9 definiții pentru alboare

alboáre sf [At: COȘBUC, AE. 84 / PI: -ori / E: ml albor, -oris] (Îvr) Lucire albă.

ALBOÁRE s. f. (Rar) Lucire, licărire albă. – Lat. albor, -oris.

ALBOÁRE s. f. (Rar) Lucire, licărire albă. – Lat. albor, -oris.

ALBOÁRE s. f. (Rar) Lucire, licărire albă. Că-i pămîntul ca un mușuroi, și un fel de alboare, ca aba, primprejurul lui. SBIERA, P. 91.

ALBOÁRE s. f. (Rar) Lucire, licărire albă. – Lat. albor, -oris.

alboáre (rar) s. f., g.-d. art. albórii

alboáre s. f., g.-d. art. albórii

alboáre (-óri), s. f. – Lumină difuză, lucire, licărire. Lat. albōrem (Candrea-Dens., 38; REW 324; DAR); cf. it. albore, v. fr. aubour, prov., sp. albor, port. alvor.Der. alburi, vb. (a răspîndi o lumină albicioasă); alburiu, adj. (albicios). Cf. alb.

alboare f. Tr. și Buc. albeață. [Lat. ALBOREM].

Intrare: alboare
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular alboare alboarea
plural
genitiv-dativ singular albori alborii
plural
vocativ singular
plural