aleat, (aret, areat, aleti, aletiu), adv. (arh.) 1. Alături, lângă, aproape de: „Fata o stat aletiu lui” (Bilțiu, 2002: 290). 2. (în expr.) În aleat, în areat = în dreptul, în apropierea, în preajma cuiva: „Îmblă-un ziuț cu un mort / N aletuțu estui codru” (Papahagi, 1925: 277). – Cf. aret „partea locului, ținut”: „Prin arietul Retezatului...” (DA, după Loșonți, 2001), din ariet „ținut”, prin analogie cu arie. Lat. halitus „suflarea vântului; suflare, expirație” (Bogrea) a dat loc. în aretul (cuiva) „în sufletul, în răsuflarea cuiva”, deci „în imediata vecinătate a cuiva”, de aici sensul de vecinătate, apropiere, ținut (Loșonți, 2001: 22).

aleat, (aret, areat, aleti, aletiu), adv. – (reg.; arh.) Alături, lângă, aproape de: „Fata o stat aletiu lui” (Bilțiu, 2002: 290). În expr. în aleat, în areat = în dreptul, în apropierea, în preajma cuiva (V. Bogrea). Cf. aret „partea locului, ținut”: „Prin arietul Retezatului...” (DA, cf. Loșonți, 2001), din ariet „ținut”, prin analogie cu arie; „Îmblă-un ziuț cu un mort / ’N aletuțu estui codru” (Papahagi, 1925: 277). – Din magh. elöl „înainte, dinainte” (MDA); lat. halitus „suflarea vântului; suflare, expirație” (Bogrea) a dat loc. în aretul (cuiva) „în sufletul, în răsuflarea cuiva”, deci „în imediata vecinătate a cuiva”, de aici sensul de vecinătate, apropiere, ținut (Loșonți, 2001: 22).

aleat, (aletuț), s.n. – (înv.) Măreție, splendoare (a codrului) (Papahagi 1925): „Îmblă-un ziuț cu un mort / ’N aletuțu estui codru” (Papahagi 1925: 277). – „Ca origine probabil că avem a face cu o formă slavă leti, care în limba cehă are derivate cu semnificația frumos, splendoare” (Papahagi 1925, glosar); Probabil din expr. de-a lungul și de-a latul, cu sensul de „în largul, în cuprinsul (codrului)”; Aletiu „în preajma cuiva sau a ceva” + -uț (MDA).