altari sn vz altar¹

ALTAR, altare, s. n. 1. Parte a bisericii, despărțită de naos prin catapeteasmă, în care se oficiază liturghia. ♦ Masă de cult, simbol al lui Hristos, pe care se oficiază liturghia, în Biserica creștină. 2. Ridicătură din piatră, pământ sau lemn pe care, în Antichitate, se aduceau jertfe zeilor. 3. (În expr.) Pe altarul patriei = (sacrificându-se, făcând totul) pentru patria sa. 4. (Tehn.) Perete de material refractar situat în spatele unui focar pentru a dirija flacăra. – Lat. altarium.

altar² sn [At: FRÂNCU – CANDREA, M. 97 / Pl: ~e / E: nct] (Mun; înv) Scrin în care se păstrau documentele, banii etc.

altar¹ sn [At: PSALT. SCH. 76/2 / V: (îrg) ~i, ~tariu / S: (înv) ~tari / Pl: ~e, (rar) ~uri / E: lat altarium] 1 Parte a bisericii în care preotul oficiază liturghia și care este despărțită de naos prin catapeteasmă. 2 (Fig) Biserică. 3 (Pex) Religie. 4 (Pfm) Cununie religioasă. 5 Ridicătură din pământ, piatră etc., pe care se aduceau, în vechime, jertfe zeilor. 6 Monument sacru. 7 Masă de cult pe care se oficiază liturghia, în biserica creștină. 8 (Îe) Pe ~ul patriei (Sacrificându-se) pentru patria sa. 9 (Teh) Perete de material refractar situat în spatele unui focar pentru a dirija flacăra.

altariu sn vz altar¹

alțar sm vz arțar

arcer¹ sm vz arțar¹

arceriu¹ sm vz arțar¹

arciar sm vz arțar¹

arciariu sm vz arțar¹

arțar¹ sm [At: DAMÉ, T. / V: (îvp) ~iu, h~, arcer(iu)¹, arciar(iu)^[1], arțar^[2] / Pl: ~i / E: nct] 1 (Șîc ~ coaje, mic) Arbore cu lemnul alb și tare, rezistent, cu frunze opuse și fructe aripate, care crește prin pădurile montane și este adesea cultivat ca plantă ornamentală (Acer platanoides). 2 (Bot; reg) Jugastru (Acer campestre). 3 (Bot; reg; șîs ~ american, ~ alb¹, ~ frăsiniu) Arborele (Acer negundo). 4 (Bot; reg; șîs ~ tătăresc) Gladiș (Acer tataricum). 5 (Bot; reg) Salcâm. 6 (Bot; reg; șîs ~ alb², ~ de codru) Paltin (Acer pseudoplatanus). 7 (Pop; îf arțariu) Drug mic, subțirel și rotund sau în patru muchii, care se pune de-a curmezișul laturilor din față ale stativelor. corectat(ă)

arțar² sn [At: (a. 1759) HEM / E: nct vz altar] (Reg) Stână acoperită cu scoarță și cetină Si: scorțar.

arțariu sm vz arțar¹

ațar sm vz arțar

harțar sm vz arțar

ALTAR (pl. -are), †ALTARIU sn. 1 ⛪ Partea bisericii despărțită prin catapeteazmă de locul unde stau credincioșii și în care preotul săvîrșește taina liturghiei (🖼 80): a duce la ~, a duce la cununie ¶ 2 fig. Biserică, credință: a apăra cu toată tăria ~ul ¶ 3 fig. A se jertfi pe ~ul patriei ¶ 4 🏛 Ridicătură din piatră, pămînt sau lemn pe care cei vechi aduceau jertfe făceau libațiuni și săvîrșeau ceremoniile cultului (🖼 81) ¶ 5 🔧 Zidul de cărămidă refractară care servește a opri la clădirile mașinilor cu aburi, ca aerul să treacă prin cenușar direct în cutia de foc [lat. altarium].

ARȚAR sm. 1 🌿 Arbore înrudit cu paltinul și cu jugastrul; crește prin pădurile din regiunea muntoasă și se cultivă adesea ca plantă ornamentală, obținîndu-se prin cultură numeroase varietăți; lemnul lui, vîrtos și alb, se întrebuințează mult în tîmplărie, precum și la facerea de rindele, coade de topor, etc. (Acer platanoides) (🖼 238) ¶ 2 Olten. Băn. (HASD.) (SEZ.) Bățul orizontal, făcut din lemn de arțar, care ține brîglele la războiul de țesut (👉 BRÎGLĂ).

ARȚĂRAȘ sm. dim. ARȚAR.

ALTAR, altare, s. n. 1. Parte a bisericii, despărțită de naos prin catapeteasmă, în care se oficiază liturghia. ♦ Masă de cult pe care se oficiază liturghia, în biserica creștină. 2. Ridicătură din piatră, pământ sau lemn pe care, în antichitate, se aduceau jertfe zeilor. 3. (În expr.) Pe altarul patriei = (sacrificându-se, făcând totul) pentru patria sa. 4. (Tehn.) Perete de material refractar situat în spatele unui focar pentru a dirija flacăra. – Lat. altarium.

ALTAR, altare, s. n. 1. Parte a bisericii, despărțită de naos prin catapeteasmă, în care se oficiază liturghia. Popa l-a ponegrit și în altar pe Cuzea. PAS, L. I 10. Și-avea o fată, fata lui Icoană-ntr-un altar s-o pui COȘBUC, P. I 53. 2. Ridicătură din piatră, pămînt sau lemn, pe care, în vechime, se aduceau jertfe zeilor. (Fig.) Dar poate nu e dat oricui Să-nalțe un altar căminului. BENIUC, V. 25.

ARȚAR, arțari, s. m. Arbore înrudit cu paltinul și cu jugastrul, cu lemnul alb și tare și cu frunze caracteristice, late; crește prin regiunile muntoase, dar se cultivă adesea și ca plantă ornamentală (Acer platanoides). Ca o fantomă neagră, un arțar își răsucește brațe chinuite. CAZIMIR, L. U. 19. Pe cărare, sub arțari, Mă-ntîlnii cu doi tîlhari. NECULUTĂ, Ț. D. 36. Salcia pletoasă, socul mirositor, alunii mlădioși, arțarii cu pojghițe roșii, carpenii stufoși... cresc amestecați. ODOBESCU, S. X 147.

ALTAR, altare, s. n. 1. Parte a bisericii, despărțită de naos prin catapeteasmă, în care se oficiază liturghia; fig. religia creștină. 2. Ridicătură din piatră, pămînt sau lemn pe care, în vechime, se aduceau jertfe zeilor. [Var.: (înv.) oltar s. n.] – Lat. altarium.

ARȚAR, arțari, s. m. Arbore cu lemnul alb și tare, înrudit cu paltinul (Acer platanoides). – Lat. *arciarium (< acer).

arțar-platan s. m. (bot.) Varietate de arbore obținută prin încrucișarea arțarului cu platanul ◊ „Muncitorii și tehnicienii [...] vor planta – în zilele următoare – o nouă varietate de arțar-platan, denumită «acer pseudoplatanoidea».” R.l. 12 III 67 p. 3 (din arțar + platan)

ALTAR ~e n. 1) Parte într-o biserică în care preotul oficiază liturghia. 2) Masă de cult pe care se oficiază liturghia în biserica creștină. 3) (în antichitate) Loc ridicat sau masă pe care se aduceau jertfe zeilor. /<lat. altarium

ARȚAR ~i m. Arbore cu frunze late, ovale și adânc dințate, cu lemnul alb și rezistent, cu fructe aripate. /<lat. arciarium

altar n. 1. masă pentru sacrificii (la necreștini); 2. sf. masă unde preotul săvârșește leturghia; 3. chiliuța din dosul iconostasului, în mijlocul căreia s’află sf. masă sau prestolul; 4. fig. cult, religiune: al dragostei altar AL. [Lat. ALTARE, pe lângă slavicul oltar, de aceeaș origină: dublet lexic latino-slav ca sânt și sfânt].

arțar m. 1. arbore înrudit cu paltinul și întrebuințat în tâmplărie (Acer platanoides); 2. în Banat: o parte din răsboiul de țesut, numită și jug (se face din lemnul arțarului). [Origină necunoscută].

altár n., pl. e (lat. altarium, altare și altar, d. altus, înalt; it. altare, fr. autel). La Romanĭ, rîdicătura pe care se ardeaŭ victimele la sacrificiŭ. La creștinĭ, acea parte a bisericiĭ unde servește preutu și unde e sfînta masă. – Vechĭ (și azĭ rar) și oltar, d. vsl. olŭtarĭ, bg. oltar, ung. oltár (tot d. lat.).

arțár m. (rudă cu lat. acer, arțar). Un fel de copac din neamu paltinuluĭ și jugastruluĭ (acer platanoídes). Are un lemn alb și tare, din care se fac rîndele, coade de topor ș. a.

altar s. n., pl. altare

arțar s. m., pl. arțari

altar s. n., pl. altare

arțar s. m., pl. arțari

altar s. n., pl. altare

arțar s. m., pl. arțari

altar.

ALTAR s. (BIS.) 1. (la creștini) sanctuar, (rar) pristol, (înv. și pop.) oltar, (înv.) jertfelnic, trebnic. 2. tabernacul.

ARȚAR s. v. brâglar.

ARȚAR s. (BOT.) 1. (Acer platanoides) (rar) platan, (reg.) velniș. 2. arțar tătăresc v. gladiș.

ALTAR s. (BIS.) 1. (la creștini) sanctuar, (rar) pristol, (înv. și pop.) oltar, (înv.) jertfelnic, trebnic. 2. (la vechii evrei) tabernacol.

artar s. v. BRÎGLAR.

ARȚAR s. (BOT.; Acer platanoides) (rar) platan, (reg.) velniș.

altar (altare), s. n. – Parte a bisericii în care se oficiază liturghia. – Var. altariu (înv.). Megl. altar, istr. altor. Lat. altār sau altārium (Pușcariu 68; Candrea-Dens., 49; REW 381; DAR; Philippide, II, 631); cf. alb. ljter, it. altare, prov., sp., port. altar. Există în rom. și dubletul oltar, din sl. olŭtarĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 227; Cf. Gáldi, Dict., 148), cf. bg., sb., cr., slov., rus. oltar, ceh., mag. oltár. Forma oltar este înv.

arțar (-ri), s. m. – Arbore cu lemnul alb și tare (Acer tartaricum). – Var. (h)arțar(iu), ațar, arcer(iu). Probabil din lat. *arcearius, care reprezintă mai puțin numele arborelui, acer (Pușcariu 131; Pușcariu, Lat. ti, 63; REW 91; DAR), cît mai ales o referire la arcus „arc”, care se fabrica de obicei din lemnul acestuia; cf. celălalt nume rom. al arborelui, brîglar, de la brîglă „prăjină” și, pentru formă, lat. *acereus › retor. ischi. Der. de la acer, propusă de Burlă, Studii, 137, reluată de Körting 113, a fost respinsă de Densusianu, Rom., XXXIII, 274 și Graur, BL, V, 86. Var. arcer înseamnă în limba actuală „tocilă”, care inițial se obținea prin ținerea în apă a unei bucăți de lemn de arțar pînă se întărea și astfel putea fi folosită la ascuțit; cf. Hasdeu 1500. Identitatea ambelor cuvinte nu este admisă de toți cercetătorii. Körting 125 invoca lat. aciarium, ipoteză respinsă de Densusianu, Rom., XXXIII, 274 și admisă de Scriban, care pleacă de la it. acciaro. Pentru DAR, etimonul lui arcer este necunoscut; Pușcariu, Dacor., IX, 422, îl derivă de la lat. ilicem, cu suf. -er.

ARȚÁR s. m. Denumire generică pentru arborii și arbuștii din familia aceracee: paltin de cîmpie (Acer platanoides), paltin de munte (Acer pseudoplatanus), jugastru (Acer campestre), gladiș sau arțar tătăresc (Acer tataricum).

PIATRA ALTARULUI, stâncă singuratică, sub forma unui pilon, cu abrupturi accentuate, reprezentând un martor de eroziune, situată în m-ții Giurgeu, alcătuită din calcare mezozoice. Domină valea Bicazului în chei. Alt.: 1.200 m. Alpinism.

Acer ginnala Maxim., « Arțar de Manciuria ». Specie care înflorește primăvara tîrziu. Flori galbene-verzui, în raceme simple sau compuse; apar după înfrunzire. Frunze trilobate, serate, lungi pînă la 8 cm, pe partea superioară verzi-închis, pe cea inferioară verzi-deschis, toamna roșii. Arbore sau arbust de cca 6 m înălțime. Fructe cu aripile paralele, toamna devin roșii. Suportă bine gerul, fumul, seceta, însă nu umbra.

Acer japonicum Thunb., « Arțar japonez ». Specie care înflorește primăvara. Frunze rotunjite, cu 7-11 lobi ovat-oblongi, ascuțiți, cu diametrul pînă la 14 cm; verzi-gălbui, strălucitoare, iar toamna roșii-carmin. Arbore înalt pînă la 9 m, cu ramurile dispuse orizontal. Are multe forme frumoase.

Acer negundo L., «Arțar american». Specie care înflorește primăvara devreme. Flori umsexuate, verzi-gălbui, în raceme pendule, lung-pedunculate. Frunze (pețiol, cca 7 cm lungime, lipsit de suc lăptos) imparipenate, cu. 3-5 foliole, mai rar 7-9, ovat-oblonge, vîrf acut, întregi sau dentate; deseori foliola terminală este cu 3 lobi; apar după înflorire. Arbore dioic, înalt pînă la 17 m; coroană lată. Fruct cu aripile așezate aproape paralel (PI. 2, fig. 7).

Acer palmatum Thunb., « Arțar japonez ». Specie care înflorește vara. Flori mici, purpurii, în raceme lungi. Frunze, pînă la 11 lobi, pînă la 10 cm late; lobii ovat-lanceolați; toamna roșii-carmin. Arbore înalt pînă la 9 m. Are multe forme (Pl. 2, fig. 8).

Acer platanoides L., « Arțar, Paltin de cîmp ». Specie care înflorește primăvara. Flori, galbene-strălucitoare, așezate în corimbe erecte, ce apar înaintea frunzelor, poligame. Frunze verzi, lucioase, iar toamna galbene, 5-lobate, late pînă la 18 cm. Lobii acuminați cu pînă la 5 dinți. Pețiol, lung pînă la 14 cm, cu suc lăptos. Arbore, înalt pînă la 30 m, cu coroană ovat-rotundă. Fruct cu aripile aproape întinse.

Pro aris et focis (lat. „Pentru altar și cămin”) – Cicero, De natura deorum (III, 40) – Ara era la romani altarul din temple, iar focus era căminul închinat zeilor casei numiți „lari”. Formula aceasta (precedată de obicei de verbul „a lupta”, sau „a combate”, sau „a lua armele” etc.) exprimă poetic faptul că lupta se dă pentru patrie și cămin, pentru neam și familie, pentru interese naționale și totodată pentru interesul fiecăruia. LIT.

altar, altare s. n. restaurant; bar