alelomorf, ~ă a [At: DN³ / Pl: ~i, ~e / E: fr allélomorphe] (D. un caracter ereditar) Care se opune altui caracter.

ALELOMORF, -Ă adj. (despre un caracter ereditar) Care se opune unui alt caracter. [< fr. allélomorphe].

ALELOMORF, -Ă adj. (biol.; despre un caracter ereditar) sub mai multe forme. (< fr. allélomorphe)

alelomorf adj. m., pl. alelomorfi; f. sg. alelomorfă, pl. alelomorfe

ALELO- „reciproc, alternativ”. ◊ gr. allelon „alternativ, reciproc” > fr. allélo-, germ. id., engl. id. > rom. alelo-. □ ~gamie (v. -gamie), s. f., tip de polenizare în două moduri nespecifice; ~gen (v. -gen₁). adj., cu indivizi femeli ce produc descendenți fie exclusiv masculi, fie exclusiv femeli; ~geneză (v. -geneză), s. f., succesiune a două generații (sporofitică și gametofitică) în ciclul de dezvoltare al unor plante; ~morf (v. -morf), adj., 1. Care are mai multe forme. 2. (Despre un caracter ereditar) Care se opune altui caracter ereditar; ~morfie (v. -morfie), s. f., formare a unor perechi de caractere la descendenții monohibrizi, cînd părinții se deosebesc între ei numai printr-o singură însușire ereditară; sin. alelomorfism; ~patie (v. -patie), s. f., influență reciprocă asupra dezvoltării plantelor superioare care cresc alături, prin intermediul substanțelor chimice numite coline; ~trih (v. -trih), adj., (despre frunze) cu fețele opuse acoperite cu perișori; ~trop (v. -trop), adj., referitor la un amestec în stare de echilibru a două forme ale unui compus desmotrop; sin. alelotropic; ~tropic (v. -tropic), adj., alelotrop*.