ALO, (2) alouri, interj., s. n. 1. Interj. Exclamație convențională prin care se cheamă sau se răspunde la telefon. ♦ Exclamație de chemare. 2. S. n. Apel telefonic. [Acc. și: (1) alo] – Din fr. allô.

alo² i [At: SEBASTIAN, T. 188 / E: fr allo] 1 Exclamație convențională prin care, în convorbirile telefonice, cineva cheamă pe altcineva (și acesta din urmă răspunde, dând de știre că a stabilit legătura). 2 Exclamație de chemare în toate împrejurările, când cel care cheamă nu este observat și vrea să atragă atenția celui căruia i se adresează.

alo¹ i [At: REV. CRIT. IV, 336 / E: ger hallo] (Trs) Pleacă!

ALO!² interj. Cuvînt convențional prin care se cere comunicațiunea cu cineva la telefon [fr. < engl.].

❍ALO!¹ interj. Bucov. Trans. Haide, pleacă, fugi!

ALO interj. Exclamație convențională prin care se cheamă sau se răspunde la telefon. ♦ Exclamație de chemare. – Din fr. allô.

ALO interj. (Adesea repetat) Exclamație convențională cu care chemăm sau răspundem la telefon. Se îndreaptă spre telefonul din perete... ridică receptorul... Alo, alo. SEBASTIAN, T. 188. ◊ Exclamație de chemare. Alo, tovarășe, vino mai aproape.

ALO interj. Exclamație convențională prin care se cheamă sau se răspunde la telefon. ♦ Exclamație de chemare. – Fr. allô.

ALO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „altul”, „diferit”. [< fr. allo-, cf. gr. allos].

ALO interj. Exclamație prin care se face apelul sau se răspunde la telefon. ♦ Exclamație de chemare. [< fr. allô, cf. engl. hallo].

ALO-¹ elem. „altul”, „diferit”. (< fr. allo-, cf. gr. allos)

ALO² interj., s. n. cuvânt prin care se face apelul sau se răspunde la telefon, la o chemare. (< fr. allo, engl. hallo)

ALO interj. (se folosește pentru a chema sau a răspunde la telefon). /<fr. alló

aló, V. allo.

*alló interj. de chemat pe cineva la telefon. – Cînd Graham Bell, inventatoru primuluĭ microfon, ĭ-a vorbit luĭ James Tresider, asistentu luĭ, care asculta la cel-lalt capăt al sîrmeĭ, acesta a exclamat: Allo, cuvînt pe care Graham l-a ales ca interj. de atras atențiunea celuĭ pe care-l chemĭ la telefon.

alo¹ (apel telefonic) s. n., art. aloul (desp. -lo-ul), pl. alouri

!alo² interj.

alo¹ / alo interj.

alo² (apel telefonic) s. n., art. aloul (-lo-ul), pl. alouri

alo interj., s. n.

alo

alo interj. – Exclamație folosită la telefon. Fr. allo, din engl. hello. Se folosește exclusiv la convorbirile telefonice.

alo Dicționarele noastre îl explică din franțuzește. Se poate să fie just, dar francezii nu prea îl folosesc cînd vorbesc la telefon. S-a mai răspîndit la noi, ca interjecție, și în afara conversațiilor la telefon, pur și simplu pentru a striga pe cineva. Cu această întrebuințare vine sigur din nemțește și din ungurește (în franțuzește nu există): am asistat la răspândirea acestei interjecții prin anii 1930-1940, în mare parte prin romanele traduse (și pentru englezescul hello).

ALO- „altul, diferit, deosebit, alternare, alternanță”. ◊ gr. allos „altul” > fr. allo-, it. id. germ. id., engl. id. > rom. alo-. □ ~biogeneză (v. bio-, v. -geneză), s. f., alternare a generației sexuate cu cea asexuată; ~bioză (v. -bioză), s. f., modificare a modului de reacție a organismului la schimbarea mediului ambiant; ~carp (v. -carp), adj., s. n., (fruct) rezultat prin polenizare încrucișată; ~carpie (v. -carpie), s. f., structură a unui fruct rezultat prin polenizare încrucișată; ~cheratoplastie (~keratoplastie) (v. cherato-, v. -plastie), s. f., operație de transplant chirurgical de cornee cu țesut prelevat de la același individ; ~chezie (v. -chezie), s. f., eliminare a fecalelor printr-un anus artificial sau anormal congenital; ~chinezie (~kinezie) (v. -chinezie), s. f., tulburare de motricitate care constă în executarea involuntară a unei mișcări în locul celei dorite; sin. heterochinezie; ~chirie (~cheirie) (v. -chirie), s. f., transpunere a unei senzații în regiunea corespunzătoare din partea opusă a corpului; sin. aloestezie, heterocheirie; ~ciclie (v. -ciclie), s. f., 1. Comportare anormală a unui cromozom sau a unui fragment cromozomial. 2. Grad diferit de spiralizare al unor regiuni cromozomiale; ~clorofilă (v. cloro-, v. -fil₂), s. f., constituent verde al clorofilei; ~cor (~chor) (v. -cor), adj., 1. (Despre semințe) Care se răspîndește prin mijloace străine. 2. Care populează mai multe formații vegetale înrudite din aceeași regiune; ~corie (~chorie) (v. -corie₂), s. f., proces de răspîndire a semințelor și fructelor prin mijloace străine (apă, vînt etc.); ~crin (v. -crin), adj., heterocrin*; ~croic (v. -croic), adj., 1. Capabil să-și schimbe culoarea. 2. Care este colorat diferit pe cele două fețe; ~cromatic (v. -cromatic), adj. (despre cristale) de culori diferite în funcție de natura substanțelor pe care le conține; ~cromazie (v. -cromazie), s. f., schimbare a colorației pielii; ~cronic (v. -cronic), adj., care se produce în timpuri diferite; ~desmozomi (v. desmo-, v. -zom), s. m. pl., desmozomi care unesc celule de tipuri diferite; ~dromie (v. -dromie), s. f., aloritmie*; ~estezie (v. -estezie), s. f., alochirie*; ~fan (v. -fan), s. n., argilă coloidală care mărește plasticitatea maselor ceramice; ~fazie (v. -fazie), s. f., vorbire incoerentă; ~fen (v. -fen), s. n., caracter condiționat de mai multe gene ale unor sisteme celulare diferite; ~filie (v. -filie₂), s. f., coexistență, pe aceeași plantă, a frunzelor cu forme și dimensiuni diferite; sin. anizofilie, heterofilie; ~fon (v. -fon), s. n., variantă a unui fonem sau sunet; ~game (v. -gam), adj., s. f. pl., (plante) care prezintă alogamie; ~gamie (v. -gamie) s. f., reproducere prin polenizare încrucișată și fecundație străină; ~gen (v. -gen₁) adj. 1. (Des pre plante) Care se deosebește prin origine și natură de mediul înconjurător. 2. Care s-a format anterior rocii și într-un alt loc decît acesta; ~genetic (v. -genetic), adj., 1. Alogen. 2. Referitor la alogeneză; ~geneză (v. -geneză), s. f., schimbare genotipică datorată influenței mediului înconjurător; ~genic (v. -genic), adj., care aparține aceleiași specii dar cu genotipuri deosebite; ~gonie (v. -gonie), s. f., modificare a formei datorată mutației; ~graf (v. -graf), adj., s. n., (scris) făcut de o altă persoană; ~hton (v. -hton), adj., 1. Care este deplasat de la locul inițial; 2. Originar din alte regiuni geografice; ~izogeneză (v. izo-, v. -geneză), s. f., ciclu evolutiv caracterizat prin alternarea de generații; ~izomerie (v. izo-, v. -merie), s. f., izomerie simetrică a substanțelor alotrope; ~lalie (v. -lalie), s. f., dificultate patologică manifestată în vorbire; ~lecit (v. -lecit), s. n., celulă din zona fasciculată a suprarenalei, avînd un aspect spumos; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., accelerare sau încetinire a ritmului de dezvoltare a anumitor organe, în comparație cu ansamblul organismului; ~mixie (v. -mixiei), s. f., tip de polenizare în cazul căreia stigmatul unei flori primește polenul de la alte flori ale aceleiași specii; sin. alogamie (1); ~morf (v. -morf), s. n., 1. Variantă morfematică contextuală. 2. Formă distinctă a unei substanțe; ~morfie (v. -morfie), s. f., 1. Totalitatea formelor unei substanțe. 2. Acomodare histologică; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., tip de alometrie; ~pat (v. -pat), s. m., medic care tratează prin alopatie; ~patie (v. -patie), s. f., procedeu terapeutic, opus homeopatiei, de tratare a unei boli cu mijloace contrare naturii sale; ~pelagic (v. -pelagic), adj., (despre un organism) care trăiește în depresiunile adînci ale mărilor și oceanelor; ~plasmă (v. -plasmă) s. f., parte diferențiată a citoplasmei, cu funcții specializate (membrană, cil, flagel etc.); ~plastie (v. -plastie), s. f., operație chirurgicală de înlocuire a unui țesut distrus prin materiale străine; sin. heteroplastie; ~plazie (v. -plazie), s. f., dezvoltare anormală a unui țesut; ~plectic (v. -plectic), adj., (despre frunze) care înconjoară un organ vegetal; ~poliploid (v. poliplo-, v. -id), s. m., hibrid interspecific cu trei seturi cromozomale, două de la unul dintre părinți și unul de la celălalt părinte; ~psihoză (v. -psihoză), s. f., tulburare psihică, caracterizată prin prelucrarea morbidă a stimulilor externi; ~ritmie (v. -ritmie), s. f., 1. Tulburare periodică a ritmului cardiac. 2. Ritm inegal al diviziunii celulare sau al dezvoltării organismelor unicelulare; ~sindeză (v. -sindeză), s. f., împerechere a filamentelor cromozomiale ale unor gameți proveniți de la părinți diferiți; ~sperm (v. -sperm), s. m., embrion rezultat pe cale alogamică; ~sterie (v. -sterie), s. f., proprietate a unor substanțe de a avea mai multe forme, fără să-și modifice compoziția chimică; ~term (v. -term), adj., a cărui temperatură corporală depinde de temperatura mediului înconjurător; ~tip (v. tip), s. n., exemplar taxonic al holotipului, avînd sexul opus acestuia; ~tipic (v. -tipic), adj., cu sens opus holotipului; ~topie (v. -topie), s. f., deplasare anormală a unor centri de dezvoltare a organismului; ~trof (v. -trof), adj., 1. (Despre viețuitoare) Care folosește substanțele organice sintetizate de alte organisme. 2. (Despre flori) Cu adaptare redusă pentru primirea insectelor vizitatoare; ~trofic (v. -trofic), adj., alotrof*; ~trop (v. -trop) adj., (despre substanțe) care are mai multe varietăți; sin. alotropic; ~tropic (v. -tropic), adj., alotrop*; ~tropie (v. -tropie), s. f., 1. Proprietate a unui element chimic de a exista în două sau mai multe forme cu proprietăți fizice și chimice deosebite 2. Atracție reciprocă între două celule de sens opus; ~zaur (~saur) (v. -zaur), s. m., reptilă terestră fosilă carnivoră, de talie uriașă; ~zom (~som) (v. -zom), s. m., cromozom cu rol esențial în determinarea sexului; sin. heterocromozom, cromozom sexual.

AL-, v. ALO-. □ ~autogamie (v. auto-, v. -gamie), s. f., posibilitatea unui organism de a se reproduce sexuat prin autogamie sau alogamie; ~ergie (v. -ergie), s. f., creștere patologică a reactivității organismului față de un agent microbian sau mecanic; ~oftalmie (v. -oftalmie), s. f., anomalie de colorație a irisului; ~onim (v. -onim), adj., s. m., 1. adj., Semnat cu numele altuia. 2. s. m., Persoană care semnează o lucrare cu numele altuia.