alativ s. n.

ALATIV Caz* cu valoare locativă orientată exprimând direcția predicației spre un punct final, cu sau fără atingerea acestuia; se opune, în grupul cazurilor locative orientate, ablativului*. • Marcarea morfologică a cazului alativ apare numai în limbi cu o flexiune cazuală foarte bogată (limbi fino-ugrice, de ex.). în română și în celelalte limbi romanice, unde valorile de alativ se realizează prepozițional (ex. se îndreaptă spre Iași, se întoarce la mine, ajunge la gară) sau prin forme nespecifice de caz: dativ* și acuzativ* (ex. mi-au ajuns scrisorile tale; m-a ajuns din urmă), nu există un alativ morfologic, ci numai un alativ în accepție logico-semantică (vezi CAZ_III). G.P.D.