alelei i vz alei

ALELEI interj. (Popular) Exclamație care precedă o invocație, exprimînd un sentiment de mînie sau de părere de rău. Alelei, boieri hapsîni, Face-v-ar vîntu țărîni! Că ați fost pînă mai ieri Mari și tari peste averi. DEȘLIU, M. 63 Alelei, hoț de copil, tu cu oile mi-ai păscut iarba, iar eu îți voi mînca capul. BOTA, P. 46. Alelei, tu, Costco, frate, Spune-ne ce gînd te bate? COȘBUC, P. I 130. Alelei, murguleț mic... De-ai putea la bătrînețe, Cum puteai la tinerețe! ALECSANDRI, P. P. 73. ♦ Exclamație de entuziasm. Alelei! pentru tîrnăcoape și seceri. Pentru marea poftă de viață, Pentru aceste proaspete petreceri, Pentru avînturi și pentru întreceri, Pentru sculatul de dimineață! DEȘLIU, G. 19.

ALELEI interj. Exclamație (precedînd o invocație) care exprimă mînia, părerea de rău sau entuziasmul.

ALELEI interj. (se folosește pentru a exprima mirare, ciudă, mânie sau părere de rău). [Sil. -lei] /Orig. nec.

alelei! int. strigăt de chemare, de îmbărbătare sau de compătimire: alelei! murguleț mic! POP. [V. aleu].

ALEI interj. v. alelei.

ale i vz alelei^[1]

alei i [At: CREANGĂ, P. 88 / V: alele, alelei, dale, dalelei, dalelele^[1] / A: dali și alele și, pentru rimă, aleleu / E: ns cf bg олеле] (Îppl) Exclamație folosită ca introducere la invocații, al cărei conținut emoțional variază după felul sentimentului din care se naște invocația (cu excepția notei dureroase).

alelă sf [At: DEX² / Pl: ~le / E: fr allèle] (Gen) Genă de un anumit tip de pe același cromozom.

alele i vz alei

alelele^[1] i vz alei

ALEI! interj. Exprimă dorință, mustrare, ciudă, mirare, spaimă (se întrebuințează mai ales în poezia populară): Alelei! murguleț mic, Alei! dragul meu voinic, De-ai putea la bătrînețe, Cum puteai la tinerețe (ALECS.-P.).

ALELE(I)! ALELEU! ALELELE! 👉 ALEI: Alelei! Doamne, cum sburau Voinicii toți cu mine! (ALECS.).

ALEOLEO! = ALEI!

ALEI interj. V. alelei.

ALEI interj. (Popular) Alelei. Alei! femeie nepricepută! Ce-ai făcut? CREANGĂ. P. 88. Alei, tu, stea de seară, O să te întreb, drept să-mi spui, Nu știi oare unde-o fi Secu, micul copil? ȘEZ. IV 143.

ALEI interj. Alelei.

ALELĂ s.f. (Genet.) Formă diferită a unei gene, care determină o trăsătură diferită a unui caracter. [< fr. allèle, it. allele, cf. gr. allelon – alternativ].

ALELĂ s. f. (biol.) fiecare dintre formele sub care poate exista o genă ce ocupă același locus în cromozomii omologi. (< fr. allèle)

ALEI interj. pop. v. ALELEI.

aléĭ și eléĭ, aleléĭ și eleléĭ interj. de mirare, teamă și regret: Aleĭ, Doamne, ce vorbești! Aleleĭ, să nu-ĭ lăsațĭ! Aleleĭ pe cînd eram om întreg de mă luptam! (vgr. eleleû, strigăt de luptă; bg. elele, sîrb. lela, rus. vsl. óle). V. și aoleo.

eléĭ și eleléĭ, V. aleĭ.

alelei/alei (pop.) interj.

alelei/alei interj.

!alei (pop.) interj.

alelă s. f., pl. alele

alei, interj. – Introduce o invocație cu o puternică nuanță afectivă. – Var. alelei, dale(lei). – Mr. alai. Creație expresivă, cf. aoleu. Suidas menționează pe eleleu „acclamatio bellica”, cf. bg. ólele, tc. hele.

ALÉLĂ (< fr. {i}; {s} gr. allelon „reciproc”) s. f. (GENET.) Nume dat oricărei gene dintr-o pereche sau dintr-o serie de gene alternative care pot ocupa același locus și care controlează diferitele expresii (de ex. nuanțele de roșu, alb, galben etc. ale trandafirului) ale aceluiași caracter (în cazul exemplificat, culoarea). Se mai numește alelomorf.