9 definiții pentru alodiu

alódiu sm, sn [At: ȘINCAI, HR. III, 277/3 / Pl: (sm) -ii, (sn) -ri / E: lat med allodium, cf ger Allod(ium)] (În Evul Mediu, în Apusul și Centrul Europei) Proprietate funciară liberă, scutită de orice sarcini de vasalitate.

ALÓDIU, alodii, s. n. (În Evul Mediu, în Apusul și Centrul Europei) Proprietate funciară liberă, scutită de orice sarcini de vasalitate. – Din lat. allodium.

ALÓDIU s. n. (În evul mediu, în Apusul și Centrul Europei) Proprietate funciară liberă, scutită de orice sarcini de vasalitate. – Din lat. allodium.

alódiu [diu pron. dĭu] s. n., art. alódiul; pl. alódii, art. alódiile (-di-i-)

alódiu s. n. [-diu pron. -diu], art. alódiul; pl. alódii, art. alódiile (sil. -di-i-)

ALÓDIU s.n. (Ist.; în orânduirea feudală) Domeniu ereditar în deplină stăpânire, scutit de orice sarcini și deosebit de feudă. [Pron. -diu. / < lat.med. allodium, cf. fr. alleu < germ. allod < all – tot, od – proprietate].

ALÓDIU s. n. (în feudalism) domeniu funciar ereditar în deplină proprietate, scutit de orice sarcini și deosebit de feudă. (< lat. allodium)

alodiu n. bun ereditar, moșie scutită (în vechiul drept feudal).

*alódiŭ n. (mlat. allódium, fr. alleu, d. vgerm. de sus allod [d. all, tot și od, moșie], de unde vine și fr. alleu). Moșie ereditară și independentă al căreĭ proprietar datorea [!] numaĭ omagiŭ de vasalitate senioruluĭ. V. feud.

Intrare: alodiu
substantiv neutru (N53)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular alodiu alodiul
plural alodii alodiile
genitiv-dativ singular alodiu alodiului
plural alodii alodiilor
vocativ singular
plural