2 intrări

10 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

alduit1 sn [At: DA / P: ~du-it / Pl: ~uri / E: aldui] (Trs) Binecuvântare.

alduit2, ~ă a [At: ANON. CAR. / P: ~du-it / Pl: ~iți, ~e / E: aldui] (Trs) Binecuvântat2.

ALDUIT adj. (Ban., Criș., Trans. SV) Binecuvîntat. Să știm dară dintr-aceastea din toate cît sînt de alduiț și de blagosloviț aceia oameni pre carii i-au alduit milostivul Dumnezău. SA, 47r. Alduit, -ĕ. Benedictus, -a. AC, 327. Alduită ești tu între muieri. MISC. SEC. XVII, 20r. Ești alduită între muieri și e alduit rodul zgăului tău. CAT. B, 19; cf. MISC. SEC. XVII, 22r, 31r, 44r, 59r; CAT. B, 20, 53, 56, 59. Etimologie: aldui. Vezi și aldui, alduială, alduitură.

aldui vt [At: POMPILIU, B. 1004 / P: ~du-i- / Pzi: ~esc / E: mg aldani] (Trs) A binecuvânta.

ALDUÍ, alduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) 1. (În formule de salut) A binecuvânta. 2. (Ir.) A lovi (cu putere). – Magh. áldani.

ALDUI vb. (Ban., Criș., Trans. SV) A binecuvînta. Blagoslovască pre voi Dumnezău și vă alduiască. MOL. 16761, 184r. Alduiĕsk. Benedico. AC, 327. Să vor aldui cu coconi. PP, 76v. El mă înderepteze, mă alduiască, mă păzească. CAT. B, 53; cf. AGYAGFALVI, apud TEW; SA, 42v, 47r; MOL. 1695, 50v; VISKI, apud TEW; VCC, 10, 14, 22; MISC. SEC. XVII, 8r, 10v, 22r, 26r, 60r, 97r; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW; CAT. B, 55. Etimologie: magh. áldani. Vezi și alduială, alduit, alduitură.

alduĭésc v. tr. (ung. áldani, a binecuvînta. V. aldămaș). Trans. Binecuvîntez. Mold. Iron. (infl. de altoĭesc). Croĭesc, aplic o lovitură: ĭ-a alduit o nuĭa (Șez. 33,26), l-a alduit c’o nuĭa.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

alduí, alduiesc, vb. intranz. – 1. A binecuvânta (D. Pop, 1978). 2. (fig.) A lovi, a plesni (pe cineva). – Din magh. áldani „a binecuvânta” (Scriban, DER, DLRM, MDA).

alduí, alduiesc, vb. intranz. – 1. A binecuvânta (D. Pop 1978). 2. A lovi pe cineva, a plezni. – Din magh. áldani „a binecuvânta”.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

aldui, alduiesc v. t. (intl.) a lovi cu putere în cap

Intrare: alduit
alduit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • alduit
  • alduitul
  • alduitu‑
  • aldui
  • alduita
plural
  • alduiți
  • alduiții
  • alduite
  • alduitele
genitiv-dativ singular
  • alduit
  • alduitului
  • alduite
  • alduitei
plural
  • alduiți
  • alduiților
  • alduite
  • alduitelor
vocativ singular
plural
Intrare: aldui
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • aldui
  • alduire
  • alduit
  • alduitu‑
  • alduind
  • alduindu‑
singular plural
  • alduiește
  • alduiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • alduiesc
(să)
  • alduiesc
  • alduiam
  • alduii
  • alduisem
a II-a (tu)
  • alduiești
(să)
  • alduiești
  • alduiai
  • alduiși
  • alduiseși
a III-a (el, ea)
  • alduiește
(să)
  • alduiască
  • alduia
  • aldui
  • alduise
plural I (noi)
  • alduim
(să)
  • alduim
  • alduiam
  • alduirăm
  • alduiserăm
  • alduisem
a II-a (voi)
  • alduiți
(să)
  • alduiți
  • alduiați
  • alduirăți
  • alduiserăți
  • alduiseți
a III-a (ei, ele)
  • alduiesc
(să)
  • alduiască
  • alduiau
  • aldui
  • alduiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)