alienabil, ~ă a [At: SBIERA, F. S. 339 / P: a-li-e~ / Pl: ~i, ~e / E: fr alienable] (Jur) Care se poate înstrăina (prin vânzare, cesiune etc.).

*ALIENABIL adj. ⚖️ Care se poate aliena, care poate fi înstrăinat: proprietate ~ă [fr.].

ALIENABIL, -Ă, alienabili, -e, adj. (Jur.) Care poate fi înstrăinat (prin vînzare, cesiune etc.). Bunuri alienabile. – Pronunțat: -li-e-.

ALIENABIL, -Ă, alienabili, -e, adj. (Jur.; despre un drept, un lucru) Care poate fi înstrăinat. [Pr.: -li-e-] – După fr. aliénable.

ALIENABIL, -Ă adj. (Jur.; despre bunuri, drepturi) Care poate fi transmis, înstrăinat. [Cf. fr. aliénable].

ALIENABIL, -Ă adj. (despre bunuri, drepturi) care poate fi înstrăinat. (< fr. aliénable)

ALIENABIL ~ă (~i, ~e) (despre un lucru) Care poate fi înstrăinat. Bunuri ~e. /<fr. aliénable

alienabil a. ce poate fi înstrăinat.

*alienábil adj. (d. a aliena; fr. aliénable). Jur. Care se poate aliena.

alienabil (desp. -li-e-) adj. m., pl. alienabili; f. alienabilă, pl. alienabile

alienabil (-li-e-) adj. m., pl. alienabili; f. alienabilă, pl. alienabile

alienabil adj. m. (sil. -li-e-), pl. alienabili; f. sg. alienabilă, pl. alienabile

Alienabil ≠ inalienabil

ALIENABIL, -Ă (POSESIE ~) Tip de relație de posesie temporară, obiectul posedat fiind exterior posesorului, nelegat în mod obligatoriu, înstrăinarea lui fiind oricând posibilă (este, de ex., relația dintre o casă, o grădină, o carte și posesorul lor); se opune posesiei inalienabile*, relație de posesie permanentă, intrinsecă, obiectul posedat fiind inerent posesorului, imposibil de înstrăinat (este, de ex., relația dintre o parte a corpului și posesor). Distincția posesie alienabilă vs inalienabilă, de natură extralingvistică, este, în anumite limbi, și sintactic semnificativă, determinând diferențe de construcție și servind ca parametru tipologic de comparație sintactică a limbilor. Astfel, în fr., pentru exprimarea posesiei inalienabile, nu se folosește adjectivul posesiv, în timp ce, pentru exprimarea posesiei alienabile, adjectivul posesiv este obligatoriu, să se compare: Pierre a mal à la tête, fără adjectiv posesiv, cu Pierre a sa cravate mal, unde adjectivul posesiv este obligatoriu. În cadrul limbilor romanice, româna se distinge de franceză, recurgând la construcția cu clitic* de dativ cu valoare posesivă (vezi POSESIV₂) pentru orice tip de posesie, deci și pentru cea alienabilă, în timp ce franceza recurge la o construcție similară numai pentru posesia inalienabilă; să se compare rom. Și-a rupt piciorul, Și-a pierdut cartea, unde cliticul de dativ apare atât în relație cu „piciorul”, cât și cu „cartea”, cu fr. II sest casse la jambe, II a perdu son livre, unde cliticul cu valoare posesivă se folosește numai în relație cu „jambe”, deci pentru exprimarea posesiei inalienabile. G.P.D.