aluna vtr [At: CONTEMPORANUL VII, 467 / Pzi: ~nez / E: alună] 1 A deschide ochii cât aluna (1) Si: a (se) holba, a (se) zgâi. 2 (D. ochi) A privi ceva, holbându-se.

alunar sm [At: HEM 946 / V: (reg) ~iu / Pl: ~i / E: alună + -ar] 1 Vânzător de alune Cf alunăreasă. 2 (Orn) Pasăre de culoare pestriță, de mărimea unei ciori, care se hrănește cu alune Si: gaiță de munte (Nucifraga caryocatactes). 3 (Zlg; reg) Mic șoarece de pădure de culoare roșiatică Si: vișinar, pricolici, pâlș (Myoxus avellanarius). 4 Alun (1). 5 Aluniș.

ALUNÁ, alunez, vb. I. Tranz. (Popular) A holba, a zgîi ochii. Pleacă urechea înspre femeie și alunează ochii cumplit. CONTEMPORANUL, VII_I 470.

ALUNÁR, alunari, s. m. I. Vînzător de alune. Era... spaima birjarilor, lăutarilor, flașnetarilor, alunarilor. CARAGIALE, O. II 75. II. 1. Pasăre de munte, obișnuită în Carpați, de mărimea unei gaițe, care se hrănește cu alune, ghindă, semințe de brad și cu insecte (Nucifraga caryocatactes); gaiță-de-munte, nucar. Trece o gaiță, trece un alunar. Din zbor mă ceartă cu cîrcîiri. SADOVEANU, V. F. 89. 2. Nume purtat de două specii de șoareci de pădure, care se hrănesc cu alune (Muscardinus avellanarius și Glys).

ALUNÁR, alunari, s. m. I. Vînzător de alune. II. 1. Pasăre de munte cu penele cafenii stropite cu alb, care se hrănește cu alune, ghindă, semințe și insecte (Nucifraga caryocatactes). 2. (Zool.) Pîrș. – Din alun + suf. -ar.

ALUNÁR ~i m. 1) Pasăre sedentară de munte, cu cioc puțin încovoiat spre vârf, cu coadă lungă și cu pene negre, care se hrănește cu alune, ghindă, semințe de conifere și insecte; gaiță-de-munte. 2) Specie de șoareci de pădure care se hrănesc cu alune. /aluna + suf. ~ar

alunar m. 1. precupeț care vinde alune; 2. Mold. și Tr. pasăre din ordinul găinilor, trăește prin alunișuri (Tetrao bonasia); 3. mic șoarece de pădure de coloare roșiatică (Myoxus avellanarius).

alunár m. (d. alună). Vînzător de alune prăjite. Gaiță de munte. Pilș.

1) gáiță f., pl. e (var. din gáliță [care vsl. înseamnă „ceŭcă”, o pasăre înrudită cu gaița] supt infl. luĭ gaĭ, negru. Înrudite: alb. galĭa, corb, și ngr. gáila, gaiță). Un fel de coțofană cafenie (gárrulus glandarius), cu pene albastre pestrițe la aripĭ și care se deprinde să articuleze sunete (se numește și ghindar). Fig. Persoană vorbăreață și cicălitoare. Gaiță de munte, o pasăre numită și alunar (nucifraga caryocatáctes).

pîlș m. (vsl. bg. plŭhŭ, id., rudă cu belhiță și germ. bilch, id.). Un fel de șoarice roșiatic care trăĭește pin tufișurĭ (myoxus avellanarius). – Și pîș și alunar. V. șomîc.

!șoarece-alunar (animal) s. m., pl. șoareci-alunari

alunar s. m., pl. alunari

șoarece-alunar (animal) s. m.^[1]

alunár s. m., pl. alunári

șoárece-alunár s. m.

ALUNÁR s. v. găinușă, ieruncă, pârș.

ALUNÁR s. v. gaiță-de-munte.

alunar s. v. GĂINUȘĂ. IERUNCĂ. PÎRȘ.

ALUNAR s. (ORNIT.; Nucifraga caryocatactes) gaiță-de-munte, (Mold. și Bucov.) nucar.

alunár, alunari, s.m. – (reg.; zool.) Veveriță (Sciurus vulgaris); mâță de pădure (ALR). – Din alună (< lat. *abellona) + suf. -ar (MDA).