artilerie sf [At: N. COSTIN, L. II, 73 / V: (pop) -lere, antileri, artileri, altilere / A: (Trs; înv) -rie / P: ~rie / Pl: ~ii / E: fr artillerie, rs артиллерия] 1 Ansamblu de arme de foc (cu accesoriile lor) care aruncă proiectile grele la distanță. 2 Parte a armatei specializată în mânuirea artileriei (1). 3 Specialitate militară care studiază artileria (1) și tehnicile de mânuire a ei. 4 (Fig) Succesiune de tunete și fulgere. 5 (Fig) Atacuri și critici numeroase într-o polemică.

*ARTILERIE sf. 🎖️ 1 Materialul de armată alcătuit din tunuri și alte mașini de războiu pentru aruncarea proiectilelor mari ¶ 2 Trupe întrebuințate la mînuirea acestui material [fr. artillerie, rus. artillerija].

ARTILERIE, artilerii, s. f. Ansamblu de arme de foc (tunuri, mortiere, obuziere etc.) cu toate accesoriile necesare aruncării de proiectile grele la mare distanță; unitate militară care mînuiește acest material. Artilerie antiaeriană. Artilerie ușoară. Artilerie grea. ◊ Fig. Un ropot fără întrerupere și nedeslușit vestea de pretutindeni apropierea prăpăstioasă a artileriei cerești. HOGAȘ, M. N. 175. – Pronunțat: -ri-e.

ARTILERIE, artilerii, s. f. Ansamblu de arme de foc (cu accesorii) care servesc la aruncarea de proiectile grele la distanță; unitate militară care mînuiește acest material. – Fr. artillerie (rus. artilleriia).

ARTILERIE s.f. Ansamblu de mijloace întrebuințate în vederea tragerii de proiectile grele la distanță mare cu guri de foc neportative; trupe care mînuiesc aceste mijloace. ♦ Armă care folosește aceste mijloace de luptă. [Gen. -iei. / < rus. artileriia, cf. fr. artillerie].

ARTILERIE s. f. armă din compunerea forțelor armate cu guri de foc și instalații care servesc la aruncarea de proiectile grele la distanță mare. (< rus. artileriia, fr. artillerie)

ARTILERIE ~i f. 1) Totalitate a armelor de foc, care servesc la aruncarea proiectilelor grele la diferite distanțe. ~ grea. ~ antiaeriană. 2) Unitate militară înzestrată cu aceste arme. [G.-D. artileriei; Sil. -ri-e] /<fr. artillerie, germ. Artillerie

artilerie f. 1. material de răsboiu (tunuri, ghiulele, etc. cu projectilele și accesoriile lor); 2. trupe întrebuințate la acest serviciu. Artileria română se compune din 50 regimente, fiecare având 9 baterii cu câte 4 tunuri. V. tun.

*artilérie f. (rus. artilériĭa, fr. artillerie; it. artiglieria). Material de războĭ compus din tunurĭ, ghiulele și altele: artileria unuĭ vas de războĭ. Trupă armată cu tunurĭ: artilerie de cîmp, de cetate, de munte. Știința de a trage cu tunurile, balistică. Pĭesă de artilerie, tun.

altilere sf vz artilerie

antileri sf vz artilerie

artilere sf vz artilerie

artileri sf vz artilerie

artilerie (desp. -ri-e) s. f., art. artileria (desp. -ri-a), g.-d. art. artileriei; pl. artilerii, art. artileriile (desp. -ri-i-)

artilerie (-ri-e) s. f., art. artileria (-ri-a), g.-d. art. artileriei; pl. artilerii, art. artileriile (-ri-i-)

artilerie s, f. (sil. -ri-e), art. artileria (sil.-ri-a), g.-d. art. artileriei; pl. artilerii, art. artileriile (sil. -ri-i-)

artilerie

artilerie, -riei gen. a.

ARTILERIE s. (MIL.) (înv.) pușcărie. (Face armata la ~.)

ARTILERIE s. (MIL.) (înv.) pușcărie. (Face armata la ~.)

artilerie (artilerii), s. f. – Ansamblu de arme de foc care servesc la aruncarea de proiectile grele la distanță. Fr. artillerie, sau lat. tîrzie artilleria, prin intermediul pol. artilerija (sec. XVII). – Der. artilerist, s. m.

ARTILERIE PURTATĂ armament de artilerie transportat cu ajutorul aeronavelor de transport.