2 intrări

32 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

amărunțí1 v vz amănunți

amărunțí2 v vz mărunți

amărunțí, amărunțésc vb. IV (înv.) 1. a fărâma pământul, ca semințele să încolțească mai repede 2. a desface în părți mici, a detalia, a analiza

amărunțì v. 1. a fărăma pământul ca semințele să încolțească mai repede; 2. fig. a desface în părți mărunte, a analiza.

AMĂNÚNT, -Ă, amănunți, -te, s. n., adj. 1. S. n. Element secundar, neesențial al unui obiect, al unui fenomen sau al unui eveniment, detaliu; (rar) amănunțime. ◊ Loc. adj. și adv. Cu amănuntul = cu bucata, în detaliu, în cantități mici. Comerț cu amănuntul.Loc. adv. (Cu) de-amănuntul sau până în cele mai mici amănunte sau în amănunt, în toate amănuntele = până în cele mai mici detalii; minuțios. 2. Adj. (Înv.) Amănunțit2. [Var.: (reg.) amărunt s. n.] – A3 + mănunt „mărunt”.

AMĂRÚNT s. n. v. amănunt.

AMĂNÚNT, -Ă, amănunți, -te, s. n., adj. 1. S. n. Element secundar, neesențial al unui obiect, al unui fenomen sau al unui eveniment, detaliu; (rar) amănunțime. ◊ Loc. adj. și adv. Cu amănuntul = cu bucata, în detaliu, în mici cantități. Comerț cu amănuntul.Loc. adv. (Cu) de-amănuntul sau până în cele mai mici amănunte sau în amănunt, în toate amănuntele = până în cele mai mici detalii; minuțios. 2. Adj. (Înv.) Amănunțit2. [Var.: (reg.) amărúnt s. n.] – A3 + mănunt „mărunt”.

AMĂRÚNT, s. n. v. amănunt.

AMĂNÚNT1, amănunte, s. n. Element secundar, neesențial al unui obiect, al unui fenomen sau al unui eveniment. Amănuntele tehnice ale lui Culai erau făcute să bucure pe domnul inginer al nostru. SADOVEANU, N. F. 61. Mă îngrijesc de cel mai neînsemnat amănunt al îmbrăcăminții mele. SAHIA, N. 20. ◊ Loc. adj. și adv. (În opoziție cu angro, cu ridicata sau cu toptanul) Cu amănuntul = cu bucata, în detaliu. Comerț cu amănuntul. Desfacere cu amănuntul. Vînzare cu amănuntul.Loc. adv. (Cu) de-amănuntul sau pînă în cele mai mici amănunte sau în amănunt sau în toate amănuntele = pînă în cele mai mici detalii, amănunțit, minuțios. Porniseră să străbată țara din ținut în ținut, ca s-o cunoască prin văzul și prin auzul lor cu de-amănuntul. C. PETRESCU, R. DR. 35. Moșia... am cercetat-o cu de-amănuntul, în lung și în lat. ALECSANDRI, T. 796. – Pl. și: amănunturi (ISPIRESCU, L. 75). – Variantă: amărúnt (COȘBUC, P. II 182, CREANGĂ, P. 264, ODOBESCU, S. I 185, NEGRUZZI, S. II 203) s. n.

AMĂNÚNT2, -Ă, amănunți, -te, adj. (Învechit) Amănunțit. Cercetarea amănuntă a feluritelor faze prin care graiul poporului romin a trecut ca să devină... limba de azi a romînilor. ODOBESCU, S. I 352.

AMĂRÚNT s. n. v. amănunt.

AMĂNÚNT2, -Ă, amănunți, -te, adj. (Înv.) Amănunțit. – Din a3 + mănunt „mărunt”.

AMĂNÚNT1, amănunte, s. n. Element secundar, neesențial al unui obiect, al unui fenomen sau al unui eveniment. ◊ Loc. adj. și adv. Cu amănuntul = cu bucata, în detaliu. Comerț cu amănuntul.Loc. adv. (Cu) de-amănuntul sau până în cele mai mici amănunte sau în amănunt ori în toate amănuntele = până în cele mai mici detalii; minuțios. [Var.: (reg.) amărúnt s. n.] – Din a3 + mănunt „mărunt”.

AMĂRÚNT, s. n. v. amănunt1.

amănúnt s. n., pl. amănúnte

amănúnt s. n., pl. amănúnte

cu de-amănúntul loc. adv.

amănúnt, ~ă [At: CORESI, ap. HEM 1032 / V: -ăru- / Pl: ~e, (rar) -uri / E: a3 + mănunt] 1 sm (Îlav) În ~ (În mod) minuțios, conștiincios, observând chiar și cele mai mici și neînsemnate părți (detalii) ale unui lucru. 2 sn (Cmr; îlav) Cu (sau, înv, pre) ~ ul Cu bucata. 3 sn Detaliu. 4 sn (Îe) A da ~ e A intra în detalii. 5 sn (Îlav) (Cu) de~ sau până în cele mai mici ~ sau în, în toate ~ ele Minuțios. 6 a (Înv) Amănunțit2.

amărúnt sn vz amănunt

AMĂNÚNT adj. v. amănunțit, amplu, detaliat, dezvoltat.

Intrare: amărunți
verb (VT401) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) amărunți amărunțire amărunțit amărunțind singular plural
amărunțește amărunțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) amărunțesc (să) amărunțesc amărunțeam amărunții amărunțisem
a II-a (tu) amărunțești (să) amărunțești amărunțeai amărunțiși amărunțiseși
a III-a (el, ea) amărunțește (să) amărunțească amărunțea amărunți amărunțise
plural I (noi) amărunțim (să) amărunțim amărunțeam amărunțirăm amărunțiserăm, amărunțisem*
a II-a (voi) amărunțiți (să) amărunțiți amărunțeați amărunțirăți amărunțiserăți, amărunțiseți*
a III-a (ei, ele) amărunțesc (să) amărunțească amărunțeau amărunți amărunțiseră
Intrare: amănunt
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular amănunt amănuntul amănuntă amănunta
plural amănunți amănunții amănunte amănuntele
genitiv-dativ singular amănunt amănuntului amănunte amănuntei
plural amănunți amănunților amănunte amănuntelor
vocativ singular
plural
amărunt
adjectiv (A2) masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular amărunt amăruntul amăruntă amărunta
plural amărunți amărunții amărunte amăruntele
genitiv-dativ singular amărunt amăruntului amărunte amăruntei
plural amărunți amărunților amărunte amăruntelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)