alduit¹ sn [At: DA / P: ~du-it / Pl: ~uri / E: aldui] (Trs) Binecuvântare.

alduit², ~ă a [At: ANON. CAR. / P: ~du-it / Pl: ~iți, ~e / E: aldui] (Trs) Binecuvântat².

ALDUIT adj. (Ban., Criș., Trans. SV) Binecuvîntat. Să știm dară dintr-aceastea din toate cît sînt de alduiț și de blagosloviț aceia oameni pre carii i-au alduit milostivul Dumnezău. SA, 47^r. Alduit, -ĕ. Benedictus, -a. AC, 327. Alduită ești tu între muieri. MISC. SEC. XVII, 20^r. Ești alduită între muieri și e alduit rodul zgăului tău. CAT. B, 19; cf. MISC. SEC. XVII, 22^r, 31^r, 44^r, 59^r; CAT. B, 20, 53, 56, 59. Etimologie: aldui. Vezi și aldui, alduială, alduitură.

aldui vt [At: POMPILIU, B. 1004 / P: ~du-i- / Pzi: ~esc / E: mg aldani] (Trs) A binecuvânta.

ALDUÍ, alduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) 1. (În formule de salut) A binecuvânta. 2. (Ir.) A lovi (cu putere). – Magh. áldani.

ALDUI vb. (Ban., Criș., Trans. SV) A binecuvînta. Blagoslovască pre voi Dumnezău și vă alduiască. MOL. 1676¹, 184^r. Alduiĕsk. Benedico. AC, 327. Să vor aldui cu coconi. PP, 76^v. El mă înderepteze, mă alduiască, mă păzească. CAT. B, 53; cf. AGYAGFALVI, apud TEW; SA, 42^v, 47^r; MOL. 1695, 50^v; VISKI, apud TEW; VCC, 10, 14, 22; MISC. SEC. XVII, 8^r, 10^v, 22^r, 26^r, 60^r, 97^r; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW; CAT. B, 55. Etimologie: magh. áldani. Vezi și alduială, alduit, alduitură.

alduĭésc v. tr. (ung. áldani, a binecuvînta. V. aldămaș). Trans. Binecuvîntez. Mold. Iron. (infl. de altoĭesc). Croĭesc, aplic o lovitură: ĭ-a alduit o nuĭa (Șez. 33,26), l-a alduit c’o nuĭa.

alduí, alduiesc, vb. intranz. – 1. A binecuvânta (D. Pop, 1978). 2. (fig.) A lovi, a plesni (pe cineva). – Din magh. áldani „a binecuvânta” (Scriban, DER, DLRM, MDA).

alduí, alduiesc, vb. intranz. – 1. A binecuvânta (D. Pop 1978). 2. A lovi pe cineva, a plezni. – Din magh. áldani „a binecuvânta”.

aldui, alduiesc v. t. (intl.) a lovi cu putere în cap