2 intrări

17 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

alunecat n., pl. urĭ. Alunecare.

ALUNECA, alunec, vb. I. Intranz. 1. A-și pierde echilibrul (și a cădea) călcând pe o suprafață lucioasă. 2. A se mișca lin, fără a întâmpina vreo rezistență; (despre două corpuri aflate în contact) a se deplasa unul față de celălalt tangențial, fără a se rostogoli; a se strecura ușor. 3. Fig. A se abate, a se lăsa ispitit; a greși. – A3 + luneca.

aluneca vi [At: DEX2 / V: lu~[1] / Pzi: alunec / E: ml lubricare] 1 A se mișca lin, fără a întâmpina vreo rezistență. 2 (D. două corpuri aflate în contact) A se deplasa unul față de celălalt tangențial, fără a se rostogoli. 3 A-și pierde echilibrul călcând pe o suprafață lucioasă. 4 A cădea alunecând (3). 5 (Fig) A se lăsa ispitit. 6 (Pex) A greși. 7 A se strecura ușor.

  1. Variantă cu intrare și definiție proprie. — gall

ALUNECA, LUNECA (-ec) l. vb.intr. 1 A scăpa piciorul călcînd din nebăgare de seamă pe ceva lucios (ghiață, loc umed, corp gras, etc.): a alunecat pe ghiață și și-a scrîntit piciorul 2 A face o mișcare, mai repede ori mai înceată, pe o suprafață lucioasă: Gondole negre multe se depărtau de maluri Și lunecau în taină pe negrele-ți canaluri (ALECS.) 3 A umbla lin, fără sgomot: cînd umbla, aluneca ușor ca umbra ce însoțește pașii omului (DLVR.) 4 A se mișca cu ușurință, liber: zăvorul trebue uns, că n’alunecă 5 A cădea cu o mișcare ușoară de pe locul unde era așezat: testemelul... i-a alunecat pe spate și coadele lungi i s’au desfăcut (VLAH.) 6 A ~ din mînă (sau din mîini), a lăsa din greșală să cadă jos, a scăpa din mînă: sticla mi-a alunecat din mînă și s’a spart 7 fig. A sbura lin: plutea cîte un vultur alunecînd în largi rotocoale pe aripile întinse (DLVR.) 8 fig. A face un pas greșit, a greși: o fată mare de împărat care alunecase și ea în valurile lumii (ISP.) 9 fig. ~ rău (ZNN.), a ajunge sărac; a se prosti, a-și pierde mintea; ~ într’o parte (ZNN.), a se sminti 10 fig. A-i ~ ochii, a se uita cu drag la cineva sau ceva, a dori mult. II. vb. refl. 1 fig. A se lua greșit după părerea cuiva: basne a unui Simion despre cari s’au fost alunecat și răposatul Gregorie Urechie (N.-COST.) 2 fig. A se ~ cu mintea, a-și ieși din minți: îi spune cîte și mai multe și o face pe femeie să se alunece cu mintea (CRG.) [lat. lubrĭcare].

ALUNECA, alunec, vb. I. Intranz. 1. A-și pierde echilibrul, călcând pe o suprafață lucioasă (și a cădea, a se prăbuși). 2. A se mișca lin, fără a întâmpina vreo rezistență; (despre două corpuri aflate în contact) a se deplasa unul față de celălalt tangențial, fără a se rostogoli; a se strecura ușor. 3. Fig. A se abate, a se lăsa ispitit; a greși. [Var.: luneca vb. I] – Lat. lubricare.

ALUNECA, alunec, vb. I. Intranz. (în concurență cu luneca) 1. (Despre ființe) A-și pierde echilibrul, călcînd pe o suprafață lucioasă; (prin exagerare) a cădea, a se prăbuși, a se prăvăli. Se dusese... pe lîngă rîu, călcînd pe pietrele cele mari să nu alunece în apa iute. DUMITRIU, N. 180. Să aluneci pe poleiul de pe ulițele ninse, Să privești prin lucii geamuri la luminile aprinse. EMINESCU, O. I 157. 2. (Despre obiecte) A se deplasa de la locul unde era așezat, fixat, susținut. Pachetul a alunecat de sub braț. ◊ Și singură-n răcoare, de baie se gătește... Rochița de pe umeri alunecă, dispare. ALECSANDRI, P. III 277. 3. A se mișca cu ușurință, lin, fără zgomot și fără a întîmpina vreo rezistență sau vreun obstacol; a se strecura, a pătrunde. Alunecă gîrla între sălcii; în luntre-un copil de pescar Tot plescăie undița-n apă. IOSIF, T. 134. ◊ (Poetic) De sus, vîntul aluneca pe văi. DUMITRIU, N. 187. Pe cînd cu zgomot cad Izvoarele-ntr-una, Alunece luna Prin vîrfuri lungi de brad. EMINESCU, O. I 216. Și pas cu pas pe urma ei [Luceafărul] Alunecă-n odaie. EMINESCU, O. I 168. Aurora, o nimfă de soare prea iubită. Se deșteaptă și-n aer alunecă zîmbind. ALEXANDRESCU, M. 108. ◊ Expr. A aluneca printre degete = a fi greu de prins, de găsit, de observat, de sezisat; a scăpa de sub control, de sub supraveghere. Șireată și abilă, Nadina îi aluneca mereu printre degete ca argintul-viu. REBREANU, R. I 259. Niciodată nu spunea unde se duce și ce face. Un fel de rușine mă oprea să-i iau socoteala. Îmi aluneca printre degete. BART, E. 227.

ALUNECA, alunec, vb. I. Intranz. 1. A-și pierde echilibrul, călcînd pe o suprafață lucioasă; (prin exagerare) a cădea, a se prăbuși. Unul din caii trăsurii alunecă și căzu (REBREANU). 2. A se deplasa de la locul unde era așezat. Paltonul i-a alunecat de pe umeri. 3. A se mișca lin, fără a întîmpina vreo rezistență; a se strecura, a pătrunde. Alunecă gîrla între sălcii (IOSIF). ◊ Expr. A aluneca printre degete = a fi greu de prins, de găsit; a scăpa de sub control. – Lat. lubricare.

A ALUNECA alunec intranz. 1) A călca (din neatenție) pe o suprafață lucioasă, pierzându-și echilibrul (și căzând). 2) A se mișca lin. 3) (despre două corpuri în contact) A se deplasa tangențial unul față de celălalt fără rostogolire. ◊ ~ printre degete a) a fi greu de prins; b) a scăpa de sub supraveghere. 4) fig. A încălca anumite norme, principii; a greși. /<lat. lubricare

alunecà v. 1. a scăpa, a cădea pe un loc neted: să aluneci pe poleiul de pe ulițele ninse EM.; 2. fig. a greși, a se abate dela datorie: nu alunecase până atunci, era curat cum îl făcuse mă-sa ISP. [V. luneca].

alúnec (sud), lúnec (nord) și lúrec (vechĭ), a v. intr. (lat. lúbrico, -áre, a face să fie alunecos, lubric). Sînt alunecos: gheața asta alunecă bine Merg fără pedecă pe un loc alunecos: sania aluneca bine pe zăpadă, bucatele pe gît. Îmĭ perd echilibru (și cad orĭ nu): caiĭ alunecă pe gheață. Mă strecor pintre ceva: baniĭ mĭ-aŭ alunecat pintre degete. Fig. Cad, greșesc, comit un delict: acest om n’a alunecat nicĭ-odată.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

aluneca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. alunec, 2 sg. aluneci, 3 alunecă; conj. prez. 1 sg. să alunec, 3 să alunece

aluneca (a ~) vb., ind. prez. 3 alunecă

aluneca vb., ind. prez. 1 sg. alunec, 3 sg. și pl. alunecă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ALUNECA vb. 1. a se da, a luneca. (~ pe gheață.) 2. v. deplasa. 3. (înv. și pop.) a scăpăta. (~ și cade.)

ALUNECA vb. 1. a se da, a luneca. (~ pe gheață.) 2. a se deplasa. (Un strat de teren ~.) 3. (înv. și pop.) a scăpăta. (~ și cade.)

Intrare: alunecat
alunecat
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: aluneca
verb (V14)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • aluneca
  • alunecare
  • alunecat
  • alunecatu‑
  • alunecând
  • alunecându‑
singular plural
  • alunecă
  • alunecați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • alunec
(să)
  • alunec
  • alunecam
  • alunecai
  • alunecasem
a II-a (tu)
  • aluneci
(să)
  • aluneci
  • alunecai
  • alunecași
  • alunecaseși
a III-a (el, ea)
  • alunecă
(să)
  • alunece
  • aluneca
  • alunecă
  • alunecase
plural I (noi)
  • alunecăm
(să)
  • alunecăm
  • alunecam
  • alunecarăm
  • alunecaserăm
  • alunecasem
a II-a (voi)
  • alunecați
(să)
  • alunecați
  • alunecați
  • alunecarăți
  • alunecaserăți
  • alunecaseți
a III-a (ei, ele)
  • alunecă
(să)
  • alunece
  • alunecau
  • aluneca
  • alunecaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

aluneca, alunecverb

  • 1. A-și pierde echilibrul (și a cădea) călcând pe o suprafață lucioasă. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Se dusese... pe lîngă rîu, călcînd pe pietrele cele mari să nu alunece în apa iute. DUMITRIU, N. 180. DLRLC
    • format_quote Să aluneci pe poleiul de pe ulițele ninse, Să privești prin lucii geamuri la luminile aprinse. EMINESCU, O. I 157. DLRLC
  • 2. (Despre obiecte) A se deplasa de la locul unde era așezat, fixat, susținut. DLRLC
    • format_quote Pachetul a alunecat de sub braț. DLRLC
    • format_quote Și singură-n răcoare, de baie se gătește... Rochița de pe umeri alunecă, dispare. ALECSANDRI, P. III 277. DLRLC
  • 3. A se mișca lin, fără a întâmpina vreo rezistență; (despre două corpuri aflate în contact) a se deplasa unul față de celălalt tangențial, fără a se rostogoli; a se strecura ușor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Alunecă gîrla între sălcii; în luntre-un copil de pescar Tot plescăie undița-n apă. IOSIF, T. 134. DLRLC
    • format_quote poetic De sus, vîntul aluneca pe văi. DUMITRIU, N. 187. DLRLC
    • format_quote poetic Pe cînd cu zgomot cad Izvoarele-ntr-una, Alunece luna Prin vîrfuri lungi de brad. EMINESCU, O. I 216. DLRLC
    • format_quote poetic Și pas cu pas pe urma ei [Luceafărul] Alunecă-n odaie. EMINESCU, O. I 168. DLRLC
    • format_quote poetic Aurora, o nimfă de soare prea iubită. Se deșteaptă și-n aer alunecă zîmbind. ALEXANDRESCU, M. 108. DLRLC
    • chat_bubble A aluneca printre degete = a fi greu de prins, de găsit, de observat, de sesizat; a scăpa de sub control, de sub supraveghere. DLRLC
      • format_quote Șireată și abilă, Nadina îi aluneca mereu printre degete ca argintul-viu. REBREANU, R. I 259. DLRLC
      • format_quote Niciodată nu spunea unde se duce și ce face. Un fel de rușine mă oprea să-i iau socoteala. Îmi aluneca printre degete. BART, E. 227. DLRLC
  • 4. figurat A se abate, a se lăsa ispitit. DEX '09 DEX '98
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.