3 intrări

30 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

amănunțí vtr [At: I. IONESCU, C. 31 / V: ~ărunți1 / Pzi: ~țesc / E: amănunt cf fr detailler] 1 (Agr) A mărunți, a afâna pământul prin săpare, arare, prășire etc. 2 A arăta în amănunte.

amănunțít2, ~ă a [At: I. IONESCU, C. 34 / V: amăru- / Pl: ~țiți, ~e / E: amănunți] 1 a (Agr) Afânat. 2-3 a, av Detaliat.

amănunțit1 sn [At: I. IONESCU, M. 327 / V: amăru- / Pl: ~uri / E: amănunți] (Agr) Amănunțire.

AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt.

AMĂNUNȚÍT1 s. n. (Rar) Faptul de a amănunți.V. amănunți.

AMĂNUNȚÍT2, -Ă, amănunțiți, -te, adj. Care cuprinde multe amănunte; detaliat; (înv.) amănunt. ♦ (Adverbial) În amănunt. – V. amănunți.

AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt.

AMĂNUNȚÍT1 s. n. Faptul de a amănunți.V. amănunți.

AMĂNUNȚÍT2, -Ă, amărunțiți, -te, adj. Care cuprinde multe amănunte; detaliat; (înv.) amănunt. ♦ (Adverbial) În amănunt. – V. amănunți.

AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A da amănunte, a povesti cu amănunte; a detalia. Dorisem... a cunoaște împrejurările acestei isprăvi. Și Ieronim ne amănunțise totul. SADOVEANU, V. F. 91. 2. A fărîmița, a mărunți. Băligarul are o însemnată lucrare și asupra însușirilor fizice ale pămîntului, pe care le îmbunătățește, amănunțind pămînturile cele lutoase. I. IONESCU, M. 313.

AMĂNUNȚÍT1 s. n. Amănunțire, fărîmițare. Amănunțitul se face prin arături, grăpări și prășituri. I. IONESCU, M. 327.

AMĂNUNȚÍT2, -Ă, amănunțiți, -te, adj. Care cuprinde multe amănunte; detaliat. Norme amănunțite de aplicare a legilor. **- (Adverbial) Cu amănuntul, în amănunt, pînă în cele mai mici amănunte. A povesti amănunțit.

AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt1.

AMĂNUNȚÍT2, -Ă, amărunțiți, -te, adj. Care cuprinde multe amănunte; detaliat. ♦ (Adverbial) În amănunt. – V. amănunți.

AMĂNUNȚÍT1 s. n. Faptul de a amănunți (1).

amănunțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amănunțésc, imperf. 3 sg. amănunțeá; conj. prez. 3 să amănunțeáscă

amănunțít1 adj. m., pl. amănunțíți; f. amănunțítă, pl. amănunțíte

amănunțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amănunțésc, imperf. 3 sg. amănunțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. amănunțeáscă

arată toate definițiile

Intrare: amănunți
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) amănunți amănunțire amănunțit amănunțind singular plural
amănunțește amănunțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) amănunțesc (să) amănunțesc amănunțeam amănunții amănunțisem
a II-a (tu) amănunțești (să) amănunțești amănunțeai amănunțiși amănunțiseși
a III-a (el, ea) amănunțește (să) amănunțească amănunțea amănunți amănunțise
plural I (noi) amănunțim (să) amănunțim amănunțeam amănunțirăm amănunțiserăm, amănunțisem*
a II-a (voi) amănunțiți (să) amănunțiți amănunțeați amănunțirăți amănunțiserăți, amănunțiseți*
a III-a (ei, ele) amănunțesc (să) amănunțească amănunțeau amănunți amănunțiseră
Intrare: amănunțit (adj.)
amănunțit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular amănunțit amănunțitul amănunți amănunțita
plural amănunțiți amănunțiții amănunțite amănunțitele
genitiv-dativ singular amănunțit amănunțitului amănunțite amănunțitei
plural amănunțiți amănunțiților amănunțite amănunțitelor
vocativ singular
plural
Intrare: amănunțit (s.n.)
amănunțit2 (s.n.) substantiv neutru (numai) singular
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular amănunțit amănunțitul
plural
genitiv-dativ singular amănunțit amănunțitului
plural
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)

amănunțit (adj.)

etimologie:

  • vezi amănunți
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRM NODEX

amănunțit (s.n.)

etimologie:

  • vezi amănunți
    surse: DEX '09 DEX '98 MDA2