11 definiții pentru amenitate

amenitáte sf [At: NEGRUZZI, S. I, 11 / Pl: ~tăți / E: fr aménité] (Frm) 1 Atitudine binevoitoare. 2 Amabilitate. 3 Politețe.

AMENITÁTE s. f. (Livr.) Atitudine binevoitoare, amabilitate, politețe. – După fr. aménité, lat. amoenitas, -atis.

AMENITÁTE s. f. (Franțuzism) Atitudine binevoitoare, amabilitate, politețe. – După fr. aménité, lat. amoenitas, -atis.

AMENITÁTE, s. f. (Franțuzism rar) Atitudine binevoitoare, amabilitate, politețe. Îl primiră cu... amenitate nobilă și ospeție sinceră. NEGRUZZI, S. I 111.

AMENITÁTE s. f. (Franțuzism) Atitudine binevoitoare; politețe. – După fr. aménité (lat. lit. amoenitas, -atis).

amenitáte (livr.) s. f., g.-d. art. amenitắții

amenitáte s. f., g.-d. art. amenității

AMENITÁTE s.f. (Rar) Atitudine binevoitoare; amabilitate, politețe. [Cf. fr. aménité, lat. amoenitas – blândețe].

AMENITÁTE s. f. atitudine binevoitoare; amabilitate, politețe. (< fr. aménité, lat. amoenitas)

amenitate f. blândețe de caracter.

*amenitáte f. (lat. amóenitas, -átis). Frumuseța [!] unuĭ loc (unuĭ peizaj). Fig. Blîndeță [!], afabilitate.

Intrare: amenitate
amenitate
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular amenitate amenitatea
plural
genitiv-dativ singular amenități amenității
plural
vocativ singular
plural