9 definiții pentru alem
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
ALEM s. n. Steag cu însemnele Imperiului Otoman (primit de domnii români la învestitura lor). – Din tc. alem. modificată
alem [At: LET. III, 286/4 / V: aleam, alam[1] / E: tc alem] 1-2 sn (Înv) Semiluna sau steaua din vârful minaretului unei moschei. 3 sm (Înv) Stindard cu semiluna în vârf, pe care îl primeau domnii români de la sultan, împreună cu celelalte însemne ale suzeranității. 4 i (Îe) Nu e de ~ Nu e de nici o pricopseală. 5 i (Îe) Alam de el! Ferice de el!
- Variantă neconsemnată ca intrare principală. — gall
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
‡ALEM sbst. 1 Semiluna așezată pe giamii sau alte clădiri publice ¶ 2 🔎 Steag cu semiluna în vîrf ce se da de către Sultan Domnilor romîni ca semn de suzeranitate [tc.].
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
ALEM s. n. Steag cu însemnele imperiului otoman (primit de domnii români la investitura lor). – Din tc. alem.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
alem n. steag mare turcesc cu o semilună în mijloc: alemul, numit obișnuit sangeac, era unul din insigniile ce Domnii primiau dela Sultan, odată cu cabanița, tuiurile și buzduganul sau topuzul: și mie trimițându-mi o pală și un alem AL. [Turc. ALEM].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
além n., pl. urĭ (turc. alem, semilună, stea, steag, d. ar. ’alem, semn). Vechĭ. Semilună orĭ stea pusă în vîrfu uneĭ geamiĭ. Steag (numit maĭ des sangeac) cu semiluna’n vîrf pe care-l primeaŭ domniĭ româneștĭ de la sultan împreună cu cabanița, tuĭurile și buzduganu saŭ topuzu. V. baĭrac.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
aleam i vz alem
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
alem s. n., g.-d. art. alemului
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
alem (-muri), s. n. – Semilună, emblema imperiului turc, mai ales pe steagul imperial (roșu aprins, cu o semilună aurită, pe fond alb). Era scos în procesiuni, numai în prezența sultanului; fiind purtat de un ofițer numit alemdar. Tc. alem „lume, univers” (Șeineanu, III, 5; Lokotsch, 53).
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
substantiv neutru (N29) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural | — | — | |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv neutru (N29) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural | — | — | |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
alemsubstantiv neutru
- 1. Steag cu însemnele Imperiului Otoman (primit de domnii români la învestitura lor). DEX '09 MDA2
- 2. Semiluna sau steaua din vârful minaretului unei moschei. MDA2
- Nu e de alem = nu e de nici o pricopseală. MDA2
- Alam de el! = ferice de el! MDA2
etimologie:
- alem DEX '09 MDA2 DEX '98