aliant, ~ă a [At: DA ms / P: a-li-ant / Pl: ~nți, ~e / E: nct] (D. metale) Care intră în aliaj (2).

aliat², ~ă [At: ȘINCAI, HR, II, 26/32 / P: a-li-at / Pl: ~ați, ~e / V: (înv) ~ant / E: alia] 1 a (D. un stat) Care a încheiat un tratat de alianță (1). 2-3 smf, a (Persoană, clasă, partid, stat etc.) care se alătură cuiva în vederea realizării unei acțiuni comune. 4-5 smf, a (Pex) (Persoană) care sprijină pe cineva într-o acțiune. 6-7 smf, a (Frm) (Persoană sau familie) înrudită prin căsătorie. 8 a (D. metale) Căruia i s-a adăugat o anumită cantitate din unul sau mai multe elemente pentru a forma un aliaj (2).

aliat¹ sn [At: DA / P: a-li-at / Pl: (nob) ~uri / E: alia] Aliere (4).

ALIÁT, -Ă, aliați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Unit, întovărășit cu cineva printr-o alianță în vederea unei acțiuni comune; (despre un stat) care a încheiat un tratat de alianță. 2. S. m. și f. Persoană, clasă, partid, stat etc. care se unește cu cineva în vederea unei acțiuni comune. 3. Adj. (Despre metale) Căruia i s-a adăugat o anumită cantitate din unul sau mai multe elemente pentru a forma un aliaj. [Pr.: -li-at] – V. alia.

ALIÁT, -Ă, aliați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Unit, întovărășit cu cineva printr-o alianță în vederea unei acțiuni comune; (despre un stat) care a încheiat un tratat de alianță. 2. S. m. și f. Persoană, clasă, partid, stat etc. care se unește cu cineva în vederea unei acțiuni comune. 3. Adj. (Despre metale) Căruia i s-a adăugat o anumită cantitate din unul sau mai multe elemente, pentru a forma un aliaj. [Pr.: -li-at] – V. alia.

ALIÁT², -Ă, aliați, -te, s. m. și f. Persoană, clasă, partid, stat etc. care a intrat în alianță cu cineva. Clasa muncitoare, clasă conducătoare în stat, acordă un sprijin permanent aliatului ei, țărănimea muncitoare, ferind-o de exploatarea chiaburească, ajutînd-o să obțină recolte bogate, să-și ridice zi de zi bunăstarea. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2636. – Pronunțat: -li-at.

ALIÁT¹, -Ă, aliați, -te, adj. Unit sau întovărășit cu cineva printr-o alianță în vederea unei acțiuni comune. Regimul de stat al republicii noastre, regimul democrației populare, reprezintă puterea oamenilor muncii de la orașe și sate, puterea clasei muncitoare aliate cu țărănimea muncitoare, cu alte cuvinte puterea majorității covîrșitoare a populației țării îndreptate împotriva unei minorități de exploatatori și asupritori. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 692. În curînd Plevna era să fie atacată cu toată puterea armatelor aliate. CARAGIALE, O. I 356. – Pronunțat: -li-at.

ALIÁT, -Ă, aliați, -te, adj., s. m. și f. I. 1. Adj. Unit, întovărășit cu cineva printr-o alianță în vederea unei acțiuni comune. 2. (Despre metale) Căruia i s-a adăugat o anumită cantitate din unul sau mai multe elemente, pentru a forma un aliaj. II. S. m. și f. Persoană, clasă, partid, stat etc. care a intrat în alianță cu cineva. [Pr.: -li-at] – V. alia.

ALIÁT, -Ă adj. 1. Unit printr-o alianță. 2. (Despre metale) Căruia i s-a adăugat o anumită cantitate dintr-un alt element în vederea formării unui aliaj. // s.m. și f. Persoană, organizație, stat etc. care a intrat într-o alianță. / < alia, cf. fr. allié].

ALIÁT, -Ă I. adj. 1. unit printr-o alianță. 2. (despre metale) căruia i s-a adăugat o anumită cantitate dintr-un alt element pentru un aliaj. II. s. m. f. persoană, organizație, stat care face parte dintr-o alianță. (< alia)

ALIÁT ~tă (~ți, ~te) și substantival 1) Care este unit printr-o alianță. State ~te. 2) (despre metale) Căruia i s-a adăugat (prin topire) un alt element. /v. a alia

aliat a. 1. înrudit prin alianță; 2. unit, confederat.

Aliații pl. 1. Englezii, Rușii, Austriacii, Prusienii etc. cari invadară Franța în 1814 și 1815; 2. Bulgarii, Sârbii și Grecii, aliați în contra Turciei (1912-1913); 3. (în cursul răsboiului mondial) popoarele aliate în contra Germaniei, Austro-Ungariei si Turciei (1914-1918).

*aliát, -ă adj. (fr. allié). Rudă pin alianță. Confederat. – Pe la 1820 aliant.

aliát (-li-at) adj. m., s. m., pl. aliáți; adj. f., s. f. aliátă, pl. aliáte

aliát adj. m., s. m. (sil. -li-at), pl. aliáți; f. sg. aliátă, pl. aliáte

ALIÁT s. (înv.) soț, soție.

ALIAT s. (înv.) soț, soție. (~ lor în război.)

Aliat ≠ adversar, dușman

aliant În texte mai vechi apare pentru aliat varianta aliant (vezi exemple în DA). S-ar putea părea că e vorba de o deformare a lui aliat sub influența participiilor prezente latinești, în genul lui premiant pentru premiat (nu dau exemplul adresant, deoarece acesta nu este pur și simplu corupt din adresat, ci s-a amestecat și germ. Adressant, care, ce e drept, înseamnă „trimițător”, nu „destinatar”). Cred însă că nu aceasta e explicația adevărată: mai probabil mi se pare că avem în aliant o formă refăcută din alianță.