9 definiții pentru alodiu

ALÓDIU, alodii, s. n. (În Evul Mediu, în Apusul și Centrul Europei) Proprietate funciară liberă, scutită de orice sarcini de vasalitate. – Din lat. allodium.

ALÓDIU s. n. (În evul mediu, în Apusul și Centrul Europei) Proprietate funciară liberă, scutită de orice sarcini de vasalitate. – Din lat. allodium.

alódiu [diu pron. dĭu] s. n., art. alódiul; pl. alódii, art. alódiile (-di-i-)

alódiu s. n. [-diu pron. -diu], art. alódiul; pl. alódii, art. alódiile (sil. -di-i-)

alódiu sm, sn [At: ȘINCAI, HR. III, 277/3 / Pl: (sm) -ii, (sn) -ri / E: lat med allodium, cf ger Allod(ium)] (În Evul Mediu, în Apusul și Centrul Europei) Proprietate funciară liberă, scutită de orice sarcini de vasalitate.

ALÓDIU s.n. (Ist.; în orânduirea feudală) Domeniu ereditar în deplină stăpânire, scutit de orice sarcini și deosebit de feudă. [Pron. -diu. / < lat.med. allodium, cf. fr. alleu < germ. allod < all – tot, od – proprietate].

ALÓDIU s. n. (în feudalism) domeniu funciar ereditar în deplină proprietate, scutit de orice sarcini și deosebit de feudă. (< lat. allodium)

alodiu n. bun ereditar, moșie scutită (în vechiul drept feudal).

*alódiŭ n. (mlat. allódium, fr. alleu, d. vgerm. de sus allod [d. all, tot și od, moșie], de unde vine și fr. alleu). Moșie ereditară și independentă al căreĭ proprietar datorea [!] numaĭ omagiŭ de vasalitate senioruluĭ. V. feud.

Intrare: alodiu
substantiv neutru (N53)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular alodiu alodiul
plural alodii alodiile
genitiv-dativ singular alodiu alodiului
plural alodii alodiilor
vocativ singular
plural