ALEE, alei, s. f. Drum într-un parc, într-o grădină etc. așternut cu nisip sau cu prundiș și mărginit de arbori sau de flori. ♦ Stradă plantată cu arbori; stradă îngustă și scurtă; stradelă, intrare. ♦ Spațiu de circulație mărginit pe ambele părți de elemente arhitecturale. [Pr.: -le-e] – Din fr. allée.

alee sf [At: NEGRUZZI, S. I. 45 / P: ~le-e / Pl: ~lei /E: fr allée] 1 Drum (într-un loc închis) mărginit de arbori de amândouă părțile. 2 Stradă plantată cu arbori într-un cartier rezervat pentru locuințe. 3 Stradă lungă care are, pe amândouă părțile, același fel de construcții.

*ALEE (pl. alee, alei) sf. Drum pentru plimbări pe marginile căruia sînt plantați arbori: tustrei o luară la goană prin aleele tăcute ale grădinii (VLAH.) [fr.].

ALEE, alei, s. f. Drum într-un parc, într-o grădină etc. așternut cu nisip sau cu prundiș și mărginit de arbori sau de flori. ♦ Stradă plantată cu arbori; stradă îngustă și scurtă; stradelă, intrare. ♦ Spațiu de circulație, mărginit pe ambele părți de elemente arhitecturale. [Pr.: -le-e] – Din fr. allée.

ALEE, alei, s. f. Drum într-un parc, într-o pădure sau într-o grădină, așternut cu nisip sau cu prundiș și mărginit de arbori sau de flori. Pe alee vîntul oftează solitar. BENIUC, V. 139. Vîntul înfiora pe alee frunzele uscate. C. PETRESCU, S. 243. La capătul ateii de castani își înalță fruntea o placardă strîmbă. SAHIA, N. 116. ♦ Stradă plantată cu arbori; stradă îngustă și scurtă (mărginită de construcții cam de același fel). Aleea N. Beldiceanu. – Pl. și: alee (CAMIL PETRESCU, U. N. 181, EMINESCU, N. 28).

ALEE, alei, s. f. 1. Drum într-un parc, într-o grădină etc. așternut cu nisip sau cu prundiș și mărginit de arbori sau de flori. ♦ Stradă plantată cu arbori; stradă îngustă și scurtă, intrare. ♦ Fîșie dintr-o arteră largă de circulație, avînd destinații speciale. 2. Înșiruire pe două rînduri de elemente arhitecturale de același fel. – Fr. allée.

ALEE s.f. 1. Drum într-un parc, într-o grădină etc. avînd pe margini arbori sau flori. ♦ Stradă plantată cu arbori; stradă îngustă și scurtă, intrare. 2. Înșiruire pe două rînduri a unor elemente arhitecturale de același fel. [Pron. -le-e, pl. -lei. / < fr. allée].

ALEE s. f. 1. drum într-un parc, într-o grădină, pe margini cu arbori, flori. ◊ stradă îngustă; intrare. 2. înșiruire pe două rânduri a unor elemente arhitectuale. (< fr. allée)

ALEE ~i f. 1) Drum într-un parc sau într-o grădină publică. 2) Stradă îngustă și scurtă mărginită de arbori. [ G.-D. aleii; Sil. -le-e] /<fr. allée

alee f. trecere îngustă, drum între două rânduri de arbori: luna, scut de aur, strălucește prin alee EM.

*alée, V. aleĭe.

*ALEIU sn. (DLVR.) = ALEE.

*aléĭe f., pl. eĭ (fr. allée, d. aller, a merge). Cărare maĭ lată și îngrijită într’o grădină, într’un crîng orĭ pintr’un șir de copacĭ.

*contra-aleĭe orĭ contraaleie f., pl. eĭ (fr. contre-allée). Aleĭe laterală paralelă alteĭa principale.

alee s. f., art. aleea, g.-d. art. aleii; pl. alei, art. aleile (desp. -le-i-)

alee s. f., art. aleea, g.-d. art. aleii; pl. alei

alee s. f., art. aleea, g.-d. art. aleii; pl. alei

alee, pl. alei

alee, -leea a., -leei gen. a., -lei pl., -leile pl. a.

ALEE s. fundătură, intrare, (reg.) fundac, (înv.) impas.

ALEE s. fundătură, intrare, (reg.) fundac, (înv.) impas.