/neaccentuate urmează schema v – v; ritmul* amfibrahic admite accentul* de intensitate numai pe silabele 2, 5, 8,11...:
Pe-un cal care soarbe prin nările-i foc v – v/v – v/v – v/v –
Din ceața pustie și rece v – v/v – v/v – v
Un june pe vânturi, cu capul în joc, v – v/v – v/v – v/v –
Cu clipa gândirei se-ntrece. v – v/v – v/v – v
(Eminescu). M.M.

AMFIBRAH (< fr. amphibraque < lat. lit. amphibrachus ; cf. gr. amphi, din două părți și brachys, scurt) Unitate metrică în poezia antică și în poezia modernă, alcătuită din trei silabe; o silabă lungă între două silabe scurte, în poezia antică, (...) și o silabă accentuată între două silabe neaccentuate, în poezia modernă (...). Printre primii poeți care l-au folosit în literatura noastră sînt D. Bolintineanu, în O fată tînără pe patul morții, Gr. Alexandrescu, în Cîinele soldatului, Duiliu Zamfirescu, în Versuri. Ritmul amfibrah apare în multe din poeziile lui G. Coșbuc (Pierde-vară, Zîna pădurii, Pașa Hassan etc.). Ex. Săl-ba-te-cul vo-dă e-n za-le și-n fier... (G. COȘBUC, Pașa Hassan)

AMFI-₁ „în două feluri, din ambele părți, dublu” □ gr. amphi- „în mijloc, împrejur” > fr. amphi-, germ. id., engl. id. > rom. amfi-. □ ~artroză (v. -artroză), s. f., articulație anatomică prezentînd un grad limitat de mobilitate; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază amfibienii, vertebrate tetrapode care trăiesc în apă și pe uscat; ~biont (v. -biont), adj., s. n., (organism) care poate trăi atît în apă, cît și pe uscat; ~bioză (v. -bioză), s. f., posibilitate de viețuire în două medii diferite; ~biu (v. -biu), adj., s. n., 1. s. n. și adj., (Plantă sau animal) cu viață terestră și acvatică. 2. adj., Care are o natură mixtă sau care prezintă un aspect dublu; ~bol (v. -bol), s. m., mineral care conține silicați hidratați de magneziu, fier, sodiu, calciu și aluminiu; ~bolie (v. -bolie), s. f., construcție sintactică defectuoasă, datorită căreia o propoziție sau o frază are un sens echivoc; ~brah (v. -brah) s. m., picior de vers format dintr-o silabă lungă precedată și urmată de două silabe scurte; ~brie (v. -brie), s. f., încetare a dezvoltării în lungime a organelor unor plante, procesul de creștere continuîndu-se numai în grosime; ~carp (v. -carp), adj., (despre plante) care produce fructe aerocarpice și geocarpie; ~carpie (v. -carpie), s. f., 1. Caracteristică a unor plante de a forma două tipuri de flori și de fructe. 2. Maturizare a fructelor aflate o parte în aer și o parte în sol; ~carpogen (v. carpo-₁, v. -gen₁), adj., care produce fructe pe sol, dar cu maturație subterană; ~centric (v. -centric), adj., care începe și se sfîrșește în același vas arterial sau venos; ~cite (v. -cit), s. n. pl., celule situate în jurul unei celule nervoase dintr-un ganglion; ~clin (v. -clin), adj., cu descendenți, dintre care unii seamănă cu una dintre speciile parentale, iar alții cu cealaltă; ~clor (v. -clor), adj., care este verde de jur-împrejur; ~cotil (v. -cotil), adj., cu cotiledoanele concrescute; ~cotilie (v. -cotilie), s. f., concreștere a cotiledoanelor; ~criptofite (v. cripto-, v. -fit), s. f. pl., plante cu organe vegetative amfibii, care cresc în mlaștini; ~cromie (v. -cromie), s. f., policromie*; ~dermă (v. -dermă), s. f., 1. Membrană externă a cortexului. 2. Cuticulă epidermică; ~diploid (v. diplo-, v. -id), s. m., hibrid rezultat din specii parentale diploide; ~fite (v. -fit). s. f. pl., plante care trăiesc atît în apă, cît și pe uscat; ~floic (v. -floic), adj., (despre plante) care prezintă floem intern și extern de ambele părți ale xilemului; ~fotic (v. -fotic), adj., (despre vegetale) care este heliofil primăvara și sciofil toamna; ~gam (v. -gam), adj., care prezintă fecundație uneori endogamică, alteori exogamică; ~gamie (v. -gamie), s. f., copulație a două celule sexuate, din care rezultă perechi de nuclee conjugate; ~gastrie (v. -gastrie), s. f., apariție de organe stipelare pe fața ventrală a hepaticelor frunzoase; ~gen (v. -gen₁) adj., 1. Cu origine dublă. 2. (Despre organe vegetale) Cu creștere la ambele extremități; ~genetic (v. -genetic), adj., rezultat în urma unui proces de fecundație; ~geneză (v. -geneză), s. f., amfigonie*; ~geu (v. -geu), adj., (despre plante) care crește aproape pe tot globul pămîntesc; ~gin (v. -gin), adj., (despre anteridii) care se lipește de oogon înconjurînd piciorul acestuia ~gonie (v. -gonie), s. f., reproducere sexuată la cele mai multe talofite, în care gameții provin de la indivizi deosebiți; sin. amfigeneză; ~mixie (v. -mixie₁), s. f., înmulțire în care zigotul se formează după fuzionarea gameților de sex opus; sin. cariomixie; ~morf (v. -morf), adj., care prezintă amfimorfie; ~morfie (v. -morfie)^[1], caracteristică a unor organe vegetale sau animale de a se prezenta sub două înfățișări deosebite; sin. amfimorfism^[2]; ~ox (v. -ox), s. m., animal acraniat marin din încrengătura cordatelor, cu corpul pisciform, transparent și ascuțit la cele două extremități; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., plasmă încă neseparată în nucleu și citoplasmă, prezentă la bacterii și cianoficee; ~plastie (v. -plastie), s. f., modificare morfologică a cromozomilor sub influența citoplasmei, la hibrizi; ~pode (v. -pod), s. n. pl., ordin de crustacee cu corpul comprimat lateral, fitofage sau microfage, cu două feluri de picioare, unele pentru sărit și altele pentru înotat; ~sarc (v. -sarc), s. n., bacă indehiscentă și multispermă, cu pericarpul consistent și cu mezocarpul cărnos; ~sperm (v. -sperm), s. n., învelișul extern al seminței; ~spor (v. -spor), s. m., mezospor* (1, 2); ~teciu (v. -teciu), s. n., 1. Strat celular extern care înconjoară țesutul sporangial al capsulei de la mușchi. 2. Înveliș extern al apoteciului de la licheni; ~ten (v. -ten), s. n., stadiu al profazei meiotice de la începutul împerecherii cromozomilor omologi; ~tochie (~tokie, ~tohie) (v. -tochie), s. f., tip de partenogeneză în cazul căreia din ovulul fecundat pot rezulta indivizi masculi și femeli; ~trih (v. -trih), adj., 1. Care este păros pe ambele părți. 2. (Despre bacterii) Cu cili la fiecare pol; ~trofie (v. -trofie), s. f., perioadă în care lăstarul anizofil are dezvoltarea maximă a frunzelor și mugurilor pe părțile laterale ale tulpinii; ~trop (v. -trop), adj., 1. Curbat în formă de potcoavă. 2. (Despre plante) Cu ovulul răsturnat așa încît hilul are o poziție mediană.