2 intrări

O definiție

AMBIENTÁ vb. tr. a crea un ambient, o ambianță (plăcută). (< ambient)

Intrare: ambientat
ambientat participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ambientat
  • ambientatul
  • ambientatu‑
  • ambienta
  • ambientata
plural
  • ambientați
  • ambientații
  • ambientate
  • ambientatele
genitiv-dativ singular
  • ambientat
  • ambientatului
  • ambientate
  • ambientatei
plural
  • ambientați
  • ambientaților
  • ambientate
  • ambientatelor
vocativ singular
plural
Intrare: ambienta
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ambienta
  • ambientare
  • ambientat
  • ambientând
singular plural
  • ambientea
  • ambientați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ambientez
(să)
  • ambientez
  • ambientam
  • ambientai
  • ambientasem
a II-a (tu)
  • ambientezi
(să)
  • ambientezi
  • ambientai
  • ambientași
  • ambientaseși
a III-a (el, ea)
  • ambientea
(să)
  • ambienteze
  • ambienta
  • ambientă
  • ambientase
plural I (noi)
  • ambientăm
(să)
  • ambientăm
  • ambientam
  • ambientarăm
  • ambientaserăm
  • ambientasem
a II-a (voi)
  • ambientați
(să)
  • ambientați
  • ambientați
  • ambientarăți
  • ambientaserăți
  • ambientaseți
a III-a (ei, ele)
  • ambientea
(să)
  • ambienteze
  • ambientau
  • ambienta
  • ambientaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ambienta

  • 1. A crea un ambient, o ambianță (plăcută).
    surse: MDN '00

etimologie:

  • ambient
    surse: MDN '00